Page 22 - 1934-06
P. 22

340                                 B O A B E    D E  G R Â U

            «  Mi-a  luat  mie  ursul  un  berbece,  eram  singur  la   cu  cuţitul.  Totul  e  să  curgă  sânge.  Din  sângerat
            oi,  tovarăşul  era  dus  până  acasă.  Berbecul  a  ieşit   unele oi capătă gălbmare, se tămăduesc şi de aceasta,
            din  oi,  ăsta  dormea  tot  de  o  parte;  l-am  dat  eu  la   înainte  de  a  se  slobozi  sânge,  se  taie  oaia  de  găl-
            turmă  de  câteva  ori,  dar  n’a  stat.  N’am  adormit   binare:  se  taie  o  bucăţică  din  pielea  dela  ochi  şi  i-o
            până  târziu.  Când  să  adorm,  aud  *  hârşt  •  şi  ursul   pun  în  gură,  pe  urmă  se  slobozeşte  sânge  ca  la
            îmi luă berbecul. Sar eu, îi dau cu băţul, l-a lăsat,  sângerat.  De  gălbinare  mor  mai  multe.  Pentru
                                                                        gălbinare  un  leac  bun  e  şi  rădăcina  de
                                                                        şteghe  (glojdanii  cioarei),  care  se  fierbe
                                                                        şi  se  dă  ca  zeamă  oilor  s’o  bea.  Dacă
                                                                        sunt  la  câmp,  se  rade  rădăcina  de  şte­
                                                                        ghe  bine  cu  briceagul  şi  se  amestecă
                                                                        cu  pâine;  dacă  n'o  mănâncă  i-o  dă  pe
                                                                        gât cu sila.
                                                                          Gălbeaza  e  o  boală  de  ficat,  când
                                                                        «tună  în  fiere,  moare».  Oaia  îşi  pierde
                                                                        puterea,  slăbeşte;  primăvara  face  guşă  de
                                                                        trebue  să-i  lase  apă  (i  se  sloboade  guşă
                                                                        şi  când  e  numai  răcită).  Se  vindecă  cu
                                                                        leacuri  dela  farmacie:  «Distol»,  «Gal-
                                                                        binol»  —  cari  se  dau  când  e  oaia  flă­
                                                                        mândă,  apoi  poate  mânca  orice  şi  scapă.
                                                                        «  Parasatinul  •  se  dă  tot  pe  nemâncate,
                                                                        dar  ziua  aceea  nu  trebue  să  bea  apă,
                                                                        apoi  scapă.  Dacă  oaia  are  şi  gălbează  şi
                                                                        apă  la  coşul  pieptului,  nu  mai  scapă  cu
                                                                        nicio  doftorie,  se  prăpădeşte.  Se  mai
                                                                        îmbolnăvesc  de  fiere.  Atunci  stă  oaia  şi
                                                                        se  umflă;  leacul:  se  arde  cu  iască  la
                                                                        buric şi-i trece.
             dar  sa  întors  şi  l-a  apucat  iară,  dasem  cu  băţul  şi   Căptaza  e  o  boală  grea.  Oaia  căpiată  face  în  cap,
             cum  era  noapte,  l-am  pierdut,  atunci  i-am  dat  cu   la  creer  sau  pe  şira  spinării  un  fel  de  băşică  cu  apă
             căciula  —  «  huo  *  —  şi  l-a  lăsat;  ăsta  a  fost  chiar   şi  acolo  se  fac  nişte  boabe  ca  păsatul,  cari  rod
             al  dracului  ».  Ursul  vine  şi  la  stână  şi  la  sterpe,   mereu  şi  băşica  se  face  tot  mai  mare.  Oaia  astfel
             lupul  numai  la  brădet,  vultanii  sus  la  gol,  numai   bolnavă  se  suceşte  pe  loc,  o  duce  şi  un  an  de  zile
             la  mieii  bolnavi  şi  rătăciţi,  căci  dacă  sunt  în  toată   şi  se  învârte  cam  pe  când  se  schimbă  luna  şi  se
             firea  nu-i  poate  prinde.  Ciobanii  cunosc  sălbătă-   schimbă  veacul.  I  se  face  operaţie,  dar  scapă  foarte
             ciunile  şi  numai  după  ruptură,  lupul  muşcă  oaia   rar.  I  se  taie  osul  capului  cu  cuţitul  (unde  e  mai
             de  gât,  o  încolţeşte;  ursul,  de  spinare  şi  de  greabăn,   moale,  din  pricina  bolii)  şi  se  trage  băşica  afară,
             o  rupe.  Pe  întuneric  se  cunosc  după  lătratul  câinilor.   se  pune  pielea  la  loc,  osul  nu  se  mai  pune,  pentrucă
             La  lup  câinii  mână  ca  după  iepure,  căci  lupul  cam   nu  se  mai  prinde.  De  regulă  însă  sângerează  rana
             fuge  când  se  vede  împresurat;  la  urs  câinii  latră   şi oaia moare.
