Page 49 - 1934-06
P. 49
I0S1F NYIRrt: IN JUGUL DOMNULUI 5*7
decât când se apropie oameni buni, sau când fru
Dascălul să ţină singur vecenia. Mai am ceva de
museţea şi iubirea prisosesc... Spin să nu te sfâşie,
Zăvoresc uşa, să nu asculte nime. glonţ să nu te-ajungă, foc să nu te atingă, lacrimă
şi sânge să nu te păteze, dureri şi doliu să nu te
Sunt aşa de emoţionat. Nervii cântă şi mi se
decoloreze! Ajută-mă să îmbrăţişez pe cei ce-s
pare că aş pluti în aer. In clipa următoare mă cu
vrednici, nu mă lovi, dar ridică-mă! Nu te doară,
prinde oboseala de moarte şi lumea îmi pare un
când râd de tine, ci când li-e frică de tine!...
lac de aur, pe care plutesc culcat pe spate.
Apoi m‘am îmbrăcat. Am depus o lume şi-am
— Săvârşitu-s’a dar, — îmi repet de mai multe
ori şi nu pot crede că e realitate şi că nu-s jocul
unei păreri... — Dar ce-ai făcut? — strigă raţiu
Mai este scrisoarea episcopului. Dela amiazi
nea şi sunt slab şi fără vlagă. N’am niciun punct
zace pe masă. O iau în mână şi aştept. îmi închid
fix, de care să mărazim. Nici fata... Dragostea...
ochii şi evoc tot ce s'a întâmplat... Acesta e
Oare o iubesc? îngrozit îmi cercetez inima şi nu
găsesc nicăieri icoana... Cât de bine e, că nu-i
ultimul moment hotărîtor al vieţii mele... Doar
ar fi destul să pun plicul, adecă însăşi caterisirea
acum lângă mine!... Nici în ea nu mai am decât
episcopală, într'alt plic şi toate ar fi in ordine...
o speranţă palidă şi numai dincolo de biserica
Dar nu... calea mea e sfântă... Liniştit desfac
ruinată, în norii de praf ai ruinei, îi văd silueta,
ca şi când ar fugi şi ea... Am încredere că mâine
şi cetesc scrisoarea, latinească:
mă liniştesc, dar acum mă doare ce-am făcut şi
...«După ce cu toate repetatele dojeni părin
totuş îmi face plăcere, că am făcut-o... teşti, ţi-ai părăsit cu necredinţă turma şi ascultarea
— Să închidem capitolul 1... ce mi-ai făgăduit ai călcat-o, prin aceasta te sus-
pendez dela beneficiu şi dela orice funcţiune
Din dulap îmi scot hainele civile cumpărate în
taină, pe credit, rânduesc fiecare piesă pe pat şi
iau busuiocul cu aghiazmă să le binecuvântez,
înainte să le îmbrac... Mai am acest drept...
Sau nu-1 mai am... Oricum...
«Ajutorul nostru în numele Domnului 1... »
Picuri de apă sfinţită cad pe haine şi strălucesc
pe ele. Nu ştiu ce aştept, dar aştept îndelungat.
De câteva ori prind nasturii, dar văd că mâinile
mi-s galbene, parcă le-aş fi scos din mormânt...
Totuş trebue să o fac... După aceea sunt mai
liniştit. Haina preoţească, deşi sărăcuţă, purtată
ici colea ruptă şi sfâşiată, o sărut, ca şi acum doi
sprezece ani, când am îmbrăcat-o întâia dată,
înainte s'o închid in garderobă. Nu-mi ştiu lega
bine cravata. Ce port stupid şi curios!... Panta
lonii călcaţi cad rigid pe picioare. Mă uit şi nu
mă pot ţinea, să nu le vorbesc:
— Săracă haină de rob. Ştiu că vei fi o inveli-
va fi ruşine unul de altul. Şi tu cu pată şi eu cu
pată, dar rogu-te, scuteşte-mă, acoperă, fii cre
dincioasă, ţine la mine, că nu am cum să te schimb.
Şi ca sdreanţă vei fi a mea. Nu haină, ci parte din
trup. Nu uita niciodată gândurile, simţirile, cu
care te-am câştigat. Ajută-mă să fug de primejdii
şi să mă grăbesc la fericire, dar leagă-mi picioarele,
dacă m'aş abate pe calea rea a primejdiilor.
Tot aşa procedai şi cu paltonul. Am cheltuit
pe el cuvinte simbolice şi o întreagă ceremonie
din belşug. I-am reamintit că odinioară alerga
pe spatele oilor printre flori ca şi mine şi de aceea
Acuma, deci, nu mai am pe nimeni şi nimic.
ne-am întâlnit. -. Stau singur pe ruinele unei patrii învinse şi ale
Păzeşte-mi inima, — aşa copilării vorbeam, —
unei biserici părăsite, în faţa îngrozitoare a unei
ascult’o ce-ţi spune şi aripile tale să nu se deschidă
vieţi noui şi necunoscute.