Page 58 - 1934-06

376 B O A B E D E G R Â U

sfărâmate şi mai individuale, pentrucâ urmăreau îndestularea luările aminte. Biserica s’a scăldat ca intr'o nouă lumină,
trebuinţelor unui regim de producţie mixt, plugărie, dar şi când s’a văzut că pe lângă ea s’a adunat şi a trăit satul, cu
grădinărit, creştere a vitelor, dar şi cărăuşie, pescuit, dar mult încă mai devreme de orice altă aşezare. Ca in atâtea alte
şi îngrijire a viţei de vie, a tutunului şi a albinelor, s’au în­ colţun de Dobroge, unde românii sunt băştinaşi de când se
şirat neîntrerupte, bine întâmpinate şi cu bune roade. Ară­ pomeneşte, a ieşit la iveală sfinţenia vieţii călăuzită prin vea­
tură de alt fel, alegere a seminţei, grâpare cu altă griie, intro­ curi de apostoli, de călugări mucenici şi de preoţi. Misti­
ducere de notii plante, întrebuinţare a îngrăşământului de cismul creştin, care a slăbit sau a primit noui infăţişeh in
alte părţi de pământ românesc, aci, unde s’a călătorit pe
toate drumurile de uscat şi de apă şi s’a întâlnit cu alte cre­
dinţe, adânci sau crâncene şi ele, înfloreşte mai departe,
plin de vechea mireasmă. Dobroge a c şi astăzi şi are să ră­
mână un pământ de mănăstiri, de hramuri, de hagialâcuri
4 şi de credincioşi iluminaţi. Cine a văzut o liturghie in bise­
rica din Vâcăreni, cu lumea care cade toată in genunchi,
nu numai la cetirea evangheliei şi la arătarea sfintelor daruri,
dar şi Ia spunerea Tatălui nostru şi a Crezului; cu aşezarea
in inel înaintea uşilor împărăteşti ca un zid de bărbaţi aspri
şi pătrunşi, nu de zmerraie. ci de neînduplecarea lor de ostaşi
ai credinţei, cari nu lasă mcio suflare de afară când iconostasul
începe să plutească in fumul de tămâie cu toţi sfinţii lui de
aur; pe inchinâtoru şi ingenunchetoni can se pleacă toţi
odată şi de nenumărate ori, ca nişte trestii sub vijelia rugă­
ciunii, pe urmele preotului care intră in altar cu cartea sfântă;
cine a văzut revărsarea de colivi, de colaci, de sticle de must
şi de tăvi cu toate roadele pământului, ca la un praznic de
Vechi Testament, şi pe femeile cu marama pe ochi, indoite
asupra lor, ca nişte maici nemângâiate ale Domnului, arc
numai decât această vedenie şi acest fior.
Locuitorii din Văcârem au o vechime pe care nu o mai
ştim. Atâţia din ei au venit acum un secol şi jumătate din
părţile basarabene, peste un miez mai de mult, alţii mai in-
coice, din Moldova, din ţara românească sau din Transil­
vania. In limbă se simt, ca o muzică din multe glasuri, în­
râuririle cele m.11 deosebite, cu destule amintiri turceşti.
Portul s’a pierdut cu totul la femei, care, fund mari ţesătoare,
mai păstrează numai rămăşiţe de motive de odinioară, locale
sau aduse, in marame şi in scoarţe, şt întârzie la bărbaţi,
prin tot felul de transformări de tirg, intr’o asprime de haină
de oameni de apă şi de vânt. Datinile, cântecele şi părerile
s’au amestecat şi ele. Trecutul satului, pus in acte de stare
Curtea de Argeş civilă sau in hrisoave şi lucruri străbune ale locuitorilor, e
pentru totdeauna pierdut. După risipirea dela 1877, a urmat
grajd din platforme de gunoi, îmbunătăţire a adăpostului distrugerea sistematică din 1916. Timp de doi ani şi mai
vitelor mari şt mici, cu unelte agricole aduse din altă parte bine toţi oamenii au trăit pc unde s’a nimerit, dincoace de
şi lăsate sătenilor, cu demonstraţii şi muncă după noua teh­ Dunăre, iar la întoarcere n’au mai găsit casă întreagă şi au
nică pc teren, cu animale d: reproducţie dăruite satului şi trebuit să clădească satul, şi poate şi sufletul lor, din temelie.
date in seama gospodarilor mai cu tragere de inimă, cu ex­ Din cioburile de amintiri şi de lucruri pe cart studentele
poziţie de produse, cu premii in narurâ, in bani sau in recu­ le mai găsesc, ele refac pentru intâia oară sufletul şi istoricul
noaşteri. Trecerea echipei de agronomi prin Vâcârtni a tras satului. Biserica de astăzi a fost zidiră după războiul Cnmeei,
brazdă, in lucrările noui şi minunate aduse la îndeplinire din 1864 până in 1868, cu cheltuiala impâratului Rusiei,
ca şi in zguduirea minţilor aţipite in îndemânări moştenite. de unde şi hramul Sf. Ni cobe. Pc când abia se începuse,
Căile, ca să se ajungă acum la sufletele oamenilor, erau a venit, la vremea aceea, zapciul turc dela Tulcea, s’a uitat
deschise. Folkloriştu s’au amestecai la şezători şi in toate la lucru, a scos din brâu 5 lire turceşti, le-a pus pe zid, a
manifestările săteşti, pe de.o parte strângând şi pe de alta strigat: noroc! şi s’a dus. Un perete, in care aurul de atunci
strecurând valori pierdute de gândire şi de artă, locală sau a intrat ca tencuială şi cărămidă, trebue să stea şi astăzi martor
vecină. Istoria satului, lipsit de orice monografie, a aşezămin­ al acelei recunoaşteri păgâne dela 1864, înaintea Dumne­
telor şi a neamurilor lui fruntaşe, a ieşit din uitare. Frămân­ zeului celui adevărat. Ceea ce e mai mişcător e că mica biserică
tarea de lumină din jurul şcolii şi al căminului cultural, cu dinainte, poate din zilele păcii dela Adriano pol, din 1829,
toate preocupările mai vechi sau de fiecare zi, a atras deodată făcută din nuiele şi pământ, n’a fost dărâmată numai decât