Page 38 - 1934-07

4lfc B O A B E D E G R Â U

ale căror ramuri îngheţate ca osul se ciocnesc — Va fi viscol, îmi ziceam în gândul meu şi încer­
agitate, lovite de vântul de ghiaţă. Tot una! E cam să-mi întind membrele amorţite, cari mă dureau.
pentru ei!... M'am trezit în sgomotul făcut de nevastă. Era
Strâng la subţioară arma plină. Pământul e vreme noroasă, dar mă întindeam râzând şi cu
mort, dar ştiu că mii de nări cu miros fin mă viclenie începui potca:
simt şi’n somnul lor şi că de sub frunţi cu mii — Cum ai îndrăznit să te scoli înaintea mea?
de creţuri mă privesc ochii mari şi verzi ai fiarelor, Ştii doară că e datoria mea să fac focul.
cu ura poftitoare de came... Dar tac toate gurile. Frumoasa femeie tânără şi înaltă întrebă cu
Adesea cu faţa aplecată în nea cercetez calea săi* blândeţe severă:
bătăciunilor, numai că vântul a şters orice urmă. — Ce fel de iepure e în bucătărie ?
— Huhu! Ce-a fost?—
Nimic. M'au înşelat simţirile.
Aşa nu isprăvesc nimic. Trebue să mă cobor
la gura pârâului, unde vin spre ziuă să se adape.
Asta-i departe în mijlocul pădurii. Suflu în dege­
tele îngheţate, mă rostogolesc peste câteva trun­
chiuri ascunse sub zăpadă, spini ascunşi mă îm­
pung, dar în inimă mă îmbărbătez:
— Pentru ei!...
Cunosc fiecare colţişor, doar atâtea gânduri dră­
găstoase mă leagă de ele... Fără să vreau le caut,
dar timpul mă zoreşte.
Colo, tufa de gorun va fi bun ascunziş. îşi
păstrează frunza de anul trecut. De oriunde vine
iepurele, calea-1 aduce în ţeava puştii mele. Mă
aşez sub ea şi aştept. Atât de încordat ascult, că
aud cum şopoteşte apa sub coaja de ghiaţă. O
ameţeală somnoroasă mă cuprinde, dar mă silesc
să rămân treaz şi privesc numai printre gene, ca
să nu-mi observe luciul ochilor. Sunt ca şi ele.
Le întrebuinţez viclenia. Un sălbatec vânează săl-
bătăciuni...
Se înviora de ziuă, când apăru iepurele. Nu-i
văzui decât silueta întunecată cum se mişca cu
o săritură de joc, dar nu mai avu timp să salte
în aer. Puşca detună şi nu auzii decât câteva icni-
turi de plâns.
— E al meu! nimerit! — strigai de bucurie, şi
multă vreme nu cutezai să ies de sub tufă. Dar
dacă mai umblă cineva prin pădure şi puşcătura
îl atrage aci! Umplu din nou arma. Nu o spun,
dar ştiu că era menită o mului, pe care soarta — Ie-pu-re ? — făcui eu nătâng. — De ce iepure
l-ar fi adus aci... vorbeşti ?... Da, adevărat, — o amăgii pe sărmana.
A îngheţat tun micul animal, până am îndrăznit Dar nu ţi-am spus. Ieri mi-a făcut o surpriză cu
să-l iau. In coasta lui s’a închegat sângele ca nişte cl Ion.
mărgăritare. Mă uitai în toate părţile şi-l ascunsei — Ion?
sub haină. — Da, Ion. Ce-i într'asta ? Şi eu i-am făcut
Şi acum, acasă! lui servicii.
Oboseala mi-a trecut, sburam aproape prin pă­ La ce să ştie adevărul ? In vremea aceea numai
dure, peste câmp. începu să ningă. Dimineaţa Românii puteau merge la vânat. Femeilor uşor le
mi-s acoperite toate urmele. îmi vema să cânt, umbla gura şi eu ajung la necaz. Ion, fireşte...
când mă furişai în pivniţă şi jupuii iepurele lângă Femeea nu răspunse, se întoarse la bucătărie.
un muc de lumânare. Apoi l-am vârît în bucă­ Dar, de ce e oare aşa de nu ştiu cum ? I s'a
tărie şi turnai apă într'un blid mare peste el. Cu întâmplat ceva.
asta rolul meu s’a isprăvit. Mă îmbrac repede şi ies după ea. Tocmai aprin­
Râdeam în sufletul meu şi mă bucuram înainte dea focul. Am dat-o delicat la o parte, dar nu
de uimirea nevestii, când mă aşezai iară în îndrăzneam să vorbesc. Soţia se strecură în casă.
pat. Se scutura o fereastră, vântul fluera pe coş. Focul ardea, când îndrăznii să-i spun: