Page 44 - 1934-06

36a B O A B E D E G R Â U

de nimic. Mi-aş fi putut atârna de gât însumi să-mi aducă mintea la loc, să mă liniştească sau
anunţul meu funerar... mai bine să mă ia la sine, înainte să fac pasul cel
Mama, îngrijorată, mi pândea prin uşă, oare grozav... Preacurata Fecioară îi e favorita. Tot­
nu-mi fac seama?— Mai târziu, mi-a mărturisit deauna aşa i se adresează tare:
asta, dar eu o ştiam de atunci şi cu dispreţ mă — « O! binecuvântată Fecioară, trandafir ce­
gândeam la oameni, cari nici nu bănuie că mai resc! »...
mulţi oameni morţi umblă pe pământ, decât cei Mă cuprinde o dorinţă copilărească, să o văd
cunoscuţi şi îngropaţi. Aceştia sunt adevăraţii sinu­ pe mama rugându-se. Mă apropiu de biserică in
cigaşi, cari mănâncă şi beau, vorbesc, se mişcă, fac vârful picioarelor şi pândesc. In intunerec numai
rău, ascultă muzică şi liturghii, spun păreri sau covorul bisericii luminează la altar şi cadrele de
aur lucesc pe pereţi. Mama stă rezemată în coate
pe treapta altarului. îmi piere orice supărare şi
orice gând sălbatec. Mă cuprinde un val de iubire,
eul meu vechiu, şi o privesc mişcat. Ştiu ce se
petrece înăuntrul ei. Acum mă naşte a doua oară,
pentrucă fiecare copil se naşte de două ori. întâia
oară îşi rupe trup din mamă, a doua oră viaţă.
Cea dintâi desfacere nu e deplină. In copil multă
vreme trăieşte tot mama. Ea simte, cugetă, doreşte,
se bucură, se joacă, suferă, plânge. Legături ne­
văzute ii leagă. Copilul e numai un alter ego al
mamei, în care ea a început o nouă viaţă. Cea
dintâi naştere e violentă, necruţătoare şi necesară,
căci copilul prin trupul mamei vrea să se prezinte
în lume. A doua e şi mai grea, pentrucă o des-
poiem pe mama noastră conştient şi definitiv.
Ii luăm tot, planurile, dorinţele, visurile, fericirea
închipuită, tainele sufletului şi rupem firele de
aur nevăzute. După aceasta un trup se ridică în
înălţime, celălalt se coboară în mormânt. E o lege,
un destin, căruia nu ne putem împotrivi... încă
o ultimă durere şi eu am născut a doua oară.
Ei ii rămâne moartea, mie viaţa, dar peste voinţa
noastră. Trupul nostru e ca un pământ negru, care
vrea să producă o mulţime de taine ale vieţii_______
Fie dar aşa!...
Când ne întâlnim din nou amândoi suntem
• O, binecuvântată Fecioară, trandafir ceresc!*...
liniştiţi. Transformarea celor două vieţi s'a efectuat,
nouile scopuri deosebite sunt gata să pornească
operează, stau în temniţă sau pe catedră, deşi de
mult au isprăvit cu sine şi aşteaptă numai carul, la drum. Toate celelalte sunt numai formalităţi.
care să-i ducă la groapă. După războiu au fost Cerul sufletului nostru s'a înseninat. Mama in
popoare întregi de astfel de oameni, cari se nu­ noua haină a vechii sale iubiri se apleacă pe umărul
mesc« minorităţi.» Deosebirea e numai una: ele au meu cu încredere, mă sărută şi mă întreabă
şoptind:
rătăcit o mie de ani, iar eu treizeci...
— Oare ce face acum mama ? — întrebai cu — Cum o chiamă pe fata aceea...
toana unui creier bolnav, fără nicio legătură. Lacrimi noui lucesc în ochii amândurora.
Probabil şi ea vorbeşte într'aiurea, ca şi mine. De «
fapt, a fost o greşeală că am pus chestiunea pe
teren sentimental. Am fi putut-o isprăvi în câteva A doua zi ştie satul întreg de hotârîrea mea.
cuvinte. Nesocotiţi am fost amândoi. Vestea trece din gură în gură. Dacă se întâlnesc
Pe sub fereastra mea trece o umbră. Dascălul doi oameni despre asta vorbesc:
merge să tragă clopotul de vecernie. De două ori — Ai auzit?
întrerupe, a treia oară isprăveşte. Sună încă me­ — Nu poate fi adevărat. In lumea de azi nu
talul clopotului când bate la fereastră şi-mi spune, leapădă cineva, aşa numai, singura situaţie sigură
că a lăsat cheta în uşa bisericii, căci « doamna bă­ şi un viitor frumos.
trână» se roagă. — A şi convocat epitropia bisencească să facă
Se roagă... Ce va cere în rugăciune ? De sigur socotelile. încă în săptămâna asta se va face pre­
roagă pe Dumnezeu să mă lumineze, cu un cuvânt. darea... Poştarul spune că azi s’a trimis episco­