             Ca  la  vilă  mare,  pe  loc.  De  dat  câinii  nu  se  dau   Coptul  e  boala  în  care  oaia  se  coace,  se  seacă
             nici  la  urşi,  nici  la  lupi,  căci  le  e  frică,  dar  ii  îm­  adică  la  plămâni,  i  se  lipesc  plămânii  de  coaste  şi
             presoară  şi  ii  latră.  Aşa  se  şi  apără  oile  împotriva   tuşeşte.  Oile  bolnave  de  copt  se  cunosc  după  faptul
             sălbătăciunilor:  le  împresoară  câinii,  strigă  şi  cio­  că  mai  ales  dimineaţa  pe  apă  (rouă,  brumă)  nu
             banii  cât  pot,  mai  svârl  cu  lemne  când  sunt  pe   mănâncă.  Se  vindecă  prin  umflare,  operaţie  care  se
             aproape,  trag  cu  puşca  dacă  au,  la  urşi  se  duc  cu   face  dimineaţa,  în  felul  următor:  se  pune  oaia  jos,
             tăciuni  aprinşi.  Se  sperie  mai  ales  de  foc  şi  de   i  se  astupă  gura  şi  o  nară  şi  i  se  suflă  aer  pe  nara
             armă.                                            liberă,  cât  de  tare.  Prima  dimineaţă  se  suflă  odată,
               Ciobanii  îngrijesc  nu  numai  oile  sănătoase,  ci   intr’a  doua  de  două  ori  şi  aşa  mai  departe,  până  la
             şi  pe  cele  bolnave.  Ei  cunosc  multe  boli  şi  multe   patru  suflări,  în  timp  de  o  săptămână  se  tămă-
             leacuri  şi  feluri  de  vindecare.  Din  mâncare  şi  din   dueşte.  Se  mai  cunoaşte  şi  alt  leac:  se  ard  urechile
             pălitură  oile  •  sângerează  •,  sângele  li  se  opreşte   oii şi vârful cozii cu apă fiartă şi-i trece şi aşa.
             ca  de  aprindere.  Oaia  sângerată  stă  şi  nu  mănâncă,   Vărsatul  sau  bubatul  iese  pe  sub  povăeli  (sub­
             nu  rumegă  şi  se  umflă.  Se  vindecă  dacă  i  se  slo­  suori),  întâiu  se  roşeşte  pielea,  apoi  ies  nişte  bube.
             boade  sânge  în  pripă,  altfel  se  prăpădeşte,  căci  din   Se  roşesc  şi  ochii  in  timpul  acesta  .Ciobanii  nu
             sângerat  se  întâmplă  şi  să  se  prăpădească.  Sângele   cunosc  decât  un  tratament  preventiv.  La  care  i-a
             se  slobozeşte  din  nas,  se  înţeapă  oaia  cu  cuţitul   ieşit  bubatul  nu  i  se  mai  face  nimic  şi  de  cele  mai
             sau cu acul, sau din ureche, se taie cu foarfecă sau  multe on scapă. Ca prevenire: iau sânge din buba
   17   18   19   20   21   22   23   24   25   26   27