Page 53 - 1934-05
P. 53
IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 307
acolo, pe uliţă, şi oficial biruit, după o orbire indi înarmare pe uscat, în aer sau pe mare... Acestea
viduală de treizeci de ani, răsvrătit împotriva sorţii sunt numai doftorii pentru omenirea bolnavă, dar nu
şi a lui Dumnezeu, ajung să cunosc că sunt două mai pământul e stăpânul, care-i în stare să înghită
feluri de imperii pe lume, imul extern şi altul oşti întregi fără să se poată trage o împuşcătură
intern. împotriva lui. Fie că fac hotarele din arme, fie că
Cel extern zice că totul este al meu, pentrucă le fac din cruci, toate sunt trecătoare fără acest
am cucerit, şi astfel aruncă în Europa treizeci de imperiu intern.
milioane de oameni în stare de minoritari, la o In febra acestor cugete scot din pământul în
viaţă de graţie, ca oameni de a doua categorie, gheţat o pietricică şi o sărut înlăcrimat. Un copil
şi îi porneşte pe calea de calvar a suferinţelor, ca de lângă mine se uită mirat şi speriat fuge acasă
până la moarte viaţa să le fie o goană şi numai şi spune tatălui său:
voia întâmplării să le dea oarecare odihnă. Impe — Tată dragă, părintele pleban a nebunit, pen
riul extern este scoaterea din viaţă a popoarelor, trucă a sărutat o piatră murdară.
războiul veşnic în care învinşi şi învingători — Se poate, mă, — râde tatăl său, care-i refor
deopotrivă se prăpădesc. Pâraiele şi râurile ziua- mat, şi îndată strigă peste gard vecinului:
noaptea duc pământ în mare, şi totuş pământul — Vecine, daţi-i ceva de mâncare popei vostru
nu-i mai puţin, dar sângele omenesc, fie al învin că suge pietrele de pe uliţă.
gătorului, fie al învinsului, îl pustieşte. O patrie — Ce suge, mă?
o pot ruina şi cerşitorii, milioanele de oameni, — Pietre.
ajunşi fără ţară, ducând cu ei pulberea ce li s'a — Du-te, nu vorbi!
pus pe bocanci. Cu gândirea repede a cugetului — Ştefănel al meu l-a văzut cu ochii lui...
văd că după mărturia istoriei, e mai mare imperiul Râd una bună, apoi trecând la vorba serioasă,
celor săraci, decât al săbiei, şi oftările celor de întreabă:
speraţi au răsturnat totdeauna tronul celor ce — Fost-ai la serbare?
numai în afară păreau tari. Trebue deci să fie — Ce serbare ?
ceva mai mare, mai drept, decât puterea celor — La preluare.
aparent puternici, o putere suverană şi o tărie, — A fost destul de frumos...
care ţine lumea şi cu mâna semănătoare de pace, Nu mai ascult urmarea. înfrânt mă târăsc spre
stinge urile, răzbunările, cruzimile şi moartea. casă. Mama mă aşteaptă cu ochii roşii:
Trebue să fie un astfel de imperiu, care e propriu — Vino, fiule, să prânzeşti.
fiecărui om viu, şi la care nu armele dau drept, — Astăzi ajunez, zic supărat şi iau cheia bise
d pământul, pe care ne-am născut, şi care şi până ricii... Nu mi-a rămas decât Dumnezeu...
acum a dat putere atât celor drepţi, cât şi celor Mă aşez în banca cea dintâi şi, cu gândul la
nedrepţi, deopotrivă. credincioşii mei, încep să mă rog:
Astfel ajung la încheierea că trebue să fie şi un — Non intres in judicium cum servo tuo, Do
imperiu intern, care îmi redă mie tot ce văd în mine! (Nu intra la judecată cu robul tău, Dum
jurul meu, munte, deal şi vale, ierburi şi arbori, nezeul meu!)
păsări şi flori, soare şi lună şi stele, cântecul ce In deşert aştept mângâierea Domnului. Cristos
rului, cântecul pământului şi cântecul buzelor nu-mi spune acum:
mele. « Eu sunt învierea şi viaţa ».
Trebuie să fie şi de sigur este şi un imperiu Nu se mişcă nimic. S'au rupt strunele din mine...
intern, pe care nu şi-l pot lua naţiunile, pentrucă Altarul e rece, steagurile sunt plouate, statuile
acela e din fiinţa lui Dumnezeu şi a oamenilor ce sgribură, pietrele pardoselei înfloresc bură de
locuesc pe pământ. Toate celelalte sunt forme ghiaţă, tablourile învechite asudă uleioase, cei
externe, invenţii, sisteme, sau politică. Material patru pereţi văruiţi se uită speriaţi, funiile clopo
schimbăcios şi provizoriu, supus războaielor şi telor au încremenit, biserica e goală.
păcilor, vânzărilor şi cumpărărilor, puterilor ex — Unde este Dumnezeul cel bun?...
terne, evoluţiilor şi curentelor, eventualităţilor, N’am nicăieri stare, nici alinare.
dependent de genialitatea sau nebunia oamenilor. In zadar văd limpede în acest haos istoric. Şi
Ca trupul nostru, numit om, pe care îl avem până sunt numai un om! Sufletul mi-e gata, dar trupul
îl părăseşte sufletul. Pământul descarcă popoarele plăpând şi neputincios. Mi-e sete de-o altă inimă
moarte în interior sau sinucise, precum mugurii înţelegătoare, iubitoare, desmierdătoare. Cu tra
cei noui de pe arbore împing pe cei vechi, oricât gedia poporului meu s’a împlinit şi tragedia mea.
au proclamat acele popoare democraţia, ideea inter Aşteptăm învierea. Pentru ce-am luptat in viaţă,
naţională, plutocraţia, stăpânirea banului, sau pri tot s'a prăbuşit. Patria veche s'a năruit, poporul
vilegiul naşterii, radicalismul sau conservatorismul, meu vechiu e mort, acum vin dela înmormântarea
superioritatea raselor şi a limbilor, birocraţia sau lui şi-am ajuns păstor fără de turmă, care nu mai
teocraţia, socialismul creştin sau sovietul, forme am altceva de făcut, decât sau să mă arunc de pe
de stat deosebite, exagerări naţionale, militarism, piscul ascuţit al abisului mondial, sau... să mă fac
