Page 11 - 1934-07
P. 11

MARCU BEZA: NOUI URME ROMANEŞTI LA STAMBUL


           Dar  Metohul  însuşi  are  pentru  noi  un  deo­  două  de  pagini  şi  la  urmă  însemnarea:  «  S'a  scris
         sebit  interes,  nu  prin  biserica  sa  în  care  singură   în  luna  Ghenarie,  zile  9,  anul  7191,  şi  am  scris
         absida  cu  sgripţorul  Cantacuzinesc  starue  din  ve­  eu  Mihaiu  log(ofăt)  sân  Oprea  diiacon  vă  dni  Io
         chime,  ci  prin  biblioteca-i  bogată.  Numaicât  unele   Şerban Voevod, arhiemitropolit Teodosie *.
         manuscrise,  date  în  catalog,  nu  se  mai  găsesc;   Tomul  II  dintr’o  Cronică  a  Moldovei  în  gre­
         altele,  cum  le  ating,  paginile  se  fărâmiţesc  între   ceşte. scrisă la începutul veacului al XVIII-lea.
         degete,  de  mucede  ce  sunt.  Mi  se  strânge  inima
         de  atâta  risipă  nechibzuită  şi  nu  găsesc  cuvinte
         să-mi  exprim  mustrarea.  Dar  ce  poate  şi  biblio­
         tecarul,  logofătul  Vladimir  Mirmiroglu,  când  re­
         zervorul  apei  e  aşezat  tocmai  la  spatele  bibliotecii,
         când  umezeala  se  prelinge  neîncetat  prin  rafturile
         îndesite  de  cărţi,  când  nu  se  încumetă  nimeni
         să  le  poarte  de  grije,  când  sfinţii  părinţi  ai  orto­
         doxiei  Ierusalimului,  de  care  atârnă,  sunt  deplin
         afundaţi  în  măruntele  socoteli  şi  intrigi  pentru
         găsirea  unui  Patriarh,  care  nu-i  chip  să  fie  ales?
         Pun de o parte manuscrisele ce ne privesc:
           Un lexicon greco-românesc, în caractere slavone,
         de o sută şi şeapte pagini. Pare a fi din veacul


































                                                            Patrahilul Mirelui Vornic Şerban Cantacuzmo din 1708

                                                            Despre Datorii a lui Nicolae Mavrocordat.
                                                            Nu  mai  puţin  preţioase  sunt  şi  însemnările  ce
                                                         se  află  presărate  ici-colo  pe  numeroasele  manu­
                                                         scrise.  A$a,  pe  Zrft^fiaxa  lui  Thoma  Achinatu,  Pa­
                                                          triarhul  Ierusalimului,  Dosoftei,  a  tras  rându­
            Potir de argint al lui Mihail Răcoriţi, din Ortachioi  rile:
                                                            «  Prezentul  e  al  lui  Nicolae  Cherameul  din  Ve-
         al  XVII-lea  şi  sfârşeşte  prin  acatistul  Maieu  Dom­  chiul-Epir,  după  moartea  căruia  la  mănăstirea  Ga-
         nului.                                           lata  din  Moldcvlahia  la  1663,  Nectarie  Ierusali-
           Liturghia  Marelui  Vasilie,  pe  o  pagină  în  gre­  mitul  îl  aduse  de-acolo  şi  aparţine  pe  totdeauna
         ceşte şi pe alta în româneşte. Are patruzeci şi  Sfântului Mormânt; cine îl va înstrăina, să fie
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16