Page 47 - 1934-07

IOS1F NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 437

când mă uitam la ai mei, mâ temeam să nu cu­ Se făcu o linişte de mormânt —
noască, cumva, egoismul omenesc, interesul uci­ Apoi a sbierat cineva: Dumnezeule!
gaş, setea după bani, infamiile trădătoare de neam, Eram mai albi decât făina ce curgea proaspătă,
visurile spulberate şi să nu vadă decât pe acei şi picături de sudoare răsăreau pe frunţile oamenilor.
câţiva fanatici nebuni, cari visează de cultură, pa­ Limba ni s’a uscat in gură, trupul ni s’a veştejit,
cifism, poezie, ordine de drept, înţelegere şi iu­ creerul ni-a slăbit şi s’a făcut sur, ca cenuşa, nu
bire, dar umblă încercaţi pe drumul morţii zu­ mai auzeam sgomotul morii, sacii se făceau tot
grăvind un nou viitor acestui pământ orb şi surd, mai mici, apoi dispăreau de tot, dinaintea ochilor
alcătuit din noroiu şi sânge, din mizerie şi dis­ noştri şi văzurăm că lumea îmbătrâneşte deodată
perare. şi piere...
Câteodată aveam încredere, altădată o pierdeam. In ziua aceea au murit în câteva clipe cele trei
Visurile mi le sfarma zilnic, câte-o ştire îngrozi­ naţiuni ale Ardealului. Una de bucurie, alta de
toare, pe care mi-o aduceau oameni speriaţi, ca durere —
noutate. Lumea nu vrea să se întoarcă în vechile -i In clipa aceea, peste mileniul nostru degetul
făgaşe. Că azi au bătut pe unul de-1 duc în cearşaf sorţii muiat în sângele milioanelor, întoarse o
acasă, mâine îl aruncă pe altul in temniţă, a treia foaie nouă, fatală.
zi bat de moarte pe un popă, pentrucă nu-şi dă In clipa următoare nu mai însemnam nimic...
biserica celor de altă lege. Fiecare zi e mai săracă Când mi-am revenit, mă uitam ca un nebun
cu câte o viaţă sau o valoare... la făina călduţă de grâu, ce-mi curgea printre de­
— E o stare de tranziţie, aşa mângâiam pe bieţii gete şi am zis:
oameni resemnaţi, — dar se vor linişti pasiunile. — Oameni buni! Nu vă temeţi şi nu descu­
După fiecare războiu aşa se întâmplă, trebue să rajaţi!
sufere cineva, dar aceste abateri vor înceta îndată Mai mult nici eu n’am putut zice, nici ei nu
ce conferinţa de pace va hotărî, într'un fel sau mai ascultau.
altul, de soarta Ardealului. Măcinam mai departe, cu sufletul sbuciumat
La pomenirea conferinţei de pace nădejdea în­ şi nici n’am observat că s'a isprăvit grâul din
florea luminoasă, în ochii oamenilor. Au nădejde, coşul morii.
nu îndrăznesc să vorbească, dar se încred înlăun- Cineva s'a ridicat dătinându-se în ceaţa de
trul sufletului lor şi acest secret le sprijină viaţa făină şi-a turnat un nou sac. Era ca o arătare,
şi sufletul, să nu se prăbuşească. In izolarea, în cum se ridica, pe deasupra capului nostru, înăl-
care muream, cultivam cu mare grije această floare ţându-se cu sacul în spinare şi golindu-1 in coş.. .
de vis, lovită şi ea de vântul disperării, până ce Până acuma bănuiam numai, abia acum ştiu
într’o zi s’a sfârşit şi cu ea. lămurit, ce faptă mare şi sfântă este să ridici
Lucrul se petrecu astfel: Andrei Morvat, om deasupra capului oamenilor, sau al omenirii, un
cu şeasc copii, întorcându-se dela Cluj, alb ca sac de grâu, cum ridică preotul trupul lui Cristos,
peretele, veni la moară, se aşeză pe un sac de şi să torni din el tragedia, uneori ascunsă, alteori
grâu şi luându-şi capul in palme începu să plângă cunoscută, a unei vieţi, ca să se facă pâine...
cu hohot. Pentrucă acela nu e grâu, ci grăunţele-i sunt su­
— Ce s’a întâmplat, Andreiu? îl încunjurară dori îngheţate sau picături de sânge închegate,
toţi cu întrebări şi compătimiri. care s’au copt în trudă întunecată şi le-am secerat
Andreiu nu răspundea, se pleca numai şi mai cu osteneală grea, nu cu lucrul de-o zi, nici de pe
adânc. ogoraşul nostru abia scormonit, d ni le-am rupt
— Doar ţi-a murit vr’un copil? din inimă, plătindu-le scump cu năcazurile cele
El făcea semn cu capul că nu: multe, pismuind pasările cerului şi crinii câm­
— Mai bine ar fi murit toţi şease. pului —
— Ţi s’a întâmplat vr’o pagubă mare? Cel ce-l aduce la mădnat, sub ce jug greu îl
— Mai mare nici că se putea. aduce!...
Oamenii se iritară: Unul îl aduce, ca moartea să mănânce din el.
— De ce nu vorbeşti, pentru Dumnezeu! Se pregăteşte de îngropăciune...
Andreiu cu mâinile tremurânde, scoase din bu­ Altul l-a plătit cu trupul său —
zunar o gazetă: Sunt unii cari şi-au dat cinstea pentru el...
— Asta vorbeşte destul şi in locul meu... Acesta l-a câştigat cerşind...
Toţi se întinseră după ziar. Zece ţineau de foaie. Acela a vândut nevinovăţia fetei sale pentru el...
Pe pagina întâia sta cu litere de-o şchioapă: De multe ori cel mai mic păcat e că l-a furat...
« Conferinţa de pace din Trianon a hotărît că Uneori şi ucid pentru el...
Ardealul este al României Rar se întâmplă ca cineva să-l spele acasă, să-l
In clipa următoare, din atâtea mâini, ziarul căzu aleagă bob cu bob şi, când vine, să zică cu mân­
la pământ. Atâtea mâini nu mai avură putere să drie: să faci bine să-l marini mărunt că vreau să
ţină hârtia cea uşoară... fac cozonac!