Page 43 - 1934-06
P. 43
IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 361
Mă silesc să zâmbesc şi desmierd pe măicuţa: — Doar pentru tine tremur, fiul meu. Ce va
— Nu-i nimic, dar aş vrea să ştiu că mă iubeşti fi de tine? De ce te apuci ? Goneşti spre prăpastie 1
şi acum, ca mai de mult!... Ne mai aşteptând nidun răspuns, îşi continuă
— Tu ştii, fiul meu, că te iubesc. visul:
— Atunci vei înţelege hotărîrea mea. — Cât de frumos slujea... predica... toată
— De ce hotărire vorbeşti ? lumea îl cinstea... cât de fericită eram!... De
— îndată îţi voiu spune, dar mai înainte trebue ce nu m'a luat Dumnezeu, să nu ajung, ce-am
să lămurim câteva lucruri. Aşa-i, că mama nu vrea ajuns...
să mă ruinez de tot la suflet şi la trup şi să-mi Vedeam eă-i copil, şi n’am mai putut răbda.
prăpădesc viaţa? Necăjit mă ridicai şi îndreptându-mă zisei:
îşi ridică sus braţele uscate: — Să le lăsăm toate baltă... Fii fericită...
— Doamne fereşte! Rămân preot.
— Aşa e, că şi mama doreşte să fiu fericit şi — Slavă...
mulţumit?... Nu putu continua, căci se uită în ochii mei şi-i
— Fiul meu, dar nu eşti mulţumit ? — se plânse muri cuvântul pe buze.
sărmana. Amândoi ştiam, ce are să urmeze.
Văzând-o lăcrimând, am simţit toate amără — Rogu-te, măicuţă, lasă-mă singur.
ciunile. Ieşi grăbită şi ajungând în bucătărie, ţipă.
închipuiri groaznice îmi foiau in creer şi
— N'am fost niciodată. Nu vreau să mai mint, să
mai mă prefac. Trebue să spun adevărat: Niciodată numai târziu băgai de seamă că mama a ţipat.
n'am fost bun preot. Numai pentru voi m’am făcut. Eram rece şi prea impersonal, aproape mort. In obo
Din spirit de sacrificiu, din silă internă, dintr’o seala asta trupească şi sufletească mă năpădiră o
dragoste de copil exagerată. A fost o amăgire a mulţime de lucruri stranii, ca pe omul care nu
lui Dumnezeu— Niciodată n’am simţit pentru ştie ce să înceapă. Eram galben ca moartea şi
asta bucurie, pace în mine, dar mă înfioram de râdeam.
sacrilegiu, şi am aflat nişte amăgeli de vis, care Acum fără nicio trecere mă gândeam la naiva
m'au domolit pentru un timp... Am fost cre legendă despre mama pe care a ucis-o fiul său,
dincios către Dumnezeu, către biserică. Până azi apoi i-a scos inima şi a fugit cu ea în mână. Pe drum
am rămas cinstit şi curat. După faptele şi gândurile căzu şi inima, scăpându-i din mână, îl întrebă:
mele, nimeni n'ar putea să mă certe de nimic, dar — Te-ai lovit, copilul meu ? — Râdeam şi de asta,
nu mai pot răbda. Nu mai am putere... Nu văd, râdeam şi mai tare.
decât o singură cale dreaptă şi cinstită: Să ies din îmi veniră în minte sinucigaşii. Mă oprii cu
cler... gândul la ei. Am văzut câţiva. Omul spânzurat,
Biata mamă s’a ghemuit de groază. care şi-a scos limba dispreţuitoare la lume, am
— Tu... tu...—gemu înfricoşată — tu vrei văzut masca unui împuşcat în cap, un înnecat cu
să ieşi din preoţie? pântecele umflat, pe al cărui obraz galben umblau
muştele. Nu m'au îngrozit, căci îi înţelegeam. De
— Da. Aşa vreau, mamă... Am şi spus-o episco altfel, ce e moartea? Un animal de casă, care ne
pului. umblă în călcâie. Ne-am obişnuit. Ce e suferinţa?
A sărit în sus, dar s'a prăbuşit iarăş: Stângăcia noastră. Sinuciderea însă nu e miselie,
— Nenorocitule, ce-ai făcut?... ci dispreţuirea conştientă a tot ce numim viaţă,
Dar parc’ar fi uitat de episcop şi gâfâia înlem cu care ne chinuim pe noi înşine şi pe alţii.
nită:
Ultima clipă e pentru mulţi oameni destoinici, o
— Vrea să iasă!... Fiul meu, vrea să iasă!... mişcare de risipă domnească, în care lipesc cea
Atâtea mii de preoţi sunt în lume, oare de ce numai din urmă hârtie de o sută pe fruntea ţiganului
fiul meu să iasă dintre preoţi?... Vrea să se viclean al lumii, a Satanei... In câte-o clipă îmi
osândească... Şi cel din urmă ţăran îl va dis- venea în gând, dar o alungai cu un gest de plicti
preţui... Dar de aceea m’am chinuit eu atâta în seală. Mă priveam pe mine însumi, ca din afară,
viaţa mea?... şi eram curios, cum va fi urmarea. Curios ca un
Desperarea se schimbă în mânie: străin, care din întâmplare dă peste tragedia altuia,
— Te opresc! Nu-ţi dau voie! Ai înţeles? şi se opreşte in fugă, să vadă sfârşitul... Stăm la
— Uite, mamă dragă, — zisei supărat, — Dum masa de scris şi, fără să mă gândesc la ceva, mişcăm
neata eşti acum foarte frământată. Nu-ţi poţi cum prostit din buze şi ziceam, în toate limbile cu
păni cuvintele. Nu hotărî încă... Cu încetul te noscute: Nu merită!... Nu merită!...
vei împrieteni cu gândul... Pe mine nu mă mai Mi-am zis apoi, că-s măgar, m’am dus la fe
poţi clătina... De ce nu vrei să fii mama mea reastră şi am privit in lumea fără suflet. Nu sim
cea bună şi înţelegătoare? ţeam nicio comunitate cu nimeni şi cu nimic. Mai
La vorba de desmierdare i se însenină iară puţin cu mine însumi... Nu-mi păsa de biserică,
inima: de episcop, omenire, patrie, mamă, fată, dragoste,
