Page 61 - 1934-04

C R O N I C A 255

înconjurată de trei părţi de Prahova şi de Valea Câinelui, Dumbravă in cap, să-i dăm o grea lovitură şi in întâiul rând
unde fumegă şi zgomotează astăzi fabrica de butoane a lui să ne rupem de ea şi să nu mai poposim acolo. Drumurile
Costinescu. Feristracic au tăiat aproape toţi fagii, cari erau muntelui începeau după războiu să fie bătute de tot mai
sfinţiţi ca nişte stălpi de biserică, şi vântul anilor a luat multă lume. Ştergerea hotarelor dintre noi şi Transilvania
pentru totdeauna amintirile. Pădurarul care era cel mai chema in Bucegi toată populaţia tânără săsească deprinsă
bun vânător de urşi, a murit nu de mult prăbuşit ca un prin Asociaţia ei Carpatină, veche de cincizeci de ani, cu o
brad sub cei şaptezeci de ani ai lui, iar pădurăreasa, care altă grijă de drumeţi, poteci însemnate şi case de înălţime
cunoştea ca nimeni buruienile de leac şi de dragoste şi mi gospodărite tot anul. Noul sport al skiului făcea din iarna
s’a părut totdeauna o vrăjitoare bună şi ascunsă, ii arătase pe munte, nu o piedică, ci o ispită. Din cumpănirea acestor
calea cu o viaţă de om înainte. Tovarăşul meu ducea schimbări şi cerinţe, au ieşit cele două societăţi, intâiu Ha­
şi pentru mine intr'un sac mare in spate, proviziile. De sus nul Drumeţilor şi apoi Touring Clubul României, iar, ca
din munte, vedeam departe dedesubt, pe câte o cărare pe întâie faptă a lor, Casa Peştera din marginea pădurii Cocora.
care n'o cunoşteam după altceva, pe vreun ţăran tânăr din Faţă de bietul adăpost călugăresc dela Schit, noua clădire
Dîmboviţa cu coasa pe umăr, grăbind de vale spre Izvor, însemna un adevărat hotel de munte, cel mai înalt pe care-1
la lucru. In altă parte, ardea un foc din talaji şi rămăşiţe de aveam, la 1600 de metri. Alte case s’au ivit mai târziu împrejur,
lemn dela vreun joagăr. Când ajungeam printre lucrători, mai aproape sau mai departe, ca o întărire a adevărului din
pe marginea tranşeei de piatră, ne aştepta casa de adăpost. care ieşise ea. Casa de adăpost a societăţii Admir, Casa Schiel
Era singurul acoperiş din acele locuri, mai mult decât o şatră de pe Jepi a fabricei de hârtie, dichisită să primască şi oa­
şi mai puţin decât o stână. Acolo ne fierbeam mâncarea, ne meni streini, nu numai lucrători in trecere. Casa dela Bul-
intindeam la umbră pe o laviţă de scânduri fără nicio inve- boci a Societăţii Carpatine ardelene, popasul dela Uzina din
litoare şi ne căutam loc printre grinzi ca să vedem trăsnetele Dobreşti-Scropoasa şi Casa Mihai Haret de pe Omu, la 2500
şi pânzele ploii. Mai târziu, lucrătorii nu şi-au mai făcut gro­ metri, cum nu mai avem alta in ţară la aceeaş înălţime. Casa
pile lor cu dinamită în stâncă, la care când dădeau foc la de oaspeţi a Schitului, cu piua ei şi cu focul afară primeşte
câte zece in şir fugeam toţi cât ne ţineau picioarele, ca să nu şi astăzi drumeţi, dar mult mai puţini decât atunci când era
ne ajungă vreo zburătură, omul meu din Teşila şi-a strâns numai ea pe aceste locuri. De multe ori suspinăm după sin­
intr*o bună zi uneltele şi a plecat, eu n’am mai suit pe Vân- gurătatea şi asprimea ei, dacă nu e cumva un suspin după
turiş cu rouă pe picioare. Numai casa de adăpost a rămas anii şi după atâţia tovarăşi scumpi cari s’au dus fără întoarcere.
