Page 49 - 1934-04

240 B O A B E D E G R Â U

— Dar frumoasă!... lista pierderilor... Dar la ce bun un nume? —
— Aşa-i, frumoasă... — mărturiseam şi eu şi am alungai cugetul. — înaintea sufletului meu larg
râs amândoi şi ne-am retras la culcare. se ivi numele cel mai mare, ce i-1 puteam da, din
recunoştinţă, şi continuai a scrie cu litere războinice:
Când s’a făcut ziuă, nici urmă de ofiţerul meu. « Miles anonymus • — un soldat necunoscut.
A dispărut. Pe masa din sufragerie, lângă fluieraşul — Şi acum e rândul nostru, mic fluieraş, — şi
cel mic lăsase un rând de scrisoare de mulţumire, priveam trist la darul fetei cu inima fierbinte.
sub cheia grea a bisericii. Voiu fi tare, viteaz şi te voiu nimici...
— Om cu tact, — am zis dascălului, care s'a
Dar mai întâi te voiu desmierda... Cât eşti
înfăţişat înainte de liturghie. încă azi noapte de fraged, cât eşti de nevinovat, cât eşti de frumos
a transportat fluierele orgii, ca să nu vedem şi să şi cât suflet se leagă de tine! Şi glasul ei aşa de
nu ne doară. pianissimo, ca un plâns, cu bănat, de fată fru­
Nici n'am îndrăznit să-mi arunc ochii spre cor. moasă ...
La ce să văd locul gol? In clipa următoare răsună
orga în toată puterea ei. Niciodată nu a fost aşa Am luat ţeava în mână s'o sdrobesc, dar mâna
de frumoasă. mi-a slăbit... Nu pot. N’am drept la asta, mă
Toate fluierele erau la loc, mândre, strălucitoare... amăgeam. Şi în cealaltă lume mi-ar cere socoteală,
Burdufurile, clapele, toate reparate, întărite. cine a dat-o. N'aş putea vedea locul gol la orgă...
— Nici când era nouă, nu era mai bună, — zise Ea îi aparţine, cum aparţine şi dragostea armoniei
vesel dascălul. lumii. Am lipit-o de obraz: —Nu te teme miti-
Toată noaptea a fost nevoit să lucreze soldatul tico! — Mă simţeam, ca şi când obrazul fin al
muzicant ca să o dreagă. frumoasei mele l-ar atinge pe al meu şi inima
De bucurie îmi veni ideea: îmi bătea dureros de fericit...
— Ar merita să-i înscriu numele în istoria casei. Am dus înapoi în biserică micul obiect frumos,
Cum a fost scris al lui Vicol, maestrul. l-am sărutat şi l-am pus la locul lui, ca să cânte
îndată luai condeiul şi începui să scriu: şi el cântecul de răscumpărare al oamenilor...
«Renovavit Anno Domini 1916, die 20 No- Apoi am trimis ruşinat în cuget o cerere de iertare
vembris...». către ostaşul necunoscut...
— Cum îl cheamă oare?... Nu-i ştiu numele... — Ai greşit, camarade... In locul tău, eu am
Am şi uitat să-l întreb... II voiu şti, poate din ajuns pe lista celor căzuţi...

înainte de Crăciun au început lupte grele pe «O ce veste minunată
câmpiile de războiu. Sângele vărsat acum ne ajun- La Vifleim ni s'arată. ..*
gea la picioare. Aid copilaşii scriau răvaşele către
înger şi îngerul cel negru aducea dar de Crădun — intra pe uşă un frate şchiop sau un flăcău ruinat
câte un tată mort şi când sub bradul de Crădun de moarte.
se cânta mai cu zor: Ce bucurie să le spun mâine? In timp, ce moar-