Page 64 - 1934-06

C R O NI C A 381

poruncitoare, toata suflarea culta, $1 nu numai cca culta, a XV-lea, care bate la fel ca atunci, din înălţimea clopotniţei
ţarii. lata de pildi mănăstirea Puma, ridicata de cel mai stră­ peste toată valea, cu glasul lui cu mai mult argint decât de
lucit Domn al Moldovei, Ştefan cel Mare, in secolul al XV-ka. obicciu, a si pătrundă pe urma stareţului sau a vistierului
Alte vreo 50 de locaşuri sfinte datorite aceluiaş domn au ;n camerele tezaurului şi si simtă mai ales acolo, cu fiori,
acoperit pământul dintre Nistru şi Carpati şi au dat in acelaş sufletul Putnei. Aici arc sâ înţeleagă mai ales Doina sfâşietoare
timp ţării un nou stil, cu turle in muchi şi geometrice, cu a lui Emmescu, chemarea din fund de secole a dcsnâdcjdei
contraforţi şi cu ferestre şi uşi ogivale. Bizantinul local, prin naţionale, care aşteaptă cântecul cornului domnesc, l’aşteaptă
gustul domnesc şi prin meşterii Împrumutaţi Transilvaniei şi moare aşxeptându-i. «Ştefane. Măria Ta, Tu la Putna nu
şi Poloniei vecine, s’a împreunat cu goticul şi a născut o forma mai sta!». In curtea mănăstirii a fost aşezat bustul de bronz
nouă. arta de clădire moldovenească, mai ales a lui Ştefan al celui mai mare poet al Românilor, ca sâ poată aştepta mai
cel Mare şi apoi a urmaşilor şi imitatorilor lui. departe, şi după moarte, şi să fie cel dintăiu care să audă
La biserica de astăzi a mănăstirii Puma acest caracter se acel glas dc corn, când Domnul se va hotărî in sfârşit sâ sufle
deosebeşte ceva mai greu, deoarece vechea clădire a pierit, de trei ori in el. Poate că ne vom hotărî la fel, să ndicâm odată
iar cea nouă nu-i seamănă decât foarte de departe. Numai o statue unui alt poet român, marc in intâu jumătate a seco­
sfinţenia interiorului s'a păstrat aceeaş, pentrucă rămăşiţele lului al XDC-lea, Grigore Alexandrescu, in curtea mănăstirii
marelui Voevod, care o acoperise cu plumb, ii gătise porţile şi de pe Olt. Cozia, pe care a cintat-o împreună cu ziditorul ei,
ferestrele cu ciubuce şi chenare de piatră înflorită, o înconjurase Mtrcea al Munteniei, mort aproape cu un secol Înaintea lui
cu ziduri şi turnuri de cetate şi o incărcase de
moşii, de păduri şi de iazuri cu mori şi cu peşte,
anume ca să-i fie necropolă, se găsesc in acelaş
loc veghiate de o candelă nestinsă, dela 1504 pănă
acum şi cât va fi neam românesc, recunoscător
faţă de mani lui fruntaşi. La peretele dela miază­
noapte, in pronaos, odihneşte, incă mai de mult,
nenorocita lui soţie bizantină, Maria dm Mangop.
Chipul ei ţesut cu fir şi cu mărgăritare, pe catifea,
se poate vedea in tezaurul mănăstirii, pentru
care profesorul de arheologie şi ană bizantină
dela Universitatea din Iaşi, d-1 O. Tafrali, a
publicat un volum savant de text şi un album
cu fotografii strălucite, la o casă din Pans, in
limba franceză. Tezaurul acesta de cărţi vechi,
de icoane, de vase sfinte, de cruci şi de odăjdii e
un adevărat muzeu, de o valoare nepreţuită, mai
ales de când atâtea din odoarele din ţara româ-
neascâ au luat in 1917 drumul Moscovei, ca să fie
puse la adăpost de invazia inamică, şi de unde nu
s’au mai intors.
Călătorul care vine până aici, urcând pe valea
destrămată a Sucevei, printre începuturile de
munţi bucovineni, îmbrăcaţi in brazi, să nu se
lase furat numai de liniştea locului cu frumoasă
vedere. Să nu se mulţumească nici numai cu o
privire de pe dealul Crucii, unde are si audâ le­
genda lui Ştefan ziditorul, care a tras cu arcul
de aici, ca sâ pună loc de altar la cea mai în­
depărtată săgeată. Akcsandri a cântat in versul
lui larg, in alexandrine legănate, toată acea eroică
serbare. Fiecare pas al lui Ştefan e însoţit dc Trei Ierarhi
legendă şi fiecare legendă dc un poet. care s’o prea­
mărească. Acelaş călător să nu se oprească numai
la casa cioplită in stâncă a Sihastrului Daniil, rudă poate cu Ştefan cel Mare al Moldovei, dar nu înainte să-şi fi aşezat
Domnul, şi de a cărui faimă freamătă istoria şi poezia română. temeinic ţara. l-a cântat in versuri de aramă, cu care s’ar
Si nu întrebe numai care e turnul, singur rămas neprefăcut din mândri să înceapă orice literatură. Pe drumurile de rugăciune,
vremea bătrână, şi care a văzut oaste regulată turcească, trupe de frumuseţe şi de amîntin tstonce ale mănăstirilor întâlnim
Brele poloneze, cavaleri tătari de-ai pustei. Cazaci nebuni astfel, printre cei mai înţelegători cari Ic caută, pe poeţi întâi,
topind acoperişul bisericii ca să-şi toarne din el gloanţe, şi pe cei mai de seamă prozatori şi apoi pe toţi artiştii ţârii.
nu s’a clintit pini la noi. Să nu intârzie numai la clopotul Opere de ani, mănăstirile însele, ele atrag pe toţi cei cari
verde de secole şi cu scriitura subţire slavonă din secolul al astăzi poartă in lume steagurile artei. Istoria tării româneşti