Page 6 - Bunul_Econom_1900_19
P. 6
Pag. 6 BUNUL ECONOM Nr. 19
Conferenţa economilor din Ardeal. Reu ear’ dl Constantin Dima, o cădelniţă tot de şi costă 10’ lei pe an. Bucureşti, Calea Vic
niunea economică ardelenească cu sediul în argint de china, d-na Mar ia Muntean a făcut toriei 117. r
nişte perdele din materie foarte fină pentru *
Cluj, invită economii din Ardeal la o consfâ-
uşile altarului şi dJna Dănilă un acoperitor „ Amicul Progresului Român“ sub di
tuire de ziua pe 5 Iunie în oraşul săcuesc
frumos pentru «Tetrapodiu». recţia dlui I. Nancovici, purtând pe frumoasa
Sepşi-St.-Georgiu. Se va vorbi şi lua înţele Primească deci toţi aceşti binefăcători cupertă motto: prin industrie şi muncă va
gere despre reforma dărilor, despre chipul ai st. biserici pentru aceste frumoase şi în progresa naţiunea română, — e o revistă
cum trebuesc ajutaţi locuitorii din săcuime, semnate daruri şi pe această cale cea mai foarte variată, dând articli economici de se-
călduroasă mulţumită. Comit. par. son, articli de ştiinţă, industrii,’ avicultură
despre soiul de vite din Ardeal şi despre
(cultură sburătoarelor), Apicultură (stupărit),
lăptărit. Vezend ce grije poartă alte neamuri
Viticultură (viierit), Medicină, Varietăţi ştiin
pentru interesele lor economice, ar fi vremea Peritori de foame- In com. Ciongrad ţifice şi medicale, şi alţi articli, din cari vom
să ne îngrijim şi noi mai mult de treburile sunt vre-o 2000 de lucrători unguri dela re- reproduce câte ceva şi noi, — si în sfirşit
noastre economice. gularea apelor, cari neavând nici un lucru un suplement literar cuprinzând una-două
acum, sunt curat muritori de foame. nuvele şi schiţe şi un roman.
Convocare. On. membrii a societăţii E o foaie economică bine arangeată şi
române de lectură din Orâştie şi jur, sunt dând bogat material cetitorului. Apare odată
Aproape de Odesea s’a scufundat Ia 14 pe lună, preţul: 12 coroane. Bucureşti, Strada
poftiţi la adunarea generală, care se va ţi
Maiu corabia «Osmanie». S’au înecat 100 de Dreptului 19.
nea în localitatea casinei la j Iunie a. c. st. *
oameni aflători pe ea.
n. la /j. ore după ameaz. „Amicul Agricultorului“ sub direcţia
Obiecte de pertractat sunt: decidere dlui N. A. Andronescu, ziar economic cu
asupra socoatelor societăţii şi constituirea Nădejdi frumoase de roade are România. apariţie de 2 ori pe lună. Are în fiecare nu
• Curierul financiare scrie în numărul dela 14 măr o bogată Cronică agricolă, despre sta
comitetului.
Maiu: Situaţia noastră agricolă se presintă rea sâmănăturilor în Ţară şi în afară, şi des
Orăştie, la 18 Maiu n. 1900. în condiţiuni favorabile. După ştirile sosite pre felurite ştiri economice mai importante.
Com ite tu l. la ministerul nostru de agricultură, este aproape Apoi articli variaţi economici, parte agricoli,
sigur că vom avea un an agricol foarte îm parte din alte ramuri ale economiei, şi nume
Pentru Casa naţională. Tot mai mult belşugat. Afară de ivirea unor împrejurări roase figuri în text unde cutare tratat le cere,
excepţionale, se poate prevedea de pe acum — şi ştiri diferite. E asemenea folositoare
se apropie ziua tragerii la sorţi a câştigurilor
că rapiţa, grâul, fructele, viile şi mai toate ra harnicilor economi. Costă 10 lei pe an (Bu
lotăriei arangiate de Asociaţiune în folosul
murile producţiunii noastre agricole, vor da cureşti, Str. Polonă 71 bis.)
Casei naţionale. Atragem deci atenţiunea tu o recoltă din cele mai bune. Are adeseori interesante «Carnete» pro
turor, că până la Ispas (31 Maiu, ziua sorţirii) Pe de altă parte, recoltele din alte teri prii, în cari dă poveţe puţin ştiute, sau des
abia sunt câteva zile; să grăbim deci fie cine anunţându-se cu un scăzemcnt destul de mare coperiri noue, folositoare.
a-’şi procura barem câte un los de acestea, în cantitatea producţiunii de cereale, este loc *
de a crede că preţurile cerealelor se vor men „Revista Viticolă şi Horticolă“ apare
cu atât mai vîrtos, că pe lângă şansele de
ţinea, dacă nu se vor chiar urca în mod de 2 ori pe lună sub dir. dlui V. S. Bre-
a câştiga, sprigineşte o frumoasă întreprindere
simţitor. zeanu, foaie de specialitate pentru cultivarea
culturală, care numai cinste va face neamului
Avem deci fericita perspectivă să întru» viilor şi grădinilor. Pe an 10 lei. Format de
românesc. Un los, costă numai / coroană. nim anul acesta, cele două condiţiuni care carte, mărimea cât 1 număr al nostru. (Bu
Losuri se mai capătă la biuroul Asociaţiunii cpnstitue un an agricol îmbelşugat: abundanţa cureşti, Strada Negustori Nr. 9).
