Page 54 - 1934-05

308 B O A B E D E G R Â U

fericit, căci sacrificiul meu s’a isprăvit. Din litur­ care singură mă poate rechema la o nouă viaţă
ghia mea fără sânge s’a făcut o liturghie sânge­ din sicriul ticluit de treizeci de ani, dar abia de
roasă, şi asta nu mai este liturghia mea— Vino, un ceas închis. Fără nicio închipuire sau desmier-
dar, inimă apăsată şi fii fericită, căci simt că şi dare, sau emoţie amoroasă, ci cu o limpezime
Dumnezeu te-a lăsat pustie. Şi ar fi fatal, dacă sacramentală de omenie interioară, o întreb:
ar trebui să se stingă părăsită... In zadar mă uit — Mă iubeşti, Ileană dragă?
împrejur. In toată lumea nu-i nimeni şi nimic să Un fior de ruşinare trece pe obrazul ei, dar ea
mă scape de desperare, nici mamă, nici frate — răspunde drept:
ci numai acea fiinţă, care mi-a fost menită, de — Doar ştii că te iubesc...
când m’a creat Dumnezeu, s’a uitat la mine, i-a Şi Petru a răspuns astfel Mântuitorului, care
fost milă de mine şi mi-a trimis soţie pe frumoasa l-a întrebat tot aşa: —Doamne, tu ştii că te
mea fată. iubesc...
— Ileana! — oftez în faţa Ziditorului meu şi — Uite, Ileană dragă... Eu n’am pe nime şi
un imbold neoprit mă duce, să caut în sufletul ei nimic, afară de haina de pe mine, nici pământ,
curat, pace şi linişte. nici bani, nici situaţie, poate nici viitor. Stau fără
Grăbit iau drumul, care duce la ea. patroni, fără legături, fără prieteni, în vremuri
Prin minte îmi trece un gând fugar, că oamenii revoluţionare, când nici ziua de mâine nu-i si­
ştiu la cine mă duc, dar nu-mi pasă ce zic oamenii. gură__ N'am decât aceste două braţe, trupul, su­
Zăpada înfloreşte şi văluri albe sboară peste câmp. fletul, creierul şi inima, cum mă vezi. Vrei să vii
Pădurea e grea de se cunfundă de frumuseţea cea soţie la aceste două braţe, la acest creier mărginit,
dalbă... Totul doarme şi nimeni nu ştie ce se la această inimă dreaptă îndrăgostită?...
întâmplă. Nu este ziuă, ci lumină. Nu-i viaţa, ci Biata fată îsi pierde coloarea, tremură de emoţie,
vălul vieţii. Şi trunchiurile arborilor sunt acoperite aproape îşi pierde mintea şi rămâne mută... Mă
de zăpadă. Totu-i alb şi încremenit, numai eu cuprinde un val de durere. Mă ţiu prea puţin şi
singur sunt ca o umbră a întregii tăceri— Sunt cu ultima încordare mă ridic, să mă duc, dar fata
singur singurel, parcă numai eu aş fi rămas din îşi pune mâna pe mine şi-şi alătură lin capul de
greşeală din războiul afurisit. capul meu.
Prin zăpadă până la genunchi, pe sub grădini, — Nu, încă n'ai voie să iei o hotărîre, — o
ajung la casa lor. Câinele alb şi puternic îmi vine îndemn supărat. — Mai întâi să ştii totul...
gudurându-se înainte. Pe coada ce şi-o joacă, sună Dacă vii după mine soţie, ajungi în gura lumii.
clopoţei de ghiaţă... Biserica pe mine mă excomunică, colegii mă vor
Cad obosit în casa prietenească şi caldă: numi apostat, îmi vor retrage binecuvântările bi­
— Ileana!... sericii mele, mă vor osândi cu ură şi vor face atenţi
Ştie ce s’a întâmplat în satul meu şi în mine. pe toţi, ca să ne ocolească, să nu ne ajute, să ne
Nu mă mângâie, îmi pune numai mânuţa ei moale lapideze şi să ne lase să pierim. Fugă şi ruşine îmi
şi uşoară pe frunte... sortesc. Se vor bucura de desperarea şi de tra­
— Linişteşte-te, Iosife!... gedia mea şi orice m’ar ajunge vor zice că m’a
Mă mir că ea a ştiut să rămână frumoasă şi bătut Dumnezeu. Nu vom avea parte de cruţare...
neschimbată. Dar, parcă coloarea nu i-ar fi aceeaş. Numai Dumnezeu şi eu vom fi cu dumneata_______
Ea radiază pace şi curăţenie. Mă liniştesc şi eu Vrei să-mi fii soţie?...
lângă ea şi ascult. Cât de uşor şi de neoprit spune Scumpa fată mi-a îmbrăţişat grumazii şi, tre­
lucruri mari şi drepte! In cuvintele ei nu se murând din tot trupul, zise:
simte gustul şcolii, nici foşnetul de hârtie al căr­ — Vreau...
ţilor. Cuvântul ei e născut în ea, nu-i al altuia. — Inel n'am, Iluş, nici bani n’am să cumpăr,
E al ei, cum e a ei căldura trupului, respiraţia, dar te logodesc ca îngerul meu mângâietor şi-al
coloarea părului, lumina ochilor... Cât mă simt acestui pământ îndoliat...
de om şi de curat lângă ea! Stau la îndoială, n’am *
curaj, deşi ştiu că ea e tot ce mi-a mai rămas din
lume... îmi mai recapitulez odată viaţa trecută, M’am dus la Cluj, ca să spuiu Episcopului
totul, fiinţa mea goală, pierdută, preoţia mea, că­ gândul meu.
zută din cer, pustiul ce mă aşteaptă în viitor, min­ Credeam că mă urmăresc toţi şi fiecare îmi vede
ciuna dinăuntru, în care am trăit ani de zile, hotărîrea. numai că nu vorbesc oamenii, dar pân­
josniciile fariseice multe, căderea sufletească a desc, dornici să vadă ce voiu face? Săptămâni
preoţilor ce s'au prostituat cu gospodine sau cu întregi vor vorbi despre căsătoria mea chiar cei cari
ibovnice tăinuite, pacea mea intimă cu Dumnezeu, n'au ştiut înainte că exist pe lume. Vor fi unii
soarta mea de pom solitar fără floare, multele su­ cari mă vor osândi, alţii cari poate mă vor înţelege,
ferinţe, flămânziri, umiliri, miile de bănuieli, dar eu voiu sta în faţa lumii cu fruntea ridicată.
onoarea roasă de toţi, patria veche pierdută şi Cu câţi mă întâlneam, voiam să le spuiu că mă
marile scopuri... Numai această fată mi-a rămas. căsătoresc. Că ies din cler... Simţeam, un în­