Page 45 - 1934-07
P. 45
IOSIF NYIRC: IN JUGUL DOMNULUI <P5
goste, cari cap lângă cap ne odihneam câte o va curge dintre cele două pietre, voiu aduna-o
clipă deasupra abisurilor vieţii... în palme şi voiu grăbi cu ea acasă într'o dimineaţă
Astfel de momente erau răsplata pentru toate frumoasă, când încă doarme, şi să o împrăştiu
sacrificiile şi, de aceea, nici nu băgăm de seamă pe obrazul ei fin şi pe amândoi să-i botez în
când ţărani, ascunşi în dosul morii noastre, cântau numele • pâinii mele *—
în bătaie de joc: Nu cutezam să ating maşina nici cu un deget,
îmi prind caii la teleagă nu cumva să cadă vr'o floare de pe ea. Luai
Şi mă duc la Chidea ’n grabă numai laleaua cea frumoasă ce era in crăpătura
Şi mă rog morarului capului, ca s'o sărut, s'o desmierd, şi să mă
Să dea drumul moarei lui, cufund în misterul ei... Atunci Dumnezeu, sau
Să-i urnească pietrile poate ea, îmi şopti întrebarea, de ce a pus oare
Grâul să mi-1 macine. această lalea tocmai in punctul fără leac al ma
şinii? Poate a crezut că sub parfumul florii me
« Morarul • eram eu, care stăm neputincios lângă talul se moaie şi crăpătura mortală se va vindeca?
animalul de fier crăpat, care şi-a pierdut puterile Sau a voit numai să simbolizeze veşnica tragedie
de doisprezece cai. maghiară prin această floare specific maghiară?
In această zoală istovitoare, ne găsi primăvara. — Ce formă deosebită are! Cu astfel de cu
Primăvara î... vinte desmierdam floarea delicată. Oare de ce are
Iarba proaspătă pătrundea în moară prin crăpă foaia asta ? Ce folos are de ea viaţa, natura. Dum
turile pereţilor, mieluşeii de o zi zgriburau, tre nezeu, sau omenirea? Să fie un simplu capriciu
murând pe picioruţe plăpânde, albinele umblau al lui Dumnezeu?..
din floare în floare ca să le înveţe cântecul lor, Ştiam că nu poate fi capriciu. înţelepciunea
numai eu tândăleam pe cale, ca un om fără rost. universală nu face nimic fără motiv...
Acum soţia se încredea în mine, deci lupta era Dar atunci, la ce bun. Ce rost are ?
îndoit de grea. Iară tăiam, pileam, cizelam, până îmi dam seama că mintea mea nu se poate ri
îmi ţâşnea sângele, pe maşina, care oricât mă chi dica decât până a pune întrebarea, dar o lăsa
nuiam şi-o încercam, nu se urnea. Ea bea benzină, nedeslegată.
pistoanele pufăiau, dar explozia aşteptată lipsea. — Să fie oare numai o întâmplare ? Mă în
Iar gazul ieşea sfârâind prin crăpătura dela cap. trebam, că tocmai în locul acesta fatal, a pus soţia
— Nu-i presiune, ziceam gâfâind şi-mi tremurau mea floarea ?... Nu a fost călăuzită de providenţă,
genunchii de oboseală. Seara disperam, dimineaţa sau poate de cine ştie ce putere tainică?...
mă trezeam cu o nouă idee, ca să mă apuc de Eram convins că aşa este, numai nu ştiam pen-
lucru, explicând soţiei. In fiecare zi mă răstig truce anume?...
neam, cu cuie de aur, pe cruce... Stăm şi visam...
Primăvara a scos în aier la lumină toate muscu- Când mă gândeam mai puţin la ea, deodată,
liţele netrebnice, fiecare fir de iarbă şi floare în- o lumină mare îmi răsări in minte din cauza la
viau, arborii se inoinu, o lume nouă se năştea, lelei şi taina maşinii fu deslegată...
numai eu mă chinuiam pe ruinele celei vechi. Am chiuit de bucurie... Sării vesel in sus şi
In cele din urmă mi s'au moleşit braţele, mi alergai cu laleaua în mână la ţiganul fierar al sa
s'a aplecat capul, a secat orice idee, maşina m’a tului.
învins... Totul a fost zadarnic. — Repede aprinde focul, Vasilică, şi ia-ţi scu
lele în mână!
A doua zi m’am dus la moară cu hotărîrea tare, — Ce vrei, domnule *
să o zdrobesc toată cu un ciocan de fierar şi să — Nu întreba, ci grăbeşte, de fă ce ţi-am spus.
isprăvesc astfel cu toate. Ai un oţel bun? Iţi dau orice pentru el.
In uşa barăcii am rămas încremenit şi, parcă Atelierul fierarului era o hrubă de nuiele lipită
m ar fi lovit la inimă, am căzut ameţit pe maşină. cu bulgări de pământ. Abia încăpeam in ea, dar
Ticăloasa de ea, era împodobită cu flori dela cap suflam cu foii să se roşească oţelul în jăraticul de
până la roată. Din capul crăpat răsăria un fir aur. Pe ţigan îl pusei lângă nicovală şi-i dădui
frumos de lalea. Era, fireşte, isprava soţiei, ca şi floarea in mână.
când ar fi voit să o ascundă de hotărîrea mea de Stai cu ea nemişcat! Ţine-o cu grije!... De-i
distrugere. Florile apărau trupul de oţel şi florile faci ceva te omor cu ciocanul.
nu-i voie să le loveşti... Mă aşezai jos şi o pri Nu-mi păsa de ploaia de scântei, ce-mi cădea
vii cu inima duios de fericită. Mi se părea că pe obraz, de rănile de pe mână, ascultam numai
din sudorile mele vărsate şi din simţirile revărsate zgomotul foilor şi ciocăneam, stropeam, măsurăm,
pe metal ar fi răsărit florile acestea... curmam oţelul, până se făcu întocmai ca laleaua,
— Soţia mea a împănat-o, îmi zisei cutremurat, ce-o ţinea ţiganul în mână. Numai marginile i
şi simţeam că aceasta numai un răspuns poate le-am ascuţit de tăiau ca briciul.
primi: Pâine pentru flori. Cea dintâi făină ce Floarea de oţel era gata.