singură pe înălţime, aşteptându-şi oaspeţii cari n’au mai O casă de adăpost pe un munte înseamnă începutul oricărei
venit. Nu ş iu cât au răbdat-o vânturile şi zăpezile, pentrucă organizaţii de turism dintr’o regiune. Dacă cereţi o hartă
niciodată de atunci nu m'au mai dus paşii intr'acolo, ci numai cu toate casele de acest fel, pe care le avem, trecute în ea,
gândurile, ca acum. veţi vedea că, oriunde lipsesc ele, e vorba de masivuri căl­
Cea mai iubită casă de adăpost a adevăraţilor întemeietori cate numai de ciobani şi de foarte rari drumeţi. Nimeni nu
ai drumeţiei româneşti de munte a fost însă timp de multe poate să plece la munte pentru o zi sau două, dacă nu ştie
zeci de ani căsuţa de lemn acoperită cu şindrilă, a călugărilor că are sus un popas de noapte sau un adăpost de vreme rea.
schitului dela Peştera Ialomiţei. Ea îşi aşteaptă şi astăzi oas­ In timpurile de demult ajungeau stânele sau câte un schit
peţii în poiana ei plină de cântecul apelor şi cu zidul de calcar de călugări spânzurat ca un cuib, de pietre. Rostul Durăului
afumat de nenumăratele focuri. Călugărul dela mica piuă de sub Ceahlău a fost atâţia ani, nu numai de loc de rugăciune,
din gura pădurii parcă ar fi acelaş, dar dacă i-am chema pe dar şi de asemenea rază de nădejde a drumeţului pornit că­
toţi câţi au bâciuit pe aici, de sub crucile cimitirului, multe lare sau pe jos pe coastele cu neguri sau cu vânturi neaştep­
feţe cunoscute şi pe care le-am uitat s’ar înşira in lungul tate ale celui mai falnic munte al Moldovei. Drumurile erau
jghiabului cu apă, zâmbindu-ne ca pe vremuri. Fiecare, atunci poteci de oi, vâlcele cu săritori neprevăzute sau urcu­
dacă ajungeam pe seară, fie venind dela Sinaia, fie coborând şuri de-a-dreptul. Fără cal şi călăuză nu te puteai mişca.
dela Omu prin Obârşie, trăgeam aici ca acasă. De atâtea ori Astăzi incâ, pe Retezatul şi in Munţii Maramureşului, eşti
nici nu mai aveam putinţa să înştiinţăm pe cineva că am silit să iei foi de cort, velinţe groase şi merinde câte trebue,
sosit. Ne căutam o chilioară liberă, care are o tindă cu o gură pentrucă zile întregi nu găseşti loc unde să-ţi pui capul sau
de pod de unde ne dădeam jos un braţ de fân, şi o odae vatră unde să ţi se pregătească o gustare. Stânele sunt rare,
cu un pat de scânduri. Ne spălam la izvor de osteneala dru­ neînvăţate cu oamenii plecaţi cu sacul in spate fără altă
mului, ne pregăteam de mâncare la focul pe care îl aprin- treabă, şi de puţin ajutor.
deam singuri peste pârâu şi ne duceam la culcare, cu toate O casă de adăpost in munte e in întâiul rând ceea ce ii
stelele nopţilor de vară in fereastra cu oblonul deschis de spune numele. Ea e aşezată de obiceiu la o răspântie de că­
perete. Dimineaţa ne urcam la schit, schimbam o vorbă cu rări sau la pragul unui vârf iubit, când nu cutează să-şi ridice
stareţul sau cu un alt călugăr şi ieşiam in Poiana Crucii sau prispele sau ferestrele chiar pe acel vârf. Picioarele ostenite
coboram pe Ialomiţa spre Cheile Tătarului, după cum ne de suiş trebue să-şi găsească înăuntru o bună odihnă, flă­
era tocmeala zilei. Această casă de adăpost împreună cu mândul să se întremeze şi îndrăgostitul de frumuseţe să poată
atâtea întâmplări legate de ea, a intrat de mult în literatură a doua zi să se bucure de un răsărit de soare şi de vederea
cu Cartea Munţilor de Bucura Dumbravă. O bună parte din curată a culmilor şi a văilor. Acolo unde, fără casă de adăpost,
pagini sunt ca o cronică plină de mireasmă de sfinţenie şi nu ajungeau decât un mănunchiu de indrăsneţi, acum se face
de iubire de munte, a Casei dela schit. de multe ori cărare bătută. Cine urcă pe Bucegi într'o zi de
Şi am fost sortiţi tocmai noi, cari o iubeam atât, cu Bucura sărbătoare şi întâlneşte pe toate drumurile pâlcuri tinere