Page 44 - 1934-07

424 B O A B E D E G R Â U

meu nu-ţi bate capul... Pentru tine a mai rămas chinuesc jumătate gol pe lângă focul ciobănesc
lapte, nu-i aşa? Nu cred să fie slab magnetul. de nuiele, ca un ţigan cu părul căzut pe ochi.
De mult bănuiam eu că scânteia nu-i intensivă. Sta şi mă privea. Era, parcă, însăşi suferinţa
Aceea trebue să fie albă şi să scapere orbitor in cu părul de aur. S’a înfiorat de re-a văzut, părea
maşină, ştii inimioara mea, tocmai ca ideea în că vântul ii ridică părul. In zadar îmi ascundem
capul omului. mâinile ca tăciunele. Le-a văzut. In zadar îmi
Electromagnetul poate fi aşezat în trei minute reţineam respiraţia horcăitoare. A auzit-o. In za­
la distanţa potrivită pentru întreruperea curentului dar mă prefăceam voios. A observat ce se petrece.
şi eu a trebuit să mă chinuesc două spătămâni, Pe figura ei înfiorată se putea ceti cutremurarea
până l-am descoperit. femeii superioare. înţelese magia neagră, ce-o
Acum am aparat puternic pentru aprindere... făceam acolo singur. Fruntea şi obrazul meu, cât
se vedeau de sub murdăria uleioasă amestecată
cu sudori, erau galbene parcă m’aş fi mascat
anume, pentru rolul principal al tragediei mele,
şi aş aştepta numai sâ intre partenerul meu, dia­
volul, şi să-şi râdă cu hohot în pieptul său păros.
Numai maşina stătea mută, zugrăvită proaspăt,
ştearsă, unsă de acum, în toată frumuseţea ei de
oţel.
— Aşa-i că e minunată?
In zadar o lăudam. Ştia ea că oţelele i le-am
poleit cu sângele meu, că am uns-o cu lacrimile
mele, că trupul rece de fier l-am încălzit cu su­
flarea mea. Nu mai lipsea, decât să mă usuc de­
finitiv pe ea, cum se usucă unele broaşte pe piatră,
sau să-mi vărs sângele pe nesimţitorul fier ruginit.
— E aproape gata, inimioara mea, şi-i arătam
maşina stupidă. Zău că mi-a răpit multă vreme,
până am adus-o în starea asta— Dar acum o
cunosc...
... Uită-te numai la capul ăsta. Stă ca un cap
de om. Cu acrul, re-1 pompează, suge în sine şi
lumea din afară: vaierul şi bucuria, parfumul şi
fumul, chiar ca un om. Aici se prefac în ceaţă
deasă, în care luminează scânteia, ideea maşinii,
şi în fiecare clipă explodează în ea o lume, ca
în capul omenesc... Sau uită-te la pistonul acesta.
Acum mişc încet maşina. Pătrunde lin în cilindru,
parcă ar pune sicriul unui faraon in mormânt...
Aceste ruzi subţiri şi fine de metal îmi par tot­
deauna, ca nişte oscioare de copil.
Ce?... Ce zici?... Dar, de unde! N’a fost
grea munca... Apoi am făcut-o pentru voi...
Voiu încerca, dacă porneşte maşina. Mi-ar fi tre­ I-am văzut emoţia fericită şi m'a copleşit şi
buit puterea a trei, patru oameni ca să mişte roata pe mine dragostea.
rea mare, dar mi-a fost ruşine să-i chem într'a- — Nu-ţi pară rău de nimic!... A fost un cântec
jutor, să nu râdă de mine, dacă nu izbuteşte. fiecare mişcare... Când am scos osiile acestea
Cu putere de om necăjit m’am apucat singur. din rugină şi le-am făcut să sclipească, ţie ţi-am
M’am încolăcit de spiţele cele grele şi am învâr­ ţesut haină argintie. Uleiul albastru amestecat cu
tit-o cu sforţare grozavă. Mi se rupea pieptul de sudorile mele va fi baia unei noui vieţi... Dar
încordare, dar explozia aşteptată nu se produse. aşteaptă numai, peste câteva zile, sub loviturile
Din gura maşinii curgea benzina, cum curge me­ lui scânteietoare va curge făina de pâine... Uită-te
dicina de pe buzele omului nebun... în jur. Asta-i casa mea fermecată...
M’am oprit gâfâind şi m’am gândit la ai mei, Cu tot dreptul se putea numi casă de argint,
ca să-mi adun puteri noui... Apoi mă apucai pentrucă mult păienjeniş argintiu atârna prin toate
iarăşi să muncesc la monstrul de metal... colţurile, cu praf de făină albă şi cu musculiţe
Intr'o după amiază m'a vizitat soţia. N’am mai negre. Ziua părea casă de argint, dar noaptea,
avut timp să-mi spăl mâinile cu benzină, să-mi când o lumina focul de jos, părea palat aurit.
schimb sdrenţele uleioase ca să nu vadă cum mă Aşa ne părea nouă, celor doi copii exaltaţi de dra­