Page 55 - 1934-04

C R O N I C A 249

mai străluciţi şi cea mai dragi a iubitorilor de artă, ana Salonul Oficial a fost in latura lui picturală, mult mai
plastici înşişi in mersul ei colorat şi neîntrerupt la orizontul cromatic decât de obiceiu, cu o căutare a colorii vii sau a
de frizi al culturii unui popor luminii, care-i dădea o mare frăgezime, iar, in latura sculp­
Aş Indrisni si aşez in al treilea loc, şi ca un în­
ceput şi mărturisire de trebuinţă de sinteză, expo­
ziţiile de grup. La noi, unele sunt o moştenire de
demult şi se intorc printre contimporani mai curând
cu amintirea a ceeace au însemnat pentru desvoltarea
vieţii artistice de-atunci, decât cu vre-o indrisncali
de inoire. Membri înşişi, afară de rari cazuri, expun
şi in altă parte. Sunt insă şi grupuri, care rimin
proaspete şi solidare şi apar unitar, atât cât fireşte
pot si apari unitar mănunchiuri de artişti foarte per­
sonali. Unele işi schimbi conformaţia şi programul,
dar işi păstrează numele şi caracterul de manifest,
mai ales printre cele mai înaintate, şi publicul se de­
prinde si le aştepte şi si le dea o personalitate spe­
cifici pe care de multe ori şi-au alterat-o.
Salonul Oficial s’ar părea ci stă intre toate aceste
manifestări, aproape incadrându-le. El începe si se­
mene a muzeu şi pinacoteci şi e, in orice caz, întâia
treaptă spre el şi întâia presimţire. Ceece-1 depărtează
e tocmai caracterul de producţie in curs şi de vre­
melnic al înjghebării lui, lucru care nu înseamnă nici
decum o cobori re neapărată pe scara valorilor a ope­
relor primite de juriu. Numai atât că un juriu de
Salon Oficial n’ar trebui să fie niciodată şi un juriu
de Pinacotecă. Sau, ca să fiu mai bine inţeles, cu o
asemănare dintr’un domeniu mai la îndemână. Pi­
nacoteca ar fi faţă de Salon ceace ar fi o lucrare
de literatură in volum faţă de o colaborare la o revistă.
De atâtea ori volumul, care poate să intre în orice
bibliotecă, nu împlineşte mai târziu aşteptările puse
in el, pe când o strălucită creaţie literară se
păstrează numai in foile trecătoare ale unei publicaţii Portret de Maritu Bunescu
periodice.
Salonul de anul acesta şi-a implinit încă odată destul de turală, cu o trăsătură de compoziţie tragică şi de monumental,
bine menirea lui antologică, de punere la un loc a producţiei care nu mai făcea din sculptură un fel de adaus şi de
plastice din cele patru anotimpuri, atât cu bucăţi rupte altor variaţie, ci singura artă tridimensională şi totală, peste arti­
expoziţii personale, cât mai ales cu pânze, desenuri şi sculp­ ficiul efemer şi aproape distractiv al celeilalte arte, tovarăşe
turi care, dintr'o pricină sau alta, ar fi găsit mai greu calea şi surori. Ceva insă ieşea la iveală, ca o mustrare şi ca o
publicului. Caracterul de sală mai mare şi oficială de expo­ lipsă. Expoziţii internaţionale, cu mult mai întins material
ziţie, deschisă tuturor artiştilor, a zâmbit şi de rândul acesta de alegere, au descoperit această lipsă şi au căutat să oco­
de sub steagurile Casei Grădinilor. Mi se pare că propoziţia lească mustrarea. Bienala dela Veneţia anul acesta, de pildă,
latină: Sol lucet omnibus, sau ceva asemănător in inţeles, şi-a dat o secţie a portretului. Fără să-şi schimbe programul
dacă nu In cuvinte, işi inşiră liniştit literele pe fronton. şi menirea, Salonul oficial va trebui să se gândească nu
Ceeace rămâne la o parte ar fi numai compoziţiile aşa zise numai la artişti, ca până acum, dar şi puţin la el, ceeace
extremiste, care sunt şi aici de stânga, ale tinerilor, cu toate înseamnă tot la artişti. De trei ori a incercat-o- Apoi s'a
căutările şi îndrăznelile, şi de dreapta, ale artiştilor aşezaţi întors la ceeace fusese.
şi oficializaţi. Nu e vorba de o excludere care s’ar practica
printr’o prevedere a regulamentului sau printr’un cuvânt
dat, sau nu e vorba propriu zis, cât de o ţinere departe din • CONVORBIRI LITERARE».— Dintre toate revistele
neîncredere a celor interesaţi. Unii nu privesc Salonul ca un româneşti niciuna nu se poate făli cu o existenţă mai strălucită
aşezământ cu destul de larg orizont, iar ceilalţi il cred co­ decât «Convorbiri literare ». Ieşită cu intâiul ei număr la i
chetând din mişelie sau modă, sau deadreptul infeodat mo­ Martie 1867, ea era steagul de luptă al < Juiumei». Tot ce a
dernismului. Salonul Oficial e o albie de ape normale, cu însemnat societatea critică şi creatoare pentru literatura şi
sălcii şi plopi pe margini, care sunt steaguri şi haine cu cultura noastră nu se poate înţelege fără această publicaţie,
decoraţii şi plastroane de inaugurări festive. Izvoarele nebune prin care a vorbit. Paginile ei înfioară şi astăzi cu amintirea
de munte sau iazurile cu păstrăvi nu intră in el. marilor nume ale trecutului, care le-au umplut de lumină