Page 62 - 1934-06

C R O N I C A 379

Românilor n'a ştiut sau n‘a putut să calce totdeauna cu paşi făptura ci rafinată bizantină, poporul a imbrăcat-o in legende.
la fel. Şcoala cea noul, in care întemeietorul a lucrat amă­ Una din cele mai duioase şi mai tainice balade ale folklorului
nuntul şi a zidit in acelaş timp din el clădirea, de nimeni român s’a născut in jurul ei şi a fost plimbată de lăutari şi
atunci crezută cu putinţă, are astăzi faţă de tovarăşa ei această de poeţi prin toată ţara. Când însăşi poezia modernă şi-a
încredere, mândrie şi râvnă. căutat izvoare de inoire, ea a luat vechiul drum al Mănăstirii
Istros e şi el o dovadă, cea mai nouă. Chiar numai mul­ lui Neagoe Voevod. Mai ales ca s'o scape de ruină pe ea,
ţimea publicaţiilor de acelaş fel, intr’o vreme de criză tot Regele Carol I a cerut o mână de ajutor marelui medievalist
pe atât a cercetărilor ştiinţifice pe cit a tiparului, e chemată francez Viollet Ie Duc, care a trimis in România pe Lecomte
să dea de gândit. Fără fiinţa acestei şcoli, • Daria », culegerea du Noiiy. Am intrat atunci intr’o vreme de restaurări, care a
aproape năprasnică de cercetări şi descoperiri arheologice din încântat pe multă lume, dar a speriat cel puţin tot pe atâta.
România, publicată sub direcţia d-lui I. Andrieşescu, n*ar Astăzi ne-am întors şi înţelegem să păstrăm trecutul aşa cum
fi fost cu putinţă. Alături de ea trâeşte insă • Anuarul * măreţ a venit pănă la noi, şi să nu-I dregem şi să-l aducem in starea
al Institutului de studii clasice dela Cluj, pe care, dacă nu in care va fi fost odată. Aceasta e sarcina pe care o împlineşte
l-ar umple pe viitor decât Sarmisegetuza, şi l-am şti la adă­ Comisia Monumentelor istorice prezidată de d-l N. Iorga.
post de orice stricăciune. Citiţi in Istros cele câteva trăsături Tot ce e mai vechiu de 1830 şi poate să aibă numele de monu­
de identificare a generalului roman, care a dat Dacia înfrântă ment istoric intră in buna ei grije- Cele mai multe monumente
lui Troian, Lusius Quietus, cu ongma căutată dela Cirene de acest fel sunt insă mănăstirile şi bisericile. De aceea Comisia
până in satele Berbere ale Marocului. Le-a schiţat cu mână Monumentelor istorice e mai mult o comisie a vechilor mănă­
de meşter d-1 Carcopino. Opriţi-vă la inteligentele note filo­ stiri şi biserici.
logice ale d-lui Marouzeau sau la jocul de zaruri al d-lui Lecomte du Noiiy după ce a studiat cu o nesfârşită pricepere
Vuillcumier, cei trei învăţaţi francezi cari au vrut să apară şi iubire clădirea de demult a bisericii, a vrut s'o dărâme şi
lângă tinerii învăţaţi români. Cercetaţi rosturile triburilor s’o clădească din nou. In cele din urmă a trebuit să se
îoniene la Histria de d-l Lambnno, Sarcofagul cu simboluri mulţumească şi cu mai puţin. Nicio piatră din cele puse
dela Tomis de d-l Cohu, Tabăra romană dela Arcidava de de Meşterul Manotc, adus atunci, la 1500, de Domnul Tării
d-I Florescu, scobită de vremuri şi de oameni până la sărăcia Româneşti din Peninsula Balcanică, n’a mai rămas neciocânită
documentară de astăzi, comoara de bani vechi dela Săpata Ia locul ei. S'a pierdut pentru totdeauna şi mormântul din
de Jos de d-l Cnstescu, securile de bronz albano-dalmate ziduri al soţiei arhitectului, care fusese zidită chiar de el
de d-l Vulpe, problemele cncoliticc de d-l Dumitrescu sau acolo, ca să nu se mai dărâme peste noapte ceea ce lucra
pâtrundeţi în recenziile bogate, vioaie şi uneori crude, şi ziua, cum spune legenda. Frescele cu arhangheli şi cu ctitori
vă veţi convinge că pomul ştiinţei e verde şi că in umbra lui se pot vedea in Muzeul de artă bisericească dela Bucureşti.
mintea poate găsi învăţătură, odihnă şi desfătare. Porumbeii de aur cu clopoţei in dcc, prin care vântul cân.â
Se vede că dragostea noastră credincioasa, de nenumăraţi deşteptând ecouri din lumea de acum patru veacuri, urmau
ani, faţă de istorie, ne-a răsplătii cu acest dar. Ea nu mai să fie schimbaţi şi ei, deşi nu obosiseră pr.vind de pc mar-
aţine calea de odinioară, călăuză poruncitoare
şi exclusivă, ci nc-o împodobeşte şi ne-o uşu­
rează. Isvoarele ştiinţei s’au limpezit.

MÂNĂ ŞTIRI ROMANEŞTI. — Cea rr.;t
lr imoasă moştenire a trecutului nostru, florile
Evului Mediu român, păstrate până astăzi, sunt
mănăstirile. Intr’o tară ca a noastră, supusă
tuturor jafurilor războiului şi de aceea şi tu­
turor inoirilor, unde casele laice care trec de o
sută de ani se pot număra pe degete, clădirile
acestea sfinte venite din vremuri uitate, pen-
trucâ anul lor de naştere e trecut intr'o pisanie
de piatră de scris slavon cunoscut astăzi numai
învăţaţilor, ne sun; de două ori scumpe. Ele
sunt, pe de o parte, dovada credinţei creştine şi
a înţelegerii pentru cultură şi, pe de altă parte,
Arnota
un semn al puterii şi al simţului de artă ale stră­
moşilor. Intre noi şi ei ar fi numai golul secole­
lor, dacă nu s*ar ivi in el şi nu l-ar popula ca nişte trepte de ginea streşinilor fără moarte trecerea anotimpurilor şi a dom­
apropiere şi de iubire aceste lăcaşuri pe care le-a apărat de niilor.
orice stricăciune, crucea înfiptă in creştetul lor. Numai cadrul a rămas acelaş. De pe acest plaiu al celei
Faima unora din ele a umplut tot Răsăritul. Iată, de pildă, mai mari vii a Munteniei se văd in fund culmile munţilor
mănăstirea Curtea de Argeş, ridicată la începutul secolului al Făgăraşului, cu piscurile până târziu acoperite de zăpadă.
XVI-lca in preajma domnescului rău care i-a dat numele. La Răsărit, drumul duce peste muscele în serpentine, cu cele
Aşa cum meşterii i-au acoperit cu aur şi cu sculpturi de piatră mai frumoase vederi de înălţime pe care le avem, spre cealaltă