Page 21 - 1934-06

TRAIAN HERSENI: STANA DIN MUNŢII FĂGĂRAŞULUI 339

prin Vechiul-Regat. Prin părţile făgărăşene se pre­ Ca să-şi cunoască oile, proprietarii le fac semne
feră ţurcanele, căci se ţin mai uşor, dar ca preţ e la urechi, fiecare îşi are semnul său: o gaură sau
mai bună oaia ţigae, pentrucă din lâna ei se fac câte o crestătură de forme diferite, tăiate la una
cioarecii şi recălele, îmbrăcăminte mai fină şi mai sau la amândouă urechile oii, cu briceagul. Se mai
costisitoare. Din lâna ţurcană se fac straiele, saricile, înseamnă cu boia roşie, numită buială, un fel de
iar din pieile lor, cojoacele. pământ roşu care se găseşte în Valea Radului, tot
In afară de păşunat, oile mai cer şi alte îngrijiri. în Munţii Făgăraşului. Se amestecă buiala cu seu
Înfăţişăm pe cele mai de seamă. Adăpatul in văi e şi fac cu ea un semn (o pată) pe lâna oii. Ţine mult
lesnicios, râul e aproape şi apa din belşug. Pe Muche timp, până într’un an, fără unsoare ţine mai puţin:
oile beau apă când trec peste pâraie, cum şi când o lună, două. In 1932 au însemnat cu buială toate
se nimereşte, de altfel la munte nu sunt prea oile din Sâmbăta de Jos şi aveau de gând să şi le
însetate. Ca să ţină turma laolaltă, mai ales pe ploaie însemne şi pe ale lor (ale ciobanilor), să le vadă
şi prin pădure, pe unde se rătăcesc mai uşor, oile mai de departe şi, cum spun ei, şi din pricina că le
mai inimoase, cele care merg în fruntea cioporului, stă mai bine.
poartă clopote. Mânzările de pe Muche aveau In gnja ciobanilor intră şi paza oilor împotriva
şapte clopote: patru de fier şi trei de ceoae. Aparţin sălbăticiunilor. Fiarele cele mai obişnuite sunt:
ciobanilor, nu stăpânilor de oi. Ca să le meargă urşii, cari vin la oi noaptea (ziua foarte rar), pe
bine la oi, să mănânce iarba mai bine, le dau în orice timp; prind oaia cu brânca (labele dinainte),
fiecare săptămână odată şi chiar de două ori, sare. o apucă apoi cu gura şi o duc de o parte şi dacă
O dă stăpânul stânei pentru toate oile, un kgr. nu sunt câinii buni, o mănâncă chiar în apropierea
de sare la o sută de oi. Le mai dă de mâncare, târlii, oricât ar striga ciobanul; mai ales când şi-a
mai ales la miei, ghinţură, plantă asemănătoare la înhăţat bine prada. Lupii vin mai rar. In 1929 n'au
rădăcină cu hreanul, cu un gust amar. Se găseşte la dat deloc pe la stână. Vulturii strică numai mieii
jipuri, se scoate rădăcina şi se dă la oi tăiată mărunt cari rămân de ciopor. In 1932 ursul a luat o
şi sărată. Le deschide pofta de mâncare. Alte mânzare, lupul n’a luat niciuna. Vreo trei oi s'au
buruieni folositoare, în afară de cele medicale, nu pierdut prin pădure, altele au căzut pe sghiaburi,
cunosc. Ciobanii drăguşeni nu cunosc nici plantele ciobanii nu ştiu ce le-a stricat, dar le-au găsit
veninoase, ştiu insă de existenţa lor, pentrucă li stricate. Dela sterpe ursul a stricat un berbece,
se întâmplă să vadă de cu seară câte o oaie mai a scăpat de urs, dar l-au tăiat ciobanii, altfel
posomorită, iar dimineaţa s’o găsească moartă, fără murea. L-a scăpat bătrânul Matei Jurcovan, cioban
boală, fără rană. Mai ales spre toamnă
găsesc dimineaţa miei morţi, fără să
cunoască pricina. Ei socotesc că trebue
să fie la mijloc vreo buruiană veninoasă.
Cum unul din veniturile de căpătâi
ale oierului îl aduce lâna, oile se tund
cu grijă în fiecare an. Tunsoarea oilor
începe după Sfântul Gheorghe. Oile
mari se tund în sat şi urcă la munte
tunse, suportă şi aşa intemperiile. Mieii
fiind mai slabi urcă netunşi, se tund
mai târziu, când dau căldurile şi uneori
numai când coboară dela munte. Oile
se tund cu o foarfecă de fier anume
făcută, e mult mai mare decât cele
obişnuite în croitorie. Tunde un singur
ins, ţinând oaia trântită la pământ de
un picior. Se începe dela cap şi termină
la coadă. Un tunzător bun şi dacă oile
sunt împăiate, tunde 50—60 de oi pe zi.
Ce însemnează oaie împăiată? Iarna
creşterea lânii încetează, când se dau
oile la iarbă primăvara, lâna creşte din
nou, încep a se «împăia *, şi se cunoaşte dunga la sterpe. O altă oaie le-a luat-o ursul ziua în
dintre părul nou şi cel vechiu. Lâna se taie cu atât amiaza mare. In colo nici lupii nici vultanii n’au
mai uşor, cu cât se taie mai departe de piele. Cum nu rupt nicio oaie. De pierdut dintre sterpe s'au
se tae decât lâna veche, e uşor de înţeles că tunsoarea pierdut mai multe, nici nu ştiau să ne spună câte,
se face cu atât mai uşor, cu cât e mai mare lâna nouă din miei au mai căzut pe sghiaburi. Iată cum po­
din spre piele, cu cât adică oaia e mai bine împăiată. vesteşte Matei Jurcovan întâmplarea cu berbecele: