Page 63 - 1934-06

B O A B E D E G R Â U

capitală a Munteniei, Câmpulungul, şi de acolo mu departe, sfârşitul secolului al XVII-lea şi inceputul celui de al XVIII-lea,
intre dealurile blânde ale Tirţaviţtti, cu mândra miniuire şi pini la Arnota cea albi. a lui Matei Basarab, spânzurată
a lui Radu cel Mare, astăzi schimbată in liceu militar model. deasupra Bistriţei, ca un cuib de rândunică. La tot pasul şi pe
Abia de aia, trecând din vale in vale, capita'a ţării s’a aşezat toate căile întâmpină tot alte şi alte clădiri sfinte. Istoria Tării
româneşti, care nu se poate sene fără ele, intră
dintr'uiu in cealaltă, acum cu un episod eroic şi
acum cu un episod cultural. Călătorul, care a
uitat astăzi contribuţia lor de sânge sau de lu­
mină, se bucuri de aşezarea pe care o au in poc-
nele cele mai frumoase ale ţârii şi de zidurile şi
turnurile de cetate sau de turlele de biserici şi
de bolţile liniştite bizantine. Ele au ajuns aproape
parte din natură. Glasul trecutului se împleteşte
cu glasul izvoarelor şi al vântului.
In mănăstirea dela Argeş astfel inoită a vrut să
fie îngropat întâiul rege al României, Carol I. El
îşi făcuse a doua Capitală dintr'un orăşel de
munte, născut in preajma alta mănăstiri. Sinaia,
închinată mănăstirii dela muntele Smai. dc
undc-i vine şi numele, fără alte rădăcini in Ro­
mânia şi in limba ţârii. Acolo şi-a ridicat, ca un
Izagăn de nouâ dinastie, vestitul Castel Peleş,
in stilul germanic de acasă. Când a fost insă să
hotărască locul unde să se odihnească dc veci,
el s’a gândit la depărtata mănăstire a legendei,
dela inceputurilc istoriei neamului românesc, şi
a vrut astfel, ca un suveran chibzuit in toate şi
cu mintea la viitor, să se găsească amestecat in
acea legendă. Sinaia era, pentru aceasta, prea nouă
şi prea in drumul oamenilor. Fcrdmand I l-a ur­
mat pe acecaş cale şi in aceeaş botârire. Oraşul
Curtea dc Argeş a mai descoperit de atunci in
cuprinsul său o biserică, mult mai veche, aproape
cu un secol şi jumătate înaintea celeilalte, de
un stil mai curat şi in culori mai tan, dela cără­
mida aparentă a faţadei până la îmbrăcămintea
dc fresce in registre a interiorului Oamenii de
artă se opresc la aceasta din urmă. Dar făptura
mai rece şi mai măreaţă, de marmoră şi de aur,
cu un oarecare rafinament de decadenţă, a mănă­
stirii lui Neagoe şi-a păstrat tot atât de ademe­
nitoare faima populară de odinioară. Iar alegerea
Voroneţul et de mausoleu regal n'a fost chemată să i-o
scadă, ci dimpotrivă.
statornic in şes. Ia Bucureşti. Bucureştii înşişi s’au înconjurat Pentru Moldova, care a avut o casă domnitoare şi o istorie
de mâUstin, care trebuiau să-I apere, mai mult decât cu deosebită şi a încercat sâ aibă şi o arhitectură proprie, ne-am
zidurile lor, cu duhul sfintelor cărţi. Oştile puse să acopere învăţat, când vrem sâ-i înţelegem mănăstirile, si ne ducem
oraşul au fost de atâtea ori date peste cap şi inccate de duşmani până in Bucovina. Afară de unele bisena, falsificate prin
mai puternici. Mănăstirile şi-au făcut mai bine datoria, pentrucă restaurare, cum se întâlnesc in fosta capitală a Moldovei,
ele au păstrat sufletul poporului şi l-au dat mai departe, din Suceava, şi afară de altele, pierite in vâltoarea războiului, ca
rând de oameni in rând de oameni, până la noi. La Apus de Bâdâuţn, stăpânirea austriacă de 140 de ani a păstrat nestricatâ
Curtea de Argeş, drumul duce spre Olt şi spre mâaăstinle această mărturie a vechii străluciri moldoveneşti. Ceea ce a
Olteniei. Domnii ţării, Basarabii, cari se trăgeau din aceste fost Oltenia pentru Basarabi. a fost Bucovina pentru Muşatini
locuri, le-au impodobit cu cele mai gătite şi mai puternice şi dovadă stau in ambele părţi de ţară mănăstirile. Niciiri
locaşuri de rugăaune şi de apărare, unde trebuia să găsească ele nu apar atât de multe, atât de bogate şi cu atât de însemn »te
odihnă trupul lor şi alor lor după moarte, dela Cozia lui Mircea rosturi istonce şi culturale. Cele dintâi cronici au fost scrisî
cel Mare dela Începutul secolului al XV-Iea până la Horezu in ele, cei mai mari domni au fost îngropaţi sub lespezile lor,
cu dantela şi grădina de piatră şi de fresce a lui Constantin cele mai scumpe tezaure s'au păstrat de asemenea aci. Numai
Brâncovcanu, marele arhitect şi restaurator domnesc dela rostirea numelui uneia din ele face sâ fremete, ca de o chemare