Page 35 - 1934-07
P. 35
!OSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 4*5
mea, pe o stâncă ieşită, un câine lânos latră către — Ce plan ai pentru viitor ?
oraş, în timp ce eu îmi fac socoteala decâte ori — Deocamdată încerc în Pesta. Trebue să-mi
am fost dat afară... Stângadu m’am apucat de dea ceva, post sau pensie, sau o despăgubire. In
lucru. Nu se face aşa ceva fără de legături. Altfel fine, faţă de un servidu de douăzeci şi cind de
ar fi vorbit şi cu mine dacă m’aş fi dus însoţit ani, trebue să aibă şi Statul vr’o îndatorire.
de un om cu trecere... Cine ar fi ăla— îmi evoc E obiceiul oamenilor disperaţi să se mângâie
toţi cunoscuţii, dar cel mai potrivit e de sigur singuri. Nopţi de-a-rândul meditează şi cele mai
micul Teleki... Fireşte că Mişca Teleki! Dacă imposibile posibilităţi şi sau înnebunesc sau se
nu-mi poate găsi el post, nu-mi poate găsi nimeni. întăresc în nădejdi. A trebuit să ascult o mulţime
Pagubă de timpul pierdut. Pe el nu l-ar fi costat de proiecte fantastice.
decât un singur cuvânt. — Iată de ce nu disperez, zise înroşind bietul om.
Sar cu puteri înnoite şi alerg în cartierul func Ii amintesc vânzarea casei.
ţionarilor, unde îşi are vila proprie. Parcă văd — De mult nu-i a mea, amice. A fost rechizi
cum mă va primi cu aceste cuvinte: — N'ai putut ţionată până la ultimul ungher. îmi pare bine că
veni de-a-dreptul la mine, căscatule? • Căscatule • m'am putut scăpa de ea. Un domn român de
e vorba lui— Ca acasă, împing poarta, dar în omenie a cumpărat-o...
dată mă şi retrag. In curte numai lăzi, mobile, Cauza mea nici n'o mai amintesc.
paie şi aşchii de împachetat, desordine. Un domn Se apropie maşina, se leagă vagoanele repatria
necunoscut strigă la mine, de pe scări: ţilor, pe rând, vr’o zece. In fiecare se ascunde
— Ce poftiţi, domnule? câte o familie maghiară, cu sdrenţele ce i-au rămas,
— II caut pe d-1 inspector Teleki... fiecare cu tragedia sa... Peste câteva ore îşi iau
— D-1 Teleki s'a repatriat. Azi pleacă cu trenul. definitiv rămas bun dela Ardeal, ca să guste pâinea
Casa am cumpărat-o eu. Poate îl mai poţi întâlni amară a lui Ahasver... Trenul porneşte. Abia am
la gară. timp să sar din el. Câteva fluierături ascuţite şi
— Mulţumesc, domnul meu. vagoanele dispar pe sub pod.
Pierdui şi ultima nădejde, dar cel puţin să-mi Rămân singur. Se întunecă repede.
iau rămas bun dela Mişca Teleki. îmi cam tre Mă grăbesc la cuartirul meu. Mă primesc cu
mură picioarele de atâta alergare şi gara e tocmai înţelegere, cu iubire şi stârnesc să mai rămân.
in celălalt capăt al oraşului. Ce-o fi să fie! Câţiva In ochii amicului meu văd lucind lacrimi.
chilometri mai mult sau mai puţin. Pe peron e
— Nu, dragul meu prietin, în niciun caz nu
permis numai cu bilet. Mă adresez unui ceferist pot rămâne; soţia mi-ar dispera de îngrijorare.
ungur. De pe faţă îl cunosc că-i Ungur.
— Scuză-mă, domnul meu. Nu mi-ai putea Trebue să mă duc acasă.
spune, unde aflu pe domnul inspector Teleki. El se înfioră gândindu-se la drum.
Pe o noapte întunecoasă ca asta, într'o lume
— Inspectorul Teleki... Linia a cincea.
Linia a cincea e aşa numita linie moartă. Ad nesigură ca cea de acum, nu mai poţi face pe jos
sunt garate vagoanele repatriaţilor. patruzeci de chilometri. Ai cădea în drum. Opt
In fine, îl găsesc. Stă gârbovit în vagon lângă zeci de chilometri într'o zi, oricum, e prea mult.
o sobă de petrol şi ceteşte ziare. In vagonul în — Soţia...
tunecat mobile, un pat la mijloc, vasele cele mai — Nicio soţie! Rămâi aici!
necesare de gătit şi soba. — Dar... aşteptăm un mititel... zic înroşin-
— Servus, Mişca! — strig la el, când ajung sus. du-mă şi luminându-mă, aşa că amicul tremură
Bucuria revederii ii luminează faţa, dar mă pri şi zice serios soţiei:
meşte cu o linişte letargică: — Anuţă, repede ceva de cină pentru fratele
— Ai fi crezut tu acum un an, când am fost Iosif!...
la tine, că avem să ne întâlnim aşa?... Am ajuns Plec la drum însoţit de îngrijorarea întregii fa
cerşetor, nemernic, nimic! — şi isbucneşte în plâns milii. Trec şi pe la «Arborele verde*. Aici con
innăbuşit. certează învăţătorul. Local murdar şi afumat. La
Nid nu îndrăznesc să-l mângâi, d mă uit la mese figuri suspect de sălbatece, vorbesc obsce
el şi văd în jurnalul ce-1 ceteşte pe două coloane: nităţi, cântă tot aşa şi pumni greoi lovesc în
« Rămâneţi aici *! masă, când beau. In sală aburi de alcool. învă
Pe lângă noi pufăiesc maşinile şi de deasupra ţătorul meu îşi chinue vioara, dar îndată ce mă
cade scrum negru. Simt că în aceste împrejurări vede se grăbeşte la mine:
e primejdios să tad şi să priveşti roatele maşi — Bună seara, domnule director general! Ce
nilor. .. Trupul lor e ca un puternic glonţ care doreşti să asculţi ? Chopin, Verdi, Ceaicovski, sau
se înfige gâfâind pripit în pieptul viitorului ne învârtită ?
cunoscut. Cum îi lucesc oţelele şi cum se învâr — Nu face prostii, domnule învăţător!
tesc osiile!... Nu-i bine să privim maşinile... — Hei, dascăle! — sbiară unii dela altă masă.
trebue să vorbim ceva, orice. Aia cu « Fost-ai lele, când ai fost... •.
