Page 2 - Bunul_Econom_1900_29
P. 2
Pag. 2 BUNUL. ECONOM Nr. 29
Şi încă ceva: Greutăţi în jurul liţă. Pe fiecare zi un fir, face într’un an o foarte mult în prăvălii mici. O prăvălioară
înfiinţării se vor întimpina peste tot Iunie. O peatră pusă peste alta face o casă. mică eu câştig e m ii bună de cât o prăvălie
locul. Am întimpinat şi noi aici, când Mai nainte de a merge trebue se ne tîrîm, mare cu pagubă; un foc mic la care te în
şi să alergăm pe jos înainte de a umbla cu călzeşti e mai bun de cât un toc mare la
ne ardea mai reu pe degete, dar’ am
căruţa. Cu cât alergi mai mult ca să te îm care te pârleşti. Şi într’un jghiab mic poţi
cercat se aflăm cale ca se trecem peste
bogăţeşti, cu atât inai greu ajungi la aceasta. obţinea apă multă, numai dacă găleata stă
ele ori pe sub ele, numai se le trecem Graba se împedecă de propriile sale picioare. tot-deauna acolo ca se strîngă. Poţi prinde
cu bine, şi am aflat şi le-am trecut, Cei-ce se urcă iute, cad repede la păment. iepuri mari în păduri mici. O oaie se poate
si azi suntem mulţumiţi cu totii. Greută- Să începi o afacere fără capital, nu e îngrăşa într’o livadă mică, şi poate muri de
)
j
}
>
ţile dar’ se nu îndoaie inimile bune, ci bine. A tîrguî cu buzunarele goale, e greu. foame într’un pustiu mare. Cel-ce întreprinde
multe, va progresa în puţine. Două prăvălii
ele cu cuvent frumos şi cu duhul păcii Trebue să ai cuibar, căci găinile depun ouăle
sunt ca două scaune, cazi între ele. Un sac
şi a strîngerii laolaltă, se dee bărbăteşte lor acolo, unde mai sunt altele. In adevăr poate crepa dacă-I prea umplem, şi ne pu
trebue să coci cu câtă făină ai; dar’ dacă
înainte! tem ruina dacă suntem prea avizi.
s’a golit sacul, faci bine să nu te recomanzi
Ioan M oţa Mulţi peşti mari sunt într’un rîu mare,
ca brutar. A lucra cărămidă fără paie, este
Dar’ şi a te îneca în el e pericol mare.
uşor în asămănare cu a câştiga bani, când
n’ai bani spre a începe. Stăi mai mult calfă, Fă cât se poate de puţine schimbări;
Cum putem propăşi. prietene, până-ce ţi-ai economisit câteva pa pomii cari se transumă mereu, produc puţine
rale. Sboară după-ce ţi-a crescut penele; dar’ fructe. Dacă într’un loc întimpinăm greutăţi,
Marele secret al bunei propăşiri este: dacă o încerci mai de timpuriu, vei semăna le vei avea şi în altă parte; dacă părăseşti
a lucra cu hărnicie. Trândăvia nu produce puiului de corb, care-’şi frânse gâtul, fiindcă şesul, vei găsi Că la munte e rece. Unde
de cât haimanale şi sărăcie. Sudoarea feţii voia să sboare mai nainte de a-i creşte pe poate trăi o vacă fără a fi mulsă? Unde gă
este singurul material dm care putem face nele. Un ţîr ar voi de sigur să fie o balenă, seşti loc fără petri şi carne fără oase ?
aur. Cine nu vrea să asude, nici nu va avea dar’ e mai bine a fi peşte mic câtă vreme : Pretutindeni pe păment trebue să-’ţi
nimic. In ziua de azi fiecine trebue să-şi zi ai puţină apă; când iazul tău a devenit mare, agoniseşti pânea cu sudoarea feţii tale. Cine
dească singur casa fericirii sale. Dela mâ atunci umflă-te cât voeşti. A face negoţ fără vrea să scape de muncă si osteneală trebue
neci sumecate de cămaşe, ajungem lâ pos parale, însemnează a clădi case fără petri, a se aibă aripi de vultur. Schimbarea nu e
tav fin, şi cui nu-i e ruşine să poarte şorţul, aprinde foc fără surcele, a arde luminări totdeauna îndreptare,, după-cum zisese po
în curend va putea umbla fără el. «Sîrguinţa fără fitil; atunci te refugiezi la cutare şi cu rumbiţa când scăpă din lanţ şi întră în cleiu.
este mama fericirii«, aşa spune bunul Ri- tare şiretlic până-ce te duci de mal. Nu pă Câte odată e bine să faci o schimbare, dar’
chard; însă eu zic că: «trândăvia este căpă răsi o afacere mică până-ce nu te-ai asigurat atunci trebue să mişti din răsputeri braţul,
tâiul dracului*. că cu una mare câştigi mai mult. Şi fărîmi- căci o găină care şede nu prinde grăunţe;
Crede-ţi-mă, înainte mergem numai pas turile sunt pane. O gloabă rea e mai bună dar’ nu alerga vecinie încoace şi încolo, căci
cu pas; nu nădăjduiţi să ve îmbogăţiţi din- de cât un grajd gol. O jumătate pâne e mai peatra care se rostogoleşte nu prinde muş-
tr’o săritură, Ori-cât de doritor ai fi de câş bună de cât nimic. Puţine mobile sunt mai chiu. Cine stărue, învinge. Cine poate aştepta
tig bogat, grămada de aur pentru aceasta bune de cât o casă goală. Cine mai posedă îndelungat va câştiga. Mai întâiu una şi apoi
tot nu devine mai mare. încet şi sigur este în vremile aceste rele o peatră pe care poate alta, şi apoi earăşi altceva şi din toate ese
mai bine de cât iute şi şovăitor. Câştigul şedea şi să-şi mănânce bucăţica sa de pâne, nimic; dar’ cine sade pe o cărare, ajunge
zilnic Ia un lucru stăruitor îmbogăţeşte pe face bine se nu alerge după tilta. Dela rău cu timpul la scop. Intr’un loc se desvoahă
om mai mult de cât o speculă norocoasă. la rău nu e un pas însemnat de propăşire. sămânţa, îutr’un cuib îşi cloceşte pasărea
Peştii mici sunt dulcV Un lucru mic mai O coaje de pâne e rea, dar' când nu-’i de ouăle sale, într’un cuptor se coace pânea,
mult, e totuşi ceva mai mult, precum zicea loc e şi mai rea. Nu trece din ploaie sub întrun rîu trăesc peştii.
porcul pe când căuta se prindă o muscu- jghiab. Să ştii că mulţi oameni au câştigat Nu fii prea nobil pentru meşteşugul
F O I T A ce avea de gând învăţătorul. Ci-că să facă Era una din acele zile călduroase, cum
*
o căruţă, care se se învîrtească aşa, ea de sunt câte-odată la munte. Prin aerul limpede
ea, fără cal, fără nimic; îi dă drumul la un şi uscat, razele soarelui te frigeau, dacă Stă
U n inventator. şurub, şi merge. teai mai multă vreme la un loc. Şi şoseaua
învăţătorul Dragoş nu era vorbăreţ netedă şi petroasă care ducea dela Poiana
de felul lui. Dar’ într’una din zile, tocmai la vale spre oraş, era încinsă de ne ardea
De cum dădea drumul băeţilor dela
intraserăm în vacanţa Pastelor, se întâmplă tălpile picioarelor desculţe.
şcoală, învăţătorul Dragoş se punea ear’ la
lucru ne mai pomenit, că dascălul se arătase încă de dimineaţă, câţiva curioşi se
munca lui misterioasă/ şi cioplea, cioplea...
în cârciumă. Poruncise »o jumătate* şi se adunaseră la casa învăţătorului să-’l vadă
din când în când mai scotea câte-o sfoară,
aşezase într’un colţ, zimbind singur. Unul pornind. Alţii, mai ales noi băeţii, neastâm
măsura bucăţile de lemne, şi apoi ear’ se
din oameni, mai îndrăsneţ, se apropiase de el păraţi şi gălăgioşi, o luaserăm înainte pe
punea şi cioplea, cioplea...
— Ei, ai isprăvit cu cioplitu, dascăle? şosea departe, se-’l vedem venind.
In şcoală dascălul nostru era întot
Şi că ce-o să mai iasă din spiţele şi sfo Intr’un târziu, eră aproape de ameazi,
deauna ca şi dus pe altă lume. Punea pe
rile alea? inventatorul se arătă în sfîrşit, ieşind dintr’o
câte un băiat se cetească, ear’ dînsul, cu
— Ehei, bădiţă, răspunse Dragoş; de şură. Era alb ca varul, spuneau oamenii pe
bărbia răzