Page 50 - 1934-04
P. 50

IOSIF NYIR0: IN JUGUL DOMNULUI                                241

         tea  stăpâneşte  cutropitoare,  cum  să  propovăduesc   deau  bombe  între  oamenii  cari  se  rugau  in  bise­
         fericirea  răscumpărării  şi  a  vieţii  noui  ce  va  să   rici,  şi  se  nimiceau  şi  cele  cu  nume  şi  cele  fără  de
         vină?  In  faţa  realităţilor  numai  o  evanghelie  reali­  nume...
         zată poate avea tărie.                             Iar  noi  oamenii,  atunci  ziceam  şi:  «Crăciun
           N'am mai avut aşa Crăciun!                     fericit».  Uitam  milioanele  ce  putrezeau  pe  pământ
           Omenirea se ruga şi ea cam astfel:             şi  sub  pământ  şi  fericiţi  ne  plecam  capul  pe  perina
           «Pace oamenilor!...*                           neagră  a gropii  mortale, şi  orfanii  mii  şi mii cântau
           Pace  pentru  toţi  şi  pentru  toate,  cei  ce  au  fost   dinaintea uşilor colinda:
         orânduiţi sub numirea de om, fie că îşi umblă calea
         ca  o  dureroasă  realitate,  fie  că  s'ar  sbuciuma  ca     « Astăzi s’a născut
         pulbere  neagră  sau  ca  oseminte  în  mormânt,  fie         Cel fără ’nceput.. .*
         că partea lui nemuritoare l-ar striga.             Acesta-i Crăciunul.
            Iar  în  jurul  ieslei  din  Vifleim  horcăiau  muri­  Cutremurat  m’am  plecat  înaintea  măreţiei  lui  şi
         bunzi  şi  granatele  aruncau  oseminte  putrede  spre   din  nou  m’am  legat,  că  de  dragul  păcii  poporului
         cer...                                           meu  copil,  dacă  e  nevoie,  mă  jertfesc  şi  mă  fac
            Poporul din biserici striga şi mai înviforat:  iarăşi  al  celor  ce  sufer,  al  bolnavilor,  săracilor,
           «Pace  celor  ce  sufer,  bolnavilor,  schilozilor,   sbuciumaţilor,  al  milioanelor  fără  nume,  ca  să  aibă
         săracilor,  munciţilor,  nenorociţilor,  răniţilor,  slă-   şi  ei  parte  măcar  de  o  singură  clipă  de  fericire.
          biţilor,  cutropiţilor,  frunţilor  ce  nu  mai  pot  îndura;   Mi  se  iviră  planuri  minunate.  M’am  aruncat  din
          pace  celor  patru  unghiuri:  nordului,  sudului,  apu­  nou,  cu  zelul  preotului  purificat,  în  braţele  mi­
          sului, răsăritului...»                          siunii  mele.  Din  nou  am  flămânzit  cu  ei,  am  plâns,
            Cei  ce  sufereau  continuau  să  sufere,  cei  loviţi   am jelit şi am luptat împreună cu ei...
         se prăbuşeau de tot, rănile ucideau pe purtătorii lor.  Toate  în  zadar,  însă,  pentrucă  nu  ştiam  că  feri­
            Totuş nu disperarăm.                          cirea,  ca  orice  în  lume,  numai  din  noi  o  putem
            « Pace elementelor, * — ne rugam mai departe,—   da  şi  că  mai  întâi  trebue  să-mi  câştig  pace  sufle­
         focului,  apei,  veninului,  armelor,  tunurilor,  gazu-   tului  meu,  pentrucă  până  atunci  nu  sunt  în  stare
         rilor,  celor  ce  umblă  sub  mare  şi  deasupra  mării,   să şterg nicio picătură de pe fruntea unui om.
         aeroplanelor  şi  babanelor,  uciderii  din  depărtare   Iar  pacea  şi  fericirea  nu  mi  le  poate  aduce  decât
         şi  binecuvântărilor,  blestemului  şi  rugăciunii,  pă­  fata mea cea frumoasă.
         sărilor  neştiutoare  şi  pietrelor  nesimţitoare,  zăpezii   Nu-i  de  tăgăduit.  Lui  Dumnezeu  i-o  şi  mărtu­
         sângerate,  pământului,  stelelor,  soarelui  îngrozit,   risisem,  dar  nu  îndrăsneam  s'o  mărturisesc  oame­
         animalelor  şi  fiarelor,  şi  celor  cu  nume  şi  celor   nilor ...
         fără de nume...
            Pace!... Pace!... Pace!...»                     (urmează)                IOSIF NYIRO
            ...şi  focul  mistuia  casele,  tunurile  şi  gazele                  din ungureşte de Ihe Dăianu
         ucideau  oameni,  de  pe  aeroplane  şi  zepeline  că­                     cu desene de B. Szabo
   45   46   47   48   49   50   51   52   53   54   55