Page 53 - 1934-06

C R O N I C A

Cărţi, conferinţe, congrese, expoziţii

SCAUNE ÎMPĂRĂTEŞTI. — Cei mai isteţi arhitecţi şi rânduială !a Moscopole. D-1 T. Capidan, cercetătorul de atâţia
meşteri zidari din Peninsula Balcanici, au fost in secolul ani al Românilor macedoneni şi al Albaniei, nouă prieten,
trecut, şi nu numai in secolul trecut, Aromânii. Urmele lor a ridicat pentru aceasta condeiul ca o sabie. D-1 Vlad Bănă-
se pot descoperi din Grecia pini in Ungaria şi pe coasta ţeanu a răspuns. Oarecare venin polemic nu se putea să nu-şi
Adnaticei. Mi-aduc aminte că, atunci cănd ceteam in stufoa­
sele călătorii ale lui Kanitz, ştiri despre Românii din Serbia
şi Bulgaria, ceea ce m’a izbit şi m’a urmărit inai ales, ca o
vedenie pusă intre rânduri, a fost descrierea scaunului împă­
rătesc, păzit de cei doi Iei bizantini ai lui, din biserica dela
Bregova, marele sat românesc de pe Timoc. Deşi locul era
destul de departe şi greu de ajuns, nu m’am liniştit până când
n'am călătorit până la el. Iar întâiul meu drum de acolo, a fost
in biserica de piatră care adăposteşte scaunul împărătesc, văzut
de călătorul austriac sunt acum vreo şaptezeci de ani. Desenul
făcut după el, in amurgul dinăuntru al îngustelor ferestre,
a apărut mai târziu in lucrarea * Românii dintre Vidin şi
Timoc». Fiarele incomate şi cu limbile scoase vorbesc, până
in acea margine a vieţii româneşti, de măreţia împăraţilor dela
Bizanţ. Aromânii au dus~o pretutindeni, cu meşteşugul lor
hrănit din marile modele.
Un scaun împărătesc la fel a găsit intre ruinele pârjolitului Piciorul jilţului lui Gojdu, dela Moscopole
Moscopole, Voskopoj-ul albanez de astăzi, d-1 Vlad Bânâţeanu. (Foto Vlad Băndţeanu)
A scris despre el, cu toc focul călătorului prin locuri destul
de puţin umblate. « Boabe de Grâu • a avut parte să tipărească facă drum. N’avea rost să ne amestecăm. Am urmărit numai
acest studiu, cel dintâi la noi despre • Şcoala şi educaţia poporu­ cu luare aminte discuţia şi, dacă am avut şi altă părere de râu,
lui in Albania •, şi unde şi-au făcut loc şi unele laturi de viaţă pe lângă aceea a existenţei ei, a fost că din discuţie n'a ieşit
românească a ţării. In mijlocul lor s’a aşezat jilţul de lemn niciun fel de lumină nouă. Faptele istorice in sine erau cu­
aurit al lui Gojdu. Alţi Aromâni au scos alţi lei din moştenirea noscute şi nu se putea să nu dea dreptate, sau să n'o lase,
bizantină şi i-au pus să apere pe oamenii locului, cu arătarea pentrucă nimeni nu s'ar fi gândit să le răstoarne, d-lui Capidan;
loc fioroasă. Istoria a trecut peste loc şi peste oameni, cu notele de călătorie ale d-lui Bănăţeanu erau şi ele exacte şi
tăvălugul ei nemilos. Din Moscopole n’a mai rămas decât e păcat numai că mai vechiul drumeţ, mai vechiu şi cu altă
faima. Familii întregi sburâtăcite de aia au dus până la Viena, rezonanţă sufletească prin acele părţi, nu le descoperise ca
la Budapesta, la Mişcolţ şi pe văi mai ascunse ardelene instişi- să le puie in adevăratul cadru. Ceea ce nu se poate tăgădui e
nle sângelui neînduplecat, de acasă, din Macedonia şi dm că jilţul există şi cea mai bună dovadă e că a putut fi fotografiat,
Pindul, căzute sub blestemul vremurilor. Gojdu este una, şi, in al doilea rănd, că există şi tradiţia că el ar fi fost al Gojdilor.
Şaguna alta, şi câte mai sunt şi Ie ştim. Am întrebat despre aceasta chiar eu pe d-1 N. Balamace.
Dm acest scaun al lui Gojdu a ieşit o ceartă, care putea să Fireşte că s’ar putea ca această tradiţie să nu se rezeme pe
scadă numele bun, atât al autorului acelui studiu cit şi al un fapt. Altminteri, s’ar putea glumi cu sofismul lui Gr.
revistei unde el a apărut. «Gândul românesc », publicaţia, Alexandrescu din • Toporul şi Pădurea», care are faţă de noi
nouă prietenă, dela Cluj, şi-a luat sarcina să facă oarecare privilegiul că e rimat şi frumos legat de o poezie cunoscută şi