Page 33 - 1934-07

IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 4>3

curând o asociaţie muzicală. Garantează că voiu — Judecătorie?.. — Primărie? — Judeţ?— Ad­
câştiga mai mult decât cu popia. Dacă ar şti el ministraţie financiară?.. Mă crede funcţionar care
să cânte din vioară ca mine... şi-şi suna banii n’am depus jurământul şi e curios să ştie de unde
in buzunar. am picat:
— Asta nu-i ruşine, mă rog. — Niciuna. Biserica... Şi d-ta?
La făgăduelile Feiurdului se opri încăpăţânat. — Beniamin Eros, fost director de biurou. N'am
— Aici adăpare, mă rog... Nici în Cluj nu-i depus jurământul.
bere mai bună ca aici. Acest evreu se pricepe — Şi de ce stai aici, domnule ?
cum să trateze berea. Berea trebue să ştii cum — Vreau să ştiu, câţi mai dau afară astăzi de
s’o tratezi, cum s’o răceşti, gradat. Nu trebue aici. Am vreme.
pusă numai decât la ghiaţă... — Eu nu li-o iau în nume de rău — scuz fa­
— Lasă, domnule învăţător. brica — dacă trebue să facă reduceri!
— Nici vorbă, mă rog.
— Dar... eu n’am bani de bere.
— Vei fi oaspele meu.
Fără de voie am rămas. Gustând-o, m'am cu­
tremurat:
— Foarte amară berea aceasta!
— Ţi-e amar gâtlejul, mă rog, râdea învăţă­
torul. Te previn că la Cluj va fi şi mai amară.
Vântul rece de iarnă ne flutura pantalonii şi
tremurând ne grăbim peste fâneţele Clujului, peste
locuri pustii.
La marginea oraşului se opreşte la o căscioară
hodorogită, acoperită cu scânduri putrede, negre.
— Aici e hotel Ritz, mă rog. Tariful pe-o zi:
zece creiţari. In camera dinainte cincisprezece —
fără încălzit. Clienţii vechi pot plăti oricând.
O femeie grasă sdrenţuroasă se uită pe poartă,
clătinând din cap:
— Pasager nou nu pot primi.
— Ach, gruss Gott, Frâu Goldstein... drăguţa
mea frumoasă! — râde dascălul. Acest domn nu
reflectează la... dumneata— A venit director de
bancă... la Banca de Credit... Deseară concertez
la « Arborele verde ». Am onoarea...
Ruşinat şi cutremurat, mă grăbesc. Poate cădea
cineva atâta de jos?...
Trag la un prieten. Un frate bun de şcoală,
îngrijorat îmi ascultă planurile:
— Nu prea cred să izbuteşti, dar să încercăm.
La orele zece ne şi prezentăm la cea mai mare Ne putem înjosi oare astfel ?
fabrică. Dispune de o avere de cel puţin o sută
de milioane. Portarul îmi pune înainte un bilet — Dumneata nu ceteşti ziarele... Deunăzi au
de anunţare. II completez şi aştept. Peste zece ridicat capitalul social al fabricii şi au ales patru
minute vine răspunsul. II aduce secretarul: Româm, in consiliul de administraţie... Mergem
— Domnul director general nu primeşte peti­ împreună in oraş. Ii ascult politicos părerile po­
ţionari la post un. litice.
— Dar, domnule — mă vaiet — poate pe mine... — Care e părerea dumitale. Domnule: trebuia
— Pe nime — mă fixează secretarul. Nu-i ex­ oare să depunem jurământ, ori nu?
cepţie. Fabrica e nevoită să facă reduceri în îm­ îmi aşteaptă răspunsul pândind şi cu aceasta
prejurările schimbate de azi. Concediază şi o parte îmi dă de bănuit. îmi vine în minte că e bine
din actualii funcţionari. să fii cu grije. Dar, dacă e un agent provocator?
Ieşii pe uşă sdrobit. La poartă un domn stă Nu-i rea afacerea să aştepte în poarta fabricilor
proptit de stâlp. Cu o ironie crudă mă întreabă: şi să încurce pe bieţii Unguri disperaţi. Vreau
— Şi pe dumneata te-au dat afară? Foarte bine. să-l ocolesc, dar domnul director îmi stă în cale:
Eşti al cincilea pe ziua de azi. — Da sau ba ?
— Ce-ţi pasă? — răspund brutal..., dar dom­ — Fireşte că trebue să depună jurământul —
nul meu nu se supără. zic eu cu viclenie.