în Sibiiu, la câteva bănci şi librării româneşti. producţiunii şi posibilitatea exportării ei cu *
preţuri convenabile. „Revista Pădurilor", odată pe lună sub
Petroleul român (din România) dovedit După calculele făcute de oamenii com dir. unui comitet de 9 în frunte cu I. Kalin-
petenţi, se crede că vor întră în ţară 6o mi der, foaie de specialitate pentru îngrijirea
ca aievea foarte bun, e tot mai căutat pe
lioane pentru rapiţă, şi că recolta celorlalte pădurilor. 12 lei pe an. Bucureşti, Strada
marile pieţe ale statelor în Europa. Foile de
cereale ca grâul, săcară, orzul, ovăsul şi altele, Ştirbei-Vodă, 3.
specialitate din Austria, Germania, Francia şi ca. exfortaţiune şi consum, vor da j f o mi *
Anglia, îl scot mult la iveală şi-’l laudă. El şi lioane. Adăugând la aceasta, porumbul şi viile, „Albina", foaie enciclopedică poporală,
trece tare. Anul trecut s’a trimis din Ţară în să poate spera ca recolta acestui an să ajungă întemeiată şi spriginită de ministeriul de
la o valoare de o ju m e ta te m ilia rd , culte, ţintind a cultiva în măsură mare iubi
în afară cu 25°/0 mai mult ca anul celalalt.
resultat care ar întări simţitor situaţia noastră rea de neam şi de ţară la popor, — dar’
Societăţi mari străine se întrec a cumpăra te
economică şi financiară». dă şi tot felul de articli de altă natură, ştiin
renuri (locuri) cu isvoară de petroleu în Ro ţifici, economici, chiar predici, şi diferite ta
mânia şi a le lucra. blouri. De-ar fi scrisă şi de fapt poporal, pe
% __ înţelesul tuturor, ar fi una din cele dintâi
N o tiţă IA tera ră .
foi folositoare poporului. Apare odată pe
Ştirea că Ţarul rusesc va cerceta în
In România, unde se pun într’adever lună. Preţul pe an 5 lei. (Bucureşti, strada
vara asta Viena, Bucureştii, şi Sofia, se des- Mântuleasa, 9.) Din ea reproducem foiţa
frumoase străduinţe pentru a ridica şi a lu
minte El va visita însă Parisul. de azi.
mina stările de lucruri în toate privinţele
*
faţă de negurosul trecut, a luat în timpul
Fapte nobile: ^Reuniunea femeilor ro mai nou un frumos avent şi literatura eco „Moda Ilustrată“, îngrijata foaie de
mâne gr.-or. din IIunedoaia«, a adus la săr nomică, numărul şi feliul foilor economice, modă dela Bucureşti, are în numărul seu de
bătoarea sf. învieri o jertfă foarte frumoasă unele curat economice, altele mestecate. Sunt Dumineca trecută, pe faţa întâi o grupă de
pentru comuna noastră bisericească de aici, tot mai multe, mai bogate şi mai bune. Eată toalete de preumblare; cronica modei de
şi adecă a reparat edificiul bisericii pe din câteva, asupra cărora atragem luarea aminte
afară, precum şi zidul dela curtea bisericii, a cetitorilor noştri: Laura; explicaţie de gravuri; convorbiri; poesii,.
spesând însemnata sumă de 4 5 0 fi. v. a. forţă, etc. ca suplement: un Corsagiu în mă
(900 coroane). La repararea unor lucruri din „Revista Ilustrată Enciclopedică Gazeta rime naturală, croit din hârtie subţirică, spre
curtea bisericii a mai adaus şi d-na presidentă Săteanului“, apare sub direcţiunea dlui C. uşurarea damelor ce ar dori a şi-’l face sin
Amalia Dima din al seu propriu. C. Dătculescu, e una dintre cele mai îngrijite
Reuniunea aceasta, care există abia de foi de acest fel, plăcută şi ca înfăţişare, aleasă gure; o recomandăm familiilor române.
câţiva ani, a jertfit până acum pe sama şi ca cuprins. Are în fiecare număr nume
bisericii noastre aproape la 8oo fi. v. a. roase ilustraţii intercalate în cutare text eco Comitetul de redacţie:
(1600 coroane), căci numai cu vre-o 3 ani mai nomic, higienic etc. şi afaiă de articlii mai Preşedinte: D r . Io a n JHihu.
înainte s’a fost zugrăvit înlâuntru această bi mari, aduce câte-o privire asupra stării să-
serică, ear’ pe spesele Reuniunii. Pagubă că mănăturilor în Ţară, articli literari aleşi, şi Membrii: Dr. St. Erdelyi, loan Mihaiu
nu a fost dela început şi nu este nici acum diverse. Am reprodus şi reproducem şi noi Daniil David şi Constantin Baicu,
destul de bine spriginită această Reuniune, ba din »Gaz. Sat.» notiţe, ştiri şi foiletoane
’ i-s’au pus beţe la toate chiar dela urzii ea ei. (cum a fost şi foiţa din nrul 17).' Apare la Proprietar - editor: Ioan M ihaiu
A mai procurat din al seu propriu d-na 5 şi 20 a fiecărei luni, în mărime de 20 pa-
Amalia Dima o cruce de argint de china, gine (pe 1/s mari ca a «Bunului Econom») Redactor respons. : Ioan M oţa