Page 59 - 1934-04

C R O N I C A 253

trec cele mai multe fără si acosteze in faţa portului pomenit Coprine de baltă şi mici nu-mâ-uita îşi fac loc din stuf, albe
de istoricii bizantini inel de clnd, prin secolul al noullea şi al şi albastre. Subt noi, in apa limpede, alge de tot felul, mă­
zecelea, monoxilele Ruşilor pigini, luntrile dintr'un singur tasea broaştei şi un desiş de vegetaţie nebună curge împreună
lemn, coborau de-a-lungul coastelor in expediţii de jaf, către cu apa. Dela un timp stuful se apropie fâşiitor şi ne închide.
Constantinopol, cetatea împăraţilor. Cheia Deltei se păstrează Lotca il despică fără să vadă înainte, ca un pieptene care
aci. De trei sferturi de secol, toată viaţa oamenilor şi a ţinu­ ar trece prin coama sălbatică a Deltei. Apoi deodată zarea se
tului a atârnat de ceea ce se hotăra in Palatul albăstruiu al deschide. Alunecăm pe un lac, Puiuleţ sau Lumina, dacă
Comisiei. Maluri s*au tăiat, ape s’au adâncit, gârle s’au închis, suntem in Ostrovul Sfântul Gheorghe, sau in Râducu şi Babina
cete de oameni s'au îngrămădit la muncă sau s’au împrăştiat dacă am intrat pe gârla dela Mila 23, in Ostrovul Letea. Până
in toată lumea la o poruncă plecată dintre zidurile lui. Astăzi acum auzeam, dacă opream, glasurile desişului, piuituri şi
portul Sulina c aproape pustiu. El aşteaptă, uitându-se in sus ţipete neaşteptate, fâlfâiri de aripi nevăzute; câte un bâtlan
şi in jos, in fiecare dimineaţă, spre lăuntrul ţării şi spre larg, sau stârc alb, una cu locurile, se desprindea foarte aproape şi
aşteaptă o minune, care nu vrea să se arate, flota aceea de îşi lua sborul lung înaintea noastră. Aici, in schimb, e un
vase comerciale de odinioară, aducătoare de belşug şi de voie freamăt neîntrerupt şi colonii nesfârşite de păsări, dela peli­
bună. O barză, care-şi are cuibul de crăci pe un stâlp, anume canii monumentali şi hieratici până la turturelele gunguritoare şi
infipt lângâ far, bate din aripi ca un semnal. Poate că ea a blânde. Fiecare fel de sburâtoare trăeşte intr’un alt cotlon, fără
zărit-o in pâda viitorului şi dă de veste. să se amestece. Trecem printr'o adevărată zoologie acu atică.
Dar această Deltă a Dunării, politică, economică şi hidrau­ Pe o gârlă lăturalnică se intorc innot acasă, in şir, vacile
lică, se pierde aproape în cealaltă, neschimbătoare şi minu­ vreunui sătuleţ ascuns după pădurea de sălcii. Simt seara şi
nată, pe care o are drept cadru. Delta neasemănatelor frumu­ se lipsesc de mâncarea grasă de teama ţânţarilor, cari au să
seţi naturale şi a vieţii primitive. Pentru înţelegerea ei e mai iasă. Le lăsăm şi ne adâncim pe seninul lacului. Ostroave de
puţin nevoie de marile drumuri, de vapoarele moderne şi de plaur aşteaptă parcă o suflare de vânt sau un semnal ca să
mişuneala funcţionarilor şi a negustorilor. Sunt prea destule plece, purtate de şuvoiu. De după crângul de sălcii şi din stuf
gârlele care se despletesc pretutindeni şi intră in bălţi şi jâpşi, ţâşnesc păsări iuţi, călifari năbădăioşi, ccapâri albi, sau păsări
lotcile negre şi uşoare, duse tainic de vâsle pricepute, şi po­ mai grele, egrete legănate, lopătari aurii şi cormorani negri,
porul de pescari. Câte odată, in acest peisagiu de apă se arată, sau înşişi pelicanii. După ce ne depărtăm, fără să folosim
ca o vedenie din altă parte, câte o căruţă, care duce prin ni­ puştile, se intorc în cercuri lângă cuiburile şi puii, pe cari
sipul mărunt şi aproape cafeniu al dunelor şi grindurilor,
dela Periprava către Letea şi Sulina sau dela Carmen Sylva
la Caraorman şi Ivancea. La Letea se ridică, plină de o viaţă
sălbatică, pădurea de arbori şi curmee cu înfăţişare de ţară
fierbinte, care a izbit atât de puternic până şi închipuirea
localnicilor, incât sâ o creadă sădită şi îngrijită de Genovezi
legendari, înainte de înfiinţarea Principatelor, pe la 1300, din
vremea când căutăm prin portulanele lor ştiri despre aceste
locuri ascunse de alţi ochi. Pomii cari se strică, nu mai cresc,
ceea ce împrumută oarecare temeiu acestei legende stranii.
Pădurea întreagă a fost, dealtminteri, pusă la adăpost prin
recunoaşterea ei ca monument natural. Pădurarii şi sătenii
dimprejur sunt insă de cele mai multe ori neînţelegători şi
fără milă. Ar fi nevoie de paznici anume. Focul şi toporul
mai năvălesc şi astăzi sub bolţile de biserică ale celei mai
frumoase dumbrăvi pe care o avem şi pe care, dacă Elinii
păgâni, la ei acasă pe-aici, ar fi cunoscut-o, ar G decretat-o
dumbravă sfântă, ridicând in preajma ei un templu lui Po-
seidon cu barba plină de scoici sau neprihănitei Artemis. Pe
culmea dela Caraorman s’au găsit mai de mult nişte vârfuri
de săgeţi, care s'au crezut de pe vremea Romanilor. Acum
de curând, un om al bălţii imi povestea că a descoperit, tot
Cai (marmură neagră), de MiUţa Pătraşcu
acolo, un uluc de olane, din aceeaş vreme, pe care trebuia
să vie de undeva apă bună de băut, şi arată o viaţă locală, i-au părăsit. Tâlharii bălţilor, ulii suri, se învârtesc pe de lă­
atunci, mult mai bogată decât cea de astăzi. Nişte săpături turi şi se aruncă. O raţă bate din aripi şi-l stropeşte pe unul,
făcute de cunoscători ar putea să ducă şi mai departe. la câteva lopeţi de noi. Strigăm la el, dar hoţul a şi prins un
Iată-ne într’o lotcă, pe o gârlă. Până trecem pragul dela boboc in ghiare şi a fugit. Au pornit caii popii, libelulele, cu
gura ei, când apele nu sunt destul de inalte, luntraşul dela sborul in unghiu, plin de scântei. Sunt vânătorii ţânţarilor,
pupă se ajută cu un ghionder lung, pe care il propteşte in fund cari au să pornească în stoluri bâzâitoare, foarte curând.
şi împinge îndărăt. Apoi cei trei oameni se aşează şi trag voi­ Altădată suntem la o cherhana, o casă de peşte, unde pes­
niceşte la lopeţi. Plutim printre flori mari de nufăr. Frunzele carii îşi aduc prinsoarea şi lucrătorii o pregătesc pentru sără-
lor de plută acopăr apa ca sub nişte plăci de bronz verde. tură sau pentru transport proaspăt la Galaţi.