Page 4 - Bunul_Econom_1900_16
P. 4
Pag- 4 BUNUL ECONOM Nr. 16
Ca vite de m uncă aflăm şi între Cu acest prilej vom vorbi despre, Coşniţele, de cari am vorbit, con
vitele noastre albe, dar’ când le vine vechile noastre coşniţe în forma unei stau din un singur despărţemânt, şi
timpul a le îngrăşa pentru vânzare, de căpiţe de fân, adecă din jos mai largi deasupra n’au deschizătură. Urdinişul
parte de a se umplea aşa bine în carne şi apoi din ce în ce mai strimte, ear’ este făcut la marginea din jos a coşniţei.
şi a se căuta ca cele de rassă. în vîrf ascuţite. Ele se gătesc din nuiele In felul acesta de coşniţe stuparul
Dintre vitele de rassă, potrivite şi de alun, din viţă de curpen, din răchită, se şi ştie şi să vreie, nu poate m ult
folosite şi azi la noi sunt cele de rassa ş. a. Puţină îndemânare se cere la pre ajuta stu pu lu i■ pentru-că e cu neputinţă
Pinzgau şi B em . Cele dintâi sunt de gătirea lor; de aceea, numai se voiască, să umble şi să direagă. De aceea prin
coloare roşie închisă şi cu pete albe, ori-ce om ’şi-le poate face. Timp mai zând roiul, trebue să-’l lase în voia lui.
mai cu samă pe părţile din deret, re potrivit spre acest sfîrşit sunt lungile Aici totul se întâmplă după noroc. A
numite de lăptare. Cele de rasa Bern seri de iarnă şi zilele ploioase din cele fost roiul puternic, adecă bogat în albine
sunt de coloare galbenă-roşieticâ, mi lalte anotimpuri. Cum materialul din şi timpuriu, ear’ matca tinără, şi vara
nunate ca vite de îngrăşat şi pentru carş se fac aceste coşniţe, este subţire, bună, de obiceiu sporul încă nu lipseşte.
locurile şesoase şi de tras, ca fiind pu şi ori-cât de bine şi cu pricepere ar fi Se poate însă întâmpla, că roiul să nu
ternice şi largi în oase. De lapte încă împletit, totuşi remân o mulţime de gău sporească; adecă nici albinele nu se în
sunt bune, dar’ nu tocmai ca cele de rele în păreţii coşniţe. Pentru-ca aceste mulţesc, nici fagurii nu se tac, şi nici
Pinzgau. găurele se se astupe, coşniţă se lipeşte miere nu se adună. In astfel de întâm
N. M ihăilă pe din afară cu o amestecătură din bă plări stuparul cel mai iscusit nu poate
legar, cenuşe şi pleavă. Cu chipul acesta ajuta aproape nimic, şi adesea stupul
păreţii devin mai groşi şi scutesc mult ’i-se prăpădeşte Pricina poate fi, că matca
S t u p ă r i t
mai bine împotriva gerului. a perit, sau că a rămas stearpă. In
In ţinuturile unde lipsesc pădurile
Coşniţele. amândouă împrejurările răul e de o
şi sunt lacuri, coşniţele se pregătesc din
Stupăritul se poartă azi în trei potrivă, stupul trebue să piară, din pri
papură. Astfel de coşniţe au de obiceiu
soiuri de coşniţe. Cele dintâiu sunt cina, că nu este modru de a cerceta
păreţi mai groşi, ca cele de nuele, se
vechile noastre coşniţe de nuiele, de paie unde şi în ce stă răul, şi astfel a-i sări
închee foarte bine, şi prin urmare aperă
şi de papură. Cei-ce se îndeletnicesc în ajutor la timp.
albinele împotriva gerului, chiar şi ne
cu felul acesta de coşniţe nici nu vreau De cu primăvară se mai iveşte şi
mai lipindu-le păreţii. Ele încă se gă
se ştie de ceea-ce se spune în cărţi şi un alt neajuns, anume: se gată mierea,
tesc cu multă înlesnire.
gazete; ei sevîrşesc totul precum s’au şi în coşniţele de cari vorbim e cu ne
Mai călduroase şi ca cele de nuele
pomenit dela părinţi. putinţă a da cu înlesnire de urma acestui
şi ca cele de papură sunt coşniţele de
Al doilea soiu de coşniţe sunt cele paie, cari, făcute cu pricepere, au păreţi rău. Din pricina aceasta stupii pier cu
mixte: în partea din jos coşniţă de nuiele, groşi şi bine întăriţi. Coşniţe de acestea grămada.
de paie sau papură, ear’ peste aceasta Toamna ai voi, poate, să iei puţina
se pot vedea în toate părţile, pentru-că
o coşniţă mai mică de scândură. paiele nu lipsesc nicăiri. Ele n’au lipsă miere din cutare stup, fără a-1 omorî;
De al treilea soiu se tin coşniţele se fie lipite pe din afară. In ele al acest lucru îţi face multă încurcătură.
t
) )
de scândură, etc,, cu rame în ele, nu binele iernează şi vărează foarte bine. In cutare Duminecă sau sărbătoare
mite si »cosnite mobile«. De aceea sunt de recomandat. din timpul verii ai dori, poate, să faci
f
j
j
— Da ’ncotro, ’ncotro, flăcăule? în în ochii tinerului, îi face aşa, ca o ameţeală,
F O I T A
9 treabă cineva din urmă pe tinerul călăreţ. cu un fel de durere la apropietura sprîn-
Acesta întoarce capul. Din urmă îl cenelor.
L A C O N A C ajunge un alt călăreţ. De unde a răsărit Merg ei astfel domol alături în buestru
omul acesta ? fiind-că, tot drumul, tinărul,
- S C H I Ţ Ă — ţăcănit, vorbind mai de una, mai de alta, şi
măcar că şi-a întors privirile de multe ori
rămâne lucru hotărît că se opresc împreună
Din Poeniţa vine domol la vale un că pe calea umblată, nu a luat sama că mai
la conac pentru o gustare; şi din vorbă ’n
lăreţ tiner, în buestru ţăcănit... N'are de ce vine cineva după el; a gândit chiar: câtă
vorbă, nici nu prind de veste când ajung
să gonească: soarele nu s’a ridicat nici de singurătate de dimineaţă pe un drum aşa
se între în Sălcuţa. Cotind la stânga, de
două suliţe; înainte de nămiez, are se ajungă de căutat în totdeauna!
după tufişul movilei pe care stă biserica,
la conac, la Sălcuţa, dincolo de jumătatea — La vale,... răspunse tinerul. Da li-se arată, ca la o bătaie de glonţ, coperişul
drumului ... Acolo stă un ceas, ca să dea dumneata ? nou de tinichea al turnului strălucind în soare.
grăunţe calului: până la toacă e în oraş, la :— Tot la vale.
boerul. Gândindu-se la boerul, se pipăe în Şi cu vorba aceasta strîngându-’şi ca Tinerul îndeamnă calul strîngend scurt
sîn; legătura cu bani stă bine. lul în pulpe, trece alăturea înaintaşului. zăbala. Tot aşa şi negustorul. Calul ia vânt.
Trecând prin faţa bisericii flăcăul îşi face
A trecut de cotul dealului la câmp — Drum bun, flăcăule!
cruce. Atunci aude pe tovarăşul, rămas câţiva
deschis. — Şi dumitale!
paşi înapoi, rîzend grozav. întoarce capul:
E a doua zi de Sfântul George. Ce- — Bine că te’ntâlnii!... Mi-e urît se fiu tovarăşul, nicăiri..,. Mare minune!... Unde a
ru-’i fără pată cât de slabă în tot largu-’i de singur, mai ales la drum.
putut peri ? A intrat în pământ ?
jur-împrejur. La vale, în zare adâncă, scli Călătorul după chip şi port e un ne
Nu... E la han... II aşteaptă sub umbrar...
peşte undoind aerul dimineţii calde, ear’ în gustor, vre-un orzar, ori cirezar, de cari um
păduriştea de mesteacăni de pe poala din blă prin sate după daraveri: un roşcodan Flăcăul nu a luat sama că negustorul
bătaia soarelui, pasările primăverii se’ntreabă, grăsuliu, cu faţa vioaie; cârn şi pistruiu; dar’ i-a fost trecut înainte. Fireşte că aşa a tre
să chiamă, răspund, se’ngână şi care de care om plăcut la înfăţişare şi tovarăş glumeţ; buit să fie: In pământ n’ar putea întră un
să’ntrec în feluri de glasuri. numai atâta că e saşiu, şi când se uită drept călăreţ cu cal cu tot...
