Page 48 - 1934-06

366 B O A B E D E G R Â U

şi cu gura adâncită în potir şoptesc vinului, care — Poate că acolo-i inima, — cugetam şi credeam
se înfioară şi el: fericit...
«Acesta este sângele meu!» Atunci îmi uitai de toate...
Mulţimea norodului se deşteaptă şi răsună din Cântarea s’a isprăvit, fără să aud. Poporul începu
nou cântarea: o nouă cântare şi o sfârşi şi pe aceea şi eu nu ştiam
nimic. In sfârşit se făcu tăcere. Dascălul, poporul,
speriaţi se uitau la mine şi în tăcerea neobişnuită
bănuiau că în altar se întâmplă lucruri extraordi­
nare— De-ar fi ştiut, ce se petrecea între mine şi
Dumnezeu, ar fi alergat acolo şi cu sărutări m’ar
fi deşteptat... Ultima mea cuminecare se săvârşi,
ca şi eu, ca atâtea milioane de oameni, să fiu
jertfă !...
« Ite, missa est! »
Mergeţi, s’a sfârşit liturghia!...

După aceea m’am urcat pe amvon şi mi-am
luat rămas bun dela toţi. Dela poporul orfan, care
ani de-a-rândul la mine alerga cu tot cazul şi ne­
cazul lui. Dela copiii cei mici, pe cari eu i-am bo­
tezat, dela cei pe cari eu i-am dus la groapă în
cimitir şi dela cei ce nu vor mai veni niciodată
acasă, dela cei ce şi-au pierdut totul şi şi-au sacri­
ficat trupul şi viaţa, in zadar. Doar toţi au căzut
de pe pomul vieţii şi iată acum cad şi eu peste
ruinile lumii. Se sfârşeşte şi liturghia de sânge
mondială.
... Dar ceea ce eu am propovăduit vouă, aceea
o propovăduesc şi acum, niciun cuvânt nu-mi
tăgăduesc. Voi ţineţi cu tărie la ce v’am spus şi
lăsaţi-mă pe mine în drumul meu! Nime să nu mă
urmeze!...
De căldura dragostei şi a revărsării sufleteşti se
strâmbară lumânările de ceară, se înlăcrimară fe­
restrele şi aburi grei învăluiră întreaga biserică.
Acum trupul lui Cristos Deodată strigară cu toţii:
$i sângele de folos — Nu ne părăsi!
S’a 'nălţat fi s'a jertfit, Acesta era timpul celei de-a doua creaţii, când
Pentru noi s'a răstignit. după cataclismul mondial, am ajuns iară oameni
simţitori, văzători şi ştiutori. Inima ni se înnăbuşa
Iar eu, cu ochii pironiţi la sfânta pâine, aştept şi eram slabi să ne rostim cuvântul. Febra agita­
mi se trezeşte deodată dorinţa, ca nu eu, ci ţiilor ne rodea limba albă şi în chinul nostru ne
Lmnezeu să se răfuiască cu mine. Aşa de puter­ ghemuiam. Ţăranii speriaţi îşi clătinau capul, băn­
nică încredere mă cuprinde, încât pare că îi simt cile hodorogite din biserică pocneau, dascălul nu
braţele pe pieptul meu. Şi peste orice tipic, eu putea cânta la orgă, poporul nu putea începe
mă plec cu dragoste şi sărut sfântul trup: cântarea. Mai mulţi fugiră acasă, alţii însă nu se
— Acum spune-mi, Dumnezeul meu cel bun, puteau ridica. Erau unii, cari nu făceau altceva,
dacă într’adevăr te-ai mâniat pe mine. Mă osân­ decât priveau pierduţi înainte, iar alţii nu credeau
deşti oare ? Mă pedepseşti oare pentru... pentrucă ce vedeau. Lumânările ardeau cu flacără mare şi
atât de mult iubesc?.. Să fiu eu oare un fiu pereţii păreau că se năruie înaintea ochilor noştri...
mai rău, pentrucă fac după inima mea?... Dacă Mergeţi! S’a sfârşit... S’a sfârşit liturghia!...
împotriva voinţei tale lucrez, mai bine îa-mă la Cu capul ridicat, nepnvind nici în dreapta, nici
tine în clipa asta, ca să cad mort în braţele credin­ în stânga, am fugit din biserică.
cioşilor mei... Tu m'ai făcut om, tu toate le ştii
şi iără ştirea ta nici vrabia îngheţată nu cade de Mama îmi zise:
pe acopenş. Rosteşte-te, Dumnezeul meu... — Oamenii vreau să te vadă, fiul meu! E plină
Sfântul Trup se odihnea însă liniştit. Simţeam curtea de popor.
că lacrimile stau să curgă îmbelşugate. O picătură — Lăsaţi-mă singur!— Nu vreau să văd pe
căzu pe disc şi Trupul îl absorbi şi se umezi. nime. Nime să nu mă turbure. Nici tu, mamă.