Page 55 - 1934-05

IOSIF NYIR<3: IN JUGUL DOMNULUI 309

demn ciudat de sinceritate, ca şi cum fiecare zi pe lângă omul serios şi palid, care mă asculta
care trece peste secretul meu ar fi o pângărire cu înţelepciunea unui suflet delicat.
a simţirii sfinte. Chibzuinţă a înfrânat cuvântul — Urmează-ţi sufletul, onoarea şi pe Dum­
ce-mi era pe buze. nezeu ! —
Pe oameni îi interesa altceva, îi interesa linia — Mă tem...
demarcaţională, peste care armata de ocupaţie nu — Atunci, pocăeşte-te şi sileşte-te să ajungi ca­
ar avea voie să treacă. Se începu preluarea oficiilor nonic capitular.
publice. Consiliul dirigent român invită pe func­ — Dar asta e un lucru aşa de mare!
ţionarii maghiari să depună jurământ. Cine nu — Astăzi fiecare om face lucruri mari. Aşa vre­
depune jurământ îşi pierde imediat postul şi muri trăim... Nu vreau nici să-ţi dau sfaturi, nici
drepturile câştigate şi nu poate reflecta la nimic
dela Statul român. In zadar a fost protestul şi
observaţia că până la încheierea păcii nu poate fi
vorba de jurământ şi că în sensul armistiţiului
trebue să rămână administraţia veche. Puterile
învingătoare au rămas neînduplecate şi mii de
funcţionari au ieşit palizi de moarte din slujbele
lor, oameni cari decenii de-a-rândul au lucrat de
s'au încovoiat, au chelit şi au orbit, şi au visat
visuri sfinte de pensii paşnice, de odihna bătrâ­
nească, de recunoştinţa patriei, de confortul bur­
ghez, de un cămin liniştit, de preumblări plăcute,
închipuirile despre avansări, clasificări şi gradaţii
au dispărut deodată. Maşinăria crezută puternică
a monarhiei imperiale, odinioară ameţitoare, s’a
oprit de tot.
— Nu se poate înlocui acest corp eminent de
funcţionari, — ziceau cei ce făceau politică cu
conştiinţa mâinilor curate şi a omeniei. Peste
câteva săptămâni a sosit foametea şi domnii cheli
şi cu ochelari, lipsiţi şi de haine, se duceau la
prăşit mălaiu cu palmele băşicate, sau cărau că­
rămizi şi tencuială la clădiri, făceau muncă de
salahori în fabrici, şi era norocos cine ajungea
portar la vreun hotel. Zilnic îi puteai vedea sără-
căcioşi şi palizi, cum îşi vând valorile rămase în
târgul vechiturilor. Ultimul act a mii de tragedii
începu deodată, dar sufletul lor, plânsetul lor se
scălda în aureolă, şi între ruinele căminurilor, intre
copiii lor pe jumătate goi, proclamau cu credinţă
şi inexperienţă de martiri punctul de vedere de să te influenţez. Trebue să faci după conştiinţa ta,
drept al naţiunii lor. In exaltaţia sublimei buimă­ fie pro, fie contra— Roagă-te şi Dumnezeu îţi
celi se plimbau la braţ cu moartea. va arăta calea... Şi eu tot dela Dumnezeu cer sfat.
Mă îngrozeam. Ce vreau eu? Cum să îndrăz­ — Mă ruşinezi. Tu, om de administraţie, mă tri­
nesc, în aceste împrejurări, să înlănţuesc de mine miţi pe mine, preot, la Dumnezeu ?
şi să atrag în mizerie o fată nevinovată, când — Preoţii, foarte adeseori ar trebui trimişi la
pentru mine nu este pe acest pământ nicio bu­ Dumnezeu...
cată de pâine muceda? Doar aceşti nenorociţi Spre sminteala mea, după o scurtă răsgândire,
merită în întâiul rând, dacă un popor cunoaşte adause:
recunoştinţa, ca lor să li se dea orice bucată de — Să nu fiu rău înţeles. Asta nu e o osândă, ci
pâine rămasă oricât ar râde Europa de ei______Dar numai — un adevăr... regretabil.
ce va fi, dacă aceşti oameni au greşit şi deodată — Doară pe. mine bunul Dumnezeu nu mă
cu ei nimicesc şi viitorul naţiunii lor? Ce va fi? mustră, ba mai mult ca înainte, simt că mă iubeşte,
N'am îndrăznit să răspund, m'am gândit numai — mărturisii înroşind. Nu asta mă îngrijorează,
şi m'am uitat, cum soţia unui prieten, oarecând ci din ce vom trăi ? N'avem nimic şi nu se poate
vestit subprefect, cârpeşte cămaşa ce-a mai rămas şti, ce aduce ziua de mâine. Nu poţi face program
soţului său... şi în ziua aceea n’am cutezat să de viaţă nici pe douăzeci şi patru de ore...
mă prezint episcopului. — Ce-ţi pot răspunde, — zise liniştit. — Astea
— Ce să fac, Arpad? Dă-mi sfat, — stăruiam toate-s adevărate... Dacă mi te adresezi mie, eu