Page 42 - 1934-06

I N J U G U L D O M N U L U I

XVIII
Am aruncat zarul, nu mai este retragere, dar Fără nicio bănuială, fericită, vine.
cea mai grea problemă e încă în picioare. Trcbue — M’ai chemat, fiul meu!!
să împărtăşesc mamei hotărirea mea. Trebue să Mă uit la mâinile ei, la faţa ei bună şi încreţită,
împrăştiu visul unei vieţi, să sdrobesc jucării bă­ la sutura ei scăzută, la pieptul bolnav şi mă prinde
trâne. Culmea tuturor dorinţelor şi toată fericirea mila!
i-a fost că «fiul meu e preot». Conştiinţa aceasta e Ar trebui să aştept până moare. Nu mai are mult,
cristalul credinţei sale tari, a zelului său până la — îmi şopteşte duhul rău, dar îndată mă dis­
moarte. Ceea ce învaţă biserica e de trei ori sfânt preţuiesc pentru această josnicie...
înaintea ei, e mai mult decât viaţa, decât casa, ... Biata de ea, cât e de obosită şi de bună!
decât copiii ei. E gata să-şi verse chiar sângele. Cât a vegheat, cât s’a frământat şi s’a muncit
E ca o martira scăpată din prigonirile lui Nero, pentru mine. Noi am ruinat-o, noi i-am sfâşiat
care are o singură părere de rău, că nu s’a putut trupul, de când am muşcat-o de piept pentru
jertfi pe sine. O clipă măcar nu şi-ar lua ochii şi lapte. Fiecare bucăţică de pâine, fiecare ban, hăi­
gândul dela Mântuitorul. Toată munca, suferinţa, nuţă, toate, toate, sunt rupte din ea... S'a dat pe
osteneala, vorba şi gândirea ei nu sunt decât o sine pentru noi şi toată răsplata e conştiinţa că
neîntreruptă mulţumită lui Dumnezeu, că m'am fiul său e preot... Ce încerc eu e o ucidere de
făcut preot. E roaba buimăcită a misterului şi suflet-----
misticismului, care şi-a uitat de tot de lumea din­ Totuş ar trebui să mai aştept!...
afară. Şi în întruparea mea presupune puteri ce­ Inima-mi protestează. Să mai continui a minţi?
reşti, numai nu cutează a mărturisi... In sfârşit, N'au fost destul doisprezece ani ?... Doar pentru
i s’a împlinit scopul pentru care m’a crescut, pentru aceea am tot amânat, şi nu mai pot. Trebue să
care şi-a tras bucăţica dela gură, a răbdat suferinţe înţeleagă şi mama.
de necrezut, a luat zilnic noui tragedii asupra bă­ — Mamă dragă!
trânilor săi umeri şi n’a căzut sub povara lor. Cu — Ce e, fiul meu ? Aşa de nu ştiu cum eşti azi!
mare grijă a străjuit la poarta lumii, ca nici să nu Ţi s’a întâmplat ceva?... Nu eşti bolnav?...
privesc afară. Sunt sigur că dacă ar trebui să aleagă — Trebue să-ţi spun un lucru foarte însemnat şi
intre mine şi biserică, ar fi gata să treacă şi peste pentru dumneata foarte trist.
trupul meu pentru convingerea ei. O călugăriţă, — Pentru Dumnezeu, — se sperie şi tremură.
un preot, e mai mult pentru ea decât copilul ei. — Ce este ?
Asta nu e dilemă pentru ea, dar ce să fac eu? îmi pare rău că am vorbit, dar nu mă mai pot
Eu trebue să aleg între mamă şi fericirea mea. retrage... Nici vorbă nu poate să fie...
Intre doi duşmani de moarte, ce stau faţă in faţă. — Nu trebuie să te sperii, — caut să o liniştesc,
E aşa de necrezut, ca şi când mama ar avea două — dar trebue să lămurim împreună un lucru de
inimi ce se urăsc una pe alta. Mă doare, dar aşa e. seamă pentru viaţa mea.
Totuş trebue să o fac. O chem în camera mea. — Nu te feri, — mă zoreşte, — că mă omoară
— Mamă dragă! îngrijorarea.