Page 37 - 1934-07

IOSIF NYIRfi: IN JUGUL DOMNULUI 417

minte nu ne trecea viitorul, care îl aştepta! Fruct fragedă, a tinereţii. Glorioia proaspătă a trupului
binecuvântat al marilor suferinţe şi al marilor iu­ curat străluceşte spre mine dintre perne.
biri, mugurul fraged răsărit din trupul şi sufletul Dar ce va fi mâine?...
nostru, pe care-1 înviorăm cu sărutări. Răscum­ ... Mai bine să moară amândoi şi să nu se
părătorul vieţii noastre, unica răsplată binemeri­ mai trezească din buimăceala aurie a somnului
tată pe pământ, îngerul nostru în togă de diamant. zâmbitor!...
Un ochiu sunt eu, altul e soţia mea şi cei doi una îmi trag perna pe ochi, să nu văd nimic, dar
sunt. O mână eu i-am dat-o, cealaltă soţia mea creerul îmi luminează realitatea aspră a vieţii.
şi amândouă una sunt... Şi aceasta se ţine de Muşchii mi se încordează de luptă şi-mi simt adu­
taina întrupării şi mânuţele lui cele mici poartă nată în pumni toată puterea amară a celor trei­
soarta lumii... Tată din tată, mamă din mamă, zeci de ani, dar nu pot lovi sărăcia în faţă. Su­
de-o fiinţă cu noi, care pentru noi doi şi a noa­ flarea caldă mi-o strâng in pernă şi astfel lupt
stră mântuire s’a pogorit din cer şi... s'a în­ cu mine însumi. Mă silesc din tot sufletul să gă­
trupat. .. Numai acum observ că pentru fiul meu sesc o idee mântuitoare şi atunci îmi vine în
spun Crezul preotului de odinioară, mărturisirea minte:
lumii mele celei noui... Să fie minune această — Mă duc în pădure şi vânez ceva pentru
minune?.. Simţiri necunoscute se revarsă asupra mâine...
mea şi inima mea grea, ca grăuntele copt, gata Simplu, ca străbunii primitivi, dacă am ajuns
să cadă din spic, sau ca mierea de nectar, care la fel. Suflet, cultură, le lapăd toate. Sunt Adam
apasă încet către pământ potirul florii desvoltate. cel simplu, cel gol şi isgonit din paradis.
Mari momente anonime, care fac din cel mai tare Trebue să omor, ca să trăiesc!
bărbat un părinte delicat şi din femeea delicată Plec deci să omor!
o mamă tare... încet, fără zgomot, ies din pat, cu grije să nu-i
Săptămâni întregi trăirăm în această bucurie trezesc pe dragii mei. îmi duc pe furiş hainele
comună, uitându-ne de toate şi lăudându-ne tu­ mai groase în bucătărie şi mă îmbrac La lumina
turor. Copilul ne era totul. slabă a ferestrei înflorite de ghiaţă.
Ceasornicul din perete bătu două...
... Şi într'o zi de iarnă mi se clătină mica mea Cel mai potrivit timp. Până la cinci-şease umblu
soţie. Căzu la pământ şi groaznica realitate mă pădurea, doar o cunosc, că şi cu ochii închişi aş
trezi. da de cuibul iepurelui.
Numai acum văzui că plânge toată fiinţa ei, Afară frig crâncen. Nu-mi pasă. Mă furişez în
că fiecare fir de păr strigă după ajutor, ochii i cămăruţa de lemne, ca un hoţ... Acolo mi-i
sau încercănat şi ard în friguri. puşca, învelită într'o pătură.
Am ridicat-o, ca pe un fulg, în braţe, şi am O iau.
îngălbenit. Numai de nu m'aş întâlni cu vr'un om!...
îşi revine cu un lung oftat: Zăpada proaspătă acopere câmpia, care pare că
— Indispoziţie trecătoare, nu-ţi fie frică, dragul si-ar dormi somnul de veci în nemişcarea sa al­
meu!... bastră. înaintez cu grije, ascultând. Pielea obra­
Şi aşa palidă, îmi străluceşte mângâietoare. Râ­ zului mi se roşeşte de frig. îmi ascund numai
dem împreună, măcar că s'a făcut atât de mică, mâinile, căci dacă-mi înghiaţă puterea mâinilor,
încât aşi putea-o ţine pe vârful unui deget. sunt pierdut cu armă cu tot... Am nevoie de
toată energia ca să înaintez în zăpada cea mare
In ziua aceea ne culcarăm de vreme. Istovită,
a adormit repede cu micuţul strâns la sân. Ore şi invidiez luna care trece printre ramurile goale
întregi îmi bat capul şi drămuiesc viaţa. ale arborilor. Mi se lipeşte cămaşa in spate de
sudoare, genunchi-mi tremură şi mă mănâncă
In cutia mesei mai este o bucată de pâine, ce fruntea sub căciula de cârlan.
ne^ajunge pe mâine pe credit, dar ce vom avea — Pentru ei! — zâmbesc în gerul de treizeci
la amiazi şi seara ? Bani nu am, nădejde şi mai de grade şi-mi îngheaţă zâmbetul pe buze.
puţină.. T Genele, sprâncenele şi mustăţile mi-s albe de
Eu pot răbda foamea câteva zile, dar ce va bură şi de sloi, dar fericit mă ascund sub cea
fi cu ei, cei cari dorm aşa de dulce lângă mine dintâiu tufă de pe care se scutură peste mine
şi nici nu bănuesc realitatea?... Trebue o hrană promoroaca îngheţată, care mă înnălbeşte. Aştept
bună, ca laptele din piept să nu scadă, izvorul aci până mi se limpezeşte vederea slăbită de în­
alb al sânului să nu sece, pentrucă nu-i nimic mai cordare şi frig, pentrucă de aci încolo orice pas
îngrozitor decât o gură de sugaciu încreţită de greşit poate însemna moarte. Alunec pe margini
foame, decât un piept stors, secătuit şi fără hrană de prăpăstii, sub boltituri de tufiş. In întuneric
al unei mame... ramurile îmi pot scoate ochii, sau, dacă fac un
... Acum sunt încă frumoşi amândoi. Pe obra­ pas nesigur, pot cădea in adâncimi. Pădurea e
zul alb al mamei, ca şi pe al copilului, o rumeneală plină de primejdii. Simt fiori sub arborii morţi,