Page 57 - 1934-05

IOSIF NYIR<3: IN JUGUL DOMNULUI 3*1

cer înapoi. Mântuieşte-mă şi desleagă-mă, Prea- — Nu mai am ce spune. Am spus tot...
sfinţite! — Dar, va fi o urmare, — zise serios. — Şi cum
— Ştii că nu pot, — şopti episcopul.— ...Dar va fi urmarea?... Ce va fi, dacă vă veţi trezi din
te*ai gândit ce va fi cu tine, daca părăseşti pe farmec şi larva grozavă a trezirii vă va îngheţa pe
Dumnezeu?... faţă?... Dacă — de pildă — v'aţi judecat rău unul
— Eu să părăsesc pe Dumnezeu?...—zisei pe altul?...
mirat. — Doar niciodată nu mi-a fost mai tare — O! Asta e exclus!...
credinţa, niciodată nu m’am încrezut mai mult în — Dacă o nenoroceşti pe biata fată ?
el, niciodată n’am fost mai aproape de el... Aş — Şi atunci tot eu voiu fi cel mai nenorocit...
putea zice că celibatul nu-i dogmă, că oricât e de — Dacă nu va putea suferi mizeria şi va pieri ?...
aspru şi vechiu, e numai o regulă de disciplină, a — Voiu muri cu ea.
cărei deslegare atârnă de Sanctitatea Sa Papa, aş — Din ce veţi trăi?
putea argumenta şi discuta, căd castitatea per­ — Nu ştiu, dar vom munci!
petuă, /după sfânta Scriptură, e «gratia gratis
data * — un har dat nouă în dar, de care mă pot
învrednici, dar nu pot pretinde să mi se dea, dacă
după chibzuiala sa veşnică nu doreşte să mă în­
vrednicească de ea... Şi nu mi-a dat-o... Dela
început aşa simt... prin urmare nu vrea să o
păstrez până la moarte. De aceea a rânduit sfânta
taină a căsătoriei. Aş putea invoca şi eu cunoscutul
atât: «Mai bine este a se căsători, decât a arde»,
aş putea aduce toate argumentele pro şi contra
celibatului, doar le ştiu, dar nu o fac... Simt că
Dumnezeu e lângă mine în cauza mea şi nu mă
va lăsa. Şi atât sunt de pătruns de această con­
ştiinţă, cum pătrunde căldura cuptorul, cum pă­
trunde parfumul floarea, ba şi mai mult, încât
orice asemănare e falsă şi palidă.
Trist îşi puse degetul pe buzele mele bătrânul
episcop:
— Greşeşti, fiul meu... Nu credinţa, ci dra­
gostea le spune acestea prin tine.
— Dragostea?— Cât de minunată e atunci dra­
gostea !
— Da. Dar credinţa e şi mai frumoasă...
— Şi cele două împreună sunt şi mai frumoase...
Amândoi ne-am oprit meditând asupra celor
spuse. Soarele în apus privea pe fereastră şi nasturii
roşii şi cingulum-ul de mătase fină şi crucea grea
de aur a episcopului ardeau ca în purpură. Benedicai Te Deus!
— Spune-mi tot, fiul meu! —
1
Mă înfioră libertatea dulce a dreptăţii şi a în­ — Ce vei da pruncilor tăi ?
crederii. Privirea mi se îmbătă şi, nu ştiu, un ceas — Va rândui Dumnezeu.
sau două, dar am tot vorbit de mine, pornind dela — Pe care vrei să-l părăseşti...
sicriul tatei, toate chinurile celor treizeci de ani — De care mă voiu alipi şi mai mult.
le-am descoperit, şi fruntea pururea rănită şi inima — Biserica te va pedepsi.
pururea împunsă, suferinţele lăuntrice şi temerile — Eu o voiu ierta pentru asta.
în seminar pentru pâine, disperarea de chemarea — De harurile ei nu te vei împărtăşi.
mea şi torturile hirotonisiră, pornirea în viaţă, — Corbul mă va hrăni şi pe mine.
flămânzirile, starea de părăsire, luptele mele supra­ — Sau tu vei hrăni corbul.
omeneşti cu războiul, nedreptăţile ce m’au ajuns, — Zis-a corbul: « Niciodată! » — citai cu încre­
chinurile tăinuite, năruirea tuturor scopurilor, ge­ dere copilărească pe Edgar Poe, dar episcopul oftă:
nunchii sângeraţi, cu cari mi-am urcat calvarul, — Sărmani copii sărmani!
pierderea aripilor sufleteşti, dragostea mea şi ridi­ Mă privi de sus şi mă netezi pe cap:
carea prin ea, setea straşnică să fiu şi eu, măcar — Ce păcat de tine!... Eu sunt de vină. N'ar
o clipă fericit... fi fost îngăduit să-mi uit de tine.
Episcopul mă îndemna cu compătimire: — Mulţumesc, că s'a întâmplat aşa. Suferinţei
— Mai departe, fiul meu, mai departe!... am să-i mulţumesc că sunt, ce sunt... Toate