Page 50 - 1934-04

IOSIF NYIR0: IN JUGUL DOMNULUI 241

tea stăpâneşte cutropitoare, cum să propovăduesc deau bombe între oamenii cari se rugau in bise­
fericirea răscumpărării şi a vieţii noui ce va să rici, şi se nimiceau şi cele cu nume şi cele fără de
vină? In faţa realităţilor numai o evanghelie reali­ nume...
zată poate avea tărie. Iar noi oamenii, atunci ziceam şi: «Crăciun
N'am mai avut aşa Crăciun! fericit». Uitam milioanele ce putrezeau pe pământ
Omenirea se ruga şi ea cam astfel: şi sub pământ şi fericiţi ne plecam capul pe perina
«Pace oamenilor!...* neagră a gropii mortale, şi orfanii mii şi mii cântau
Pace pentru toţi şi pentru toate, cei ce au fost dinaintea uşilor colinda:
orânduiţi sub numirea de om, fie că îşi umblă calea
ca o dureroasă realitate, fie că s'ar sbuciuma ca « Astăzi s’a născut
pulbere neagră sau ca oseminte în mormânt, fie Cel fără ’nceput.. .*
că partea lui nemuritoare l-ar striga. Acesta-i Crăciunul.
Iar în jurul ieslei din Vifleim horcăiau muri­ Cutremurat m’am plecat înaintea măreţiei lui şi
bunzi şi granatele aruncau oseminte putrede spre din nou m’am legat, că de dragul păcii poporului
cer... meu copil, dacă e nevoie, mă jertfesc şi mă fac
Poporul din biserici striga şi mai înviforat: iarăşi al celor ce sufer, al bolnavilor, săracilor,
«Pace celor ce sufer, bolnavilor, schilozilor, sbuciumaţilor, al milioanelor fără nume, ca să aibă
săracilor, munciţilor, nenorociţilor, răniţilor, slă- şi ei parte măcar de o singură clipă de fericire.
biţilor, cutropiţilor, frunţilor ce nu mai pot îndura; Mi se iviră planuri minunate. M’am aruncat din
pace celor patru unghiuri: nordului, sudului, apu­ nou, cu zelul preotului purificat, în braţele mi­
sului, răsăritului...» siunii mele. Din nou am flămânzit cu ei, am plâns,
Cei ce sufereau continuau să sufere, cei loviţi am jelit şi am luptat împreună cu ei...
se prăbuşeau de tot, rănile ucideau pe purtătorii lor. Toate în zadar, însă, pentrucă nu ştiam că feri­
Totuş nu disperarăm. cirea, ca orice în lume, numai din noi o putem
« Pace elementelor, * — ne rugam mai departe,— da şi că mai întâi trebue să-mi câştig pace sufle­
focului, apei, veninului, armelor, tunurilor, gazu- tului meu, pentrucă până atunci nu sunt în stare
rilor, celor ce umblă sub mare şi deasupra mării, să şterg nicio picătură de pe fruntea unui om.
aeroplanelor şi babanelor, uciderii din depărtare Iar pacea şi fericirea nu mi le poate aduce decât
şi binecuvântărilor, blestemului şi rugăciunii, pă­ fata mea cea frumoasă.
sărilor neştiutoare şi pietrelor nesimţitoare, zăpezii Nu-i de tăgăduit. Lui Dumnezeu i-o şi mărtu­
sângerate, pământului, stelelor, soarelui îngrozit, risisem, dar nu îndrăsneam s'o mărturisesc oame­
animalelor şi fiarelor, şi celor cu nume şi celor nilor ...
fără de nume...
Pace!... Pace!... Pace!...» (urmează) IOSIF NYIRO
...şi focul mistuia casele, tunurile şi gazele din ungureşte de Ihe Dăianu
ucideau oameni, de pe aeroplane şi zepeline că­ cu desene de B. Szabo