Page 51 - 1934-05
P. 51
IOSIF NYIR0: IN JUGUL DOMNULUI 305
l-am îngropat... Pc tine tc-am scutit dc rechiziţii... Dela Măria Sa luăm rincisute de jugăre.. .dela
Tutun, sare, zahăr, petrol, de toate!... baronul pădurea, dela Ambrus o sută de jugăre...
— Era uşor să dai puţin din mult, — răspunde — Uitaţi-vă oameni buni! — strigă cineva ară
Maria, dar unii îi dau dreptate preotului. tând spre uliţă.
— Aţi despoiat poporul! — încearcă unul să Toţi se îmbulziră la fereastră.
aţâţe lumea, dar mulţimea amână soarta preotului Pe uliţă, ţiganul cărămidar din capul satului
bătrân, ca să mă asculte pe mine. ducea un pian de furat încărcat pe căruţa lui hodo
— Dar, dumneata, ce bine ai făcut poporului ? rogită. Nevastă-sa, cu pipa în gură, pe jumătate
— începe soldatul de lângă mine. — Cărei neveste goală, lovea în pian, cu ţâţele negre atârnând pe
tinerele i-ai fost de folos? burtă, şi sbiera beată bătându-şi şezutul şi ridicând
îmi ridic mâna să lovesc cu sete, dar îl trag braţele uscate către mulţime:
înapoi pe ficior, şi în calea pumnului meu se — Trăiască revoluţia!
ridică arme. îmi las să cadă mâna şi lacrimi curg
pe obrazul meu înroşit.
— Omorîţi-mă, dar nu vă bateţi joc de mine!
Cei mai serioşi mă înconjurară şi ruşinaţi îm
blânzesc ruşinea:
— Doar atâta vrem să ştim, ce bine a făcut
domnul părinte orfanilor noştri?...
— Dacă ei nu v'au spus, atunci n'am făcut
niciun bine.
Cel ce mi-a luat apărarea vrea să-mi stoarcă,
pentru îndreptăţirea sa, vreo faptă bună.
— Cel puţin ai dat o bucată de pâine unui
cerşitor?
— Eu, nu, nici aceluia.
Ceilalţi râd de el. Apărătorul meu clatină ne
înţelegător din cap.
— D'apoi, de ce nu?
— Pentru că nici eu n’am avut...
Trei deodată strigă:
— Asta una nu se poate! Atunci din ce ai trăit
ani de-a-rândul?...
Mi-e amar gâtlejul, dar o spun:
—Din ce mi-au dat orfanii voştri...
E aşa de adevărat ce spun, că soldaţii se retrag
înspăimântaţi de lângă mine. Mă cinstesc, pentru că
eu simt mai sărac decât toţi săracii împreună. Se
îmblânzesc faţă de mine. Acum sunt de-al lor,
sunt fratele lor, doar fiecare vatră m’a logodit Ţiganul cărămidar ducea un pian de furat încărcat
sie-şi cu câte ceva. Eu eram acel «bogdaproste », pe căruţa lui hodorogită
care aduce de o mie de ori mai mult. Mâna mea
scria ca necunoscut acele multe mângâieri şi în Oamenii se ruşinară şi se împrăştiară în tăcere
tăriri pe cărţile poştale roşii, pe care le duceau în la casele lor.
luptă de moarte şi chiar lângă focurile din prin *
soare din Siberia îi mângâia. Pentru ei nu mai îngândurat, într’o letargie grea, cetiam ştirile
eram domn, d om. zilei:
— Ţine cu noi, părinte — mă asigurau — că de Intr'o staţie mulţimea a jefuit trenul militar
ari încolo nu va mai fi aşa. Luăm în mâinile noastre al Nemţilor. Ce n’au putut duce, au împrăştiat
treburile Statului. Impărţim pământurile, aşa ca în jurul gării. In Cluj au spart magaziile, au năvălit
fiecare să primească la fel. Şi Sfinţiei Tale îţi dăm în temniţe şi-au liberat pe deţinuţi. Au prădat ma
o parte... Să aibă fiecare şi vite. De ari înainte gaziile militare, au împuşcat prin ferestrele caselor.
va fi o lume dreaptă, bună şi fericită. Destul au Aproape pretutindeni au bătut pe câte cineva şi
domnit cei bogaţi. Acum venim noi. Dumneata mai mulţi morţi sunt victimele revoluţiei. Au con
ţine cu noi! Cui nu-i place să plece din sat! stituit consilii naţionale, Ungurii şi deosebit Ro
In zadar le spuneam că e nebunie primejdioasă, mânii şi Saşii.. .Armele ţăcăneau. Ardealul murea.
ce vreau ei; în însufleţită lor veselie mi se pierdea In Budapesta evenimentele se goneau unul pe
glasul. Mă împinseră să şed pe o bancă: altul. Ziua, noaptea jumătate milion de oameni
— Scrie-le toate pe rând, domnule părinte! curgeau pe străzi cerând cu glas răguşit « demo
