Page 34 - 1934-06

352 B O A B E D E G R Â U

fost la Trăsnită, în Valea lui Mogoş şi la Moldova, spurcate, dar la d’alea n’am învăţat. Baciul dela
într'un munte Licaş, în graniţă cu Sân-Midăuş — Moldova când ajungea la munte trăgea cu puşca
în ăştia am ciobănit. M'am făcut cioban că mi-a din stână drept in sus. Că mai zicea ceva, nu ştiu,
plăcut mie de vitele ăstea, oile, şi m’am ţinut de ele. că nu mi-a spus. Dar ştiu că venea ursul la oi,
Şi pentru simbrie, că mai luam câte ceva. Cu asta dar de luat, nu putea lua. Se da la oaie, dar gura
m’am ocupat eu în viaţa mea*. Şi mai departe: n’o putea deschide — şi de lup tot aşa. Cine ştie
să descânte... Am auzit că unii le
farmecă de ia laptele la oi, la altele
le ia apa, umblă pe lângă părauă,
dar nu pot bea, — le ia şi mâncarea,
de dă să mănânce şi se opresc că nu
pot. Asta face când vrea să facă rău,
când e mânios pe un cioban. E şi leac.
Se duce la descântător sau le descântă
el şi le trece. Lucrul acela nu l-am pă­
ţit, dar am auzit din alţii. Chiar la
unul din Ţară (Vechiul-Regat), i-a
luat pomeala la oi. A văzut că nu por­
nesc la păşune o zi, două, a luat co­
jocul şi dă-i cu băţul, l-a tot bătut
aşa până iată pe cela care le-a strigat:
« Nu-1 mai bate mă * — «Eu n’am cu
tine, îmi bat cojocul *. — «Nu-1 mai
bate că mă omori » — a venit ca mânat
de urs: * Eu le-am stricat, las’ că ţi
le întorc * — şi le-a întors, că ştiau
amândoi şi de stricat şi de întors, că
a descântat şi acesta. El mi-a spus,
care a păţit».
« De citit citesc, văd buchile, dar nu tocmai bine, «Stele nu prea cunosc multe: Carul, Crucea,
îmi joacă in faţa ochilor, înainte mai citeam. Din Ciobanul cu oile, Drumul, Purcarul cu jumătatea
pricina oilor şi copiii mă iubesc. La vite (mari) nu de pită şi fata cu pita. Se zice că a venit fata la
mă pricep, oile abea le văd, şi ele se ţin de mine. purcar şi a avut o jumătate de pâine, ciobanul a
Ehei, cât am ciobănit eu, un domn dacă slujeşte, văzut-o şi a alergat după ea să o iubească. Ea a
îl scoate la pensie, bietul cioban îl plouă şi-l bate fugit şi a aruncat pâinea şi au rămas aşa pe cer.
vântul şi nu-i dă de-i bătrân nimeni nimic *. Asta e adevărat, că se vede o jumătate de pită de o
Dăm în cele ce urmează rezultatele convorbirii parte, sunt trei stele, despre astea se zice că sunt
cu Matei Jurcovan, în legătură cu problemele vieţii o jumătate de pâine. Şi mai este una aproape, care
spirituale. se zice că e fata şi dincolo uite stele mai îngrămă­
* Se descântă — mie mi-a spus unul, dar n’am dite, e purcarul cu turma şi tot pe aproape oile cu
vrut să învăţ — când mi-a spus să desgrop mână ciobanul; se vede ca o coardă cum merg oile.
de om, să o ard şi s'o dau in sare la oi, ca să pască Astea sunt totdeauna aşa. Rariţele sunt trei stele
oile' să nu mai ai treabă cu ele. Ale lui păşteau într’o parte, trei într’alta. Sunt unele: Comoara şi
singure toată vara, el sta în bordeiu şi mieii păşteau Sfredelul. Comoara, vreo trei patru stele, una lângă
singuri, când ajungeau la hotarul cu alt munte, alta, sfredelul deasupra: două stele deasupra ca
fugeau ca de urs. Era din Răşinari, ca de vreo 30 mânerul şi trei de vale, sfredelul — şi se vede. Se
de ani. Acela nu mergea odată cu mieii; ei porneau, zice c’a vrut să dea cu sfredelul în comoară, că
ei se ’ntorceau, singuri, la târlă. Aceea am văzut-o atunci nu mai lucrau, erau toţi bogaţi. A vrut să
eu cu ochii, dar când mi-a spus mie, eu n’am vrut, dea un om cu sfredelul ca să fie pe pământ de toate
am spus că d’astea nu ’nţeleg. A vrut să mă înveţe avuţiile, dar a dat pe alăturea, n’a nimerit drept;
şi să-i aduc in schimb toată vara de mâncare. cum ai pierde o cărare şi apuci pe cealaltă. Cunosc
Aceasta mi s’a întâmplat acum 20 de ani. Oile şi Găinuşa, ea răsare dela Ziua Crucii şi se tot duce
lui şi când le păştea la hotar, în bucate (lanuri) nu până nu mai e, asfinţeşte şi n’o mai vezi, se duce
se băgau, el sta la crâşmă, ele ajungeau coardă la iar până la locul ei şi apoi iar vine la Sfânta Cruce.
bucate şi se ntorceau deodată. Miei ca ai lui nici Cunosc şi Drumul. Acela e drumul dela jumătatea
nu s’au mai dovedit, ziceai că-s mioare toţi. N’am cerului; se schimbă şi el; altceva nu ştiu despre el.
descântat niciodată, nici n’am învăţat aşa ceva. Apoi luceafărul care răsare de seară şi cel care
Nu-mi trebue. Să spurc dobitocul, nu vreau. răsare de dimineaţă. Când răsare: « Acum sculaţi,
Puteam să ’nvăţ dela alţii. Or fi şi altele, de nu-s băeţi, la mămăligă, că e ziuă *. Cunoaştem timpul