Page 56 - 1934-05

3io B O A B E D E G R Â U

bucuros îmi împart pâinea cu tine. Altceva nu-mi — N’are a face, e destul dacă noi înţelegem...
stă în putere... Am auzit, că de când ai venit dela noi, îţi merge
Acesta e sau un sfânt sau un fantast rătăcit, — mai slăbuţ. Ne-am şi întristat pentru asta. Zisei
îmi ziceam în cugetul meu. Soţia acum îi spală eu oamenilor, că noi nu putem lăsa la necaz pe
singura cămaşă, ca s'o îmbrace curată şi el vrea omul nostru cel bun. — Drept are Feri, — ziseră
să-şi împartă pâinea cu mine... Conţi, baroni, ceilalţi, şi îndată adunară aceşti bani. Eu încă
proprietari de mii de jugăre, credincioşi ai mei, vândui viţelul, pentrucă în loc mai bun nu poate
conducători mireni ai bisericii, cu soţiile lor dim­ merge... Apoi, mă rog, aici-s banii fără lipsă...
preună, nu mi-au dat măcar o mierţă de grâu, Nu-s eu om cu carte, dar eu zic, ca Dumnezeu
m’au lăsat pieirii şi iată acest funcţionar sărac, cel sfânt să te ajute dimpreună cu cinstita familie,
fără slujbă, în cea mai mare nesiguranţă, vrea că şi domnişoarele şi domnişorii să-i poţi creşte
să-şi împartă bucata de pâine cu mine!... Ne­ aşa de bine, cum ai fost dumneata în lumea cea
bunie, — îmi zisei — dar lui nu i-am răspuns decât: veche, şi să-ţi răsplătească pentru toată bunătatea
mulţumesc. Sunt convins de asta, dar oare va făcută cu noi, că noi niciodată nu-ţi putem mul­
fi pâine? ţumi destul...
— Pâine?... — repetai cuvântul şi în ochii lui Fostul subprefect îşi plecă capul şi un plâns cu
înlăcrimaţi muri cugetul de pâine, această ma­ hohot îi sgudui pieptul, dar bătrânul săcui bătu
terie picată din înălţimi, din care fiecare bucăţică în masă să-l îmbărbăteze!
e partea ce-a murit din noi în acea zi... — Ei! la naiba! Nu te muia domnule vicişpan,
Peste o jumătate de oră se întâmplă un lucru pentrucă atunci încep şi eu să plâng şi cu mine
minunat, care îmi hotărî soarta. plânge toată Săcuimea... Dacă te-am supărat,
Un ţăran înalt, bătrânicios, intră la fostul sub­ iartă-mă, dar nu te supăra pe noi, pentrucă noi
prefect şi pofti, « bună seara ». nu am voit decât bine... Şi-acum lasă-mă ca om
— Poate m’ai şi uitat, domnule vicişpan?... bătrân să-ţi sărut mâna —
Eu sunt Francisc Gheczo din Săcuime, comuna Mă retrăsei tiptil în altă cameră, până când cei
Fenied... doi bărbaţi se sărutară...
— Dar de unde să te uit, Francisc, — şi-l puse
bucuros să şeadă. — Cum de-ai venit la Cluj ? In ziua următoare am aflat, că fostul subprefect
Ce mai faceţi? Cum trăiţi? şi-a împărţit toţi banii între funcţionarii în sufe­
— Trăim cum putem... dar eu nu de aceea am rinţă. Soţia sa cânta de bucurie.
venit. Nu pentru noi. Cutremurat ascultam vestea şi mă gândeam la
— Dar pentru cine ? Pentru ce ? logodnica mea.
— Eu, drept să spuiu, vreau să vorbesc între Aşa va fi şi ea. Un val de fericire îmi cuprinse
patru ochi cu domnu vicişpan... obrazul, marile scopuri noui mi se desfăşurară
Amicul, subprefectul, nu mă lăsă să mă depărtez. înainte, temerile îmi dispărură, cununa de spini
— Poţi spune ce ai de spus şi înaintea părintelui. îmi căzu de pe cap.
— Ştiu bine, dar am gândit să nu audă şi alţii, Mă duc la Episcopul.
dacă aş supăra pe domnul vicişpan. Am mers repede pe stradă şi gâfâind, aproape
— Să mă superi pe mine ? strigând i-am spus episcopului:
— Păi, zău, se poate şi aşa ceva... — Preagraţioase Stăpâne, vreau să mă căsă­
Omul scoase din sân un săculeţe de pânză cu toresc— Am venit să Vă înştiinţez...
bani şi alese câteva sute de coroane. Puse banii — Fiule! Ce s’a întâmplat cu tine? — se miră
pe două rânduri pe masă şi începu să-i numere episcopul, apoi, cugetând puţin, îmi făcu semnul
cu degetele lui noduroase. crucii pe frunte şi pe buzele fierbinţi. Mă atrase
— Asta atâta-i, — se linişti în urmă. — Asta-i apoi lângă sine pe un scaun şi-mi făcu semn rece:
preţul viţelului, ăştia-s banii oamenilor şi ăştia — Vorbeşte!
toţi i-am adus domnului vicişpan... Până într'un — Ce să spun, graţioase doamne ? — mă răs-
ban. gândii. — Iubesc nespus o fată şi voiu să o iau
— De ce i-ai adus. de soţie înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor,
— Ca să-i folosiţi sănătoşi. cum se cuvine— pentrucă nu voiu să umblu pe
— Dar, omule, dumneata nu-mi eşti dator. furiş, nu voiu să cad, să schimb gustul păcatului,
— Nu ţi-s dator, decât cu omenie, — aprobă să mint credincioşilor mei şi Ziditorului, nu vreau
săcuiul. — Banii ăştia au alt înţeles... să plâng de mustrări în fiecare zi în potirul de aur
— Nu înţeleg, — zise subprefectul cu fruntea şi la urmă obosit de ruinele sufletului, să caut
încreţită. înaintări sau să aştept altă parohie mai bună...
Omul nu-şi ieşea din ale lui. Nici până acum n’am făcut aşa ceva, nici de acum
— Una trebue să o spunem, că ne-ai fost înainte nu gândesc să fac. Până acum mi-am păstrat
adevărat părinte, domnule vicişpan... curat şi credincios jurământul dat, acum îl aduc
— Tot nu înţeleg. înapoi. In mânile Voastre l-am depus, acum mi-1