Page 52 - 1934-04

C R O N I C A 247

vremurilor noui, intrând in lupta pentru locuri in societate mai mult din rămăşiţele unui trecut strălucit. Prietenii
şi in viaţa productivi, a democraţiei. Cultura subţire franceză, îm­ Franţei să ia aminte!
prospătată prin studii şi prin călătorii, inflorea ca o floare rară,
care işi trimetea până departe mireasma, inflorea şi se păstra mai
cu seamă in această lume. Astăzi serele acestea s’au închis. Marii SALONUL OFICIAL. — Avem acum trei sau patru fe­
noştri oameni de creştere francezi incepsâ fie număraţi pe degete luri de manifestări de artă plastică în fiecare an, potrivite
şi vin din alte zile. Cei sortiţi să
le urmeze şi cari se pregătesc sub
ochii noştri, nu le seamănă, din
acest punct de vedere, nici pe de­
parte. Ca pe coastele vechii Grecii
odinioară, se poate auzi şi in ju­
rul palatelor şi conacelor secolu­
lui al XlX-lea românesc: Marele
Pan a murit!
Creşterile sunt măriri de terito­
riu şi înmulţire de oameni. Jumă­
tate din pământul şi din populaţia
României de astăzi au stat sub o
puternică şi seculară înrâurire ger­
mană şi ccntral-europeană. înainte
de 1914 eram mai aproape de
Franţa, deşi de atunci ne-am întins
cu sute de kilometri spre Apus.
La atâţia din fraţii noştri, ca
să nu mai amintim de conce­
tăţenii de alt neam, cele mai
scumpe ecouri franceze, de fapte
şi de nume, care deşteaptă tot­
deauna in noi prelungi fiori,
nu găsesc niciun răspuns. Si­
linţele noastre ca să ne păstrăm
aproape de ţara de unde ne-am La căruţă de Ştefan Dimitresca
îmbogăţit spiritul şi istoria un
secol întreg, nu sunt proporţionale cu greutăţile care s’au să ne lămurească mult mai uşor decât altădată despre starea
ridicat în calea acestei apropieri. Dacă, pentru pătura cultă, picturii şi sculpturii româneşti.
am cerceta numărul de cărţi franceze din bibliotecile Transil­ Am fost intâiu martorii expoziţiilor retrospective. Trei
vaniei şi Bucovinei, şi mai ales numărul de cărţi şi de reviste pictori mari, cinstiţi cu Premiul Naţional, au crezut venită
franceze cetite, pentrucă o grijă de înzestrare automată a vremea să pună la un loc rodul visurilor lor de frumos. De
unor mari biblioteci, cum e aceea a Bibliotecii Universităţii obiceiu, sarcina aceasta şi-o iau Statul sau vre-o societate
din Cluj şi chiar şi din Cernăuţi n’a lipsit, am cădea pe gân­ de prieteni ai artei. O asemenea comemorare e isbită însă cel
duri. Iar dacă, pentru mulţime, am afla că un film de limba puţin de două lipsuri: ea se opreşte la artiştii plecaţi din
franceză, chiar in Bucureşti, năvălit de tot felul de elemente viaţă şi, chiar prin aceasta, strânge şi aşează opera după
minoritare, nu-şi găseşte decât ascultători de câteva seri, criterii de pinacotecă. Atât G. Petraşcu, care a indrăsnit să
pe când in Transilvania nu e nici primit, am vedea că in inccapă, cât şi Steriade şi Ştefan Popescu, au ştiut să
legăturile noastre sufleteşti cu Franţa s’au făcut in timpul amestece partea de trecut cu aceea de creaţie actuală intr’o
din urmă schimbări in rău. Să ne mulţumim numai cu măr­ măsură care ne-a ajutat, nu numai să urmărim calea până
turisirile de zile mari, nu mai ajunge. astăzi urmată de fiecare din aceşti pictori ai albastrului, dar
Francizarea înseamnă pentru noi ceva mai mult decât o şi să întrezărim perspectivele lor viitoare.
intrare la şcoala unei ţări şi unei culturi mai desvoltate din Expoziţiile personale au adus trăsătura lor de vioiciune şi
Apus, pe care am putea-o schimba după împrejurări. Toată de neaşteptat. Aici nu mai sunt episoade de istorie a artei
mintea noastră latină, rămasă pe aceste locuri ca un templu româneşti, cu valori care s’au cemut şi recunoscut, dar
uitat de un Cezar in retragere, arde şi se sbate intr’o atmos­ tocmai prin aceasta s’au răcit şi îndepărtat, d e toată tine­
feră vecină străină, slavă, germană şt turanică. Blajul ne-a reţea, cu uimirea şi lupta in faţa naturii şi a vieţii, împle­
adus şcoala lui latinistă, cu rădăcini germanice şi catolice, tită din iluzii şi din desamăgiri. Cei mai noui înaintează, cu
dar toată încărca noastră spirituală, din Principatele libere înţelegerea lor de linii şi de coloare, care e fără pereche şi
şi din România reînviată, se datoreşte latinităţii venite prin vrea să-şi deschidă eroic un drum, iar cei cari mai au şi
izvorul ei francez. Iată de ce ziceam că avem nevoie de o un ieri, aduc răspântiile necesare sau adândrile în formulă
adâncire a gândurilor noastre pentru Franţa. Trăim astăzi până la tot ce cuprinde ea mai miezos. E priveliştea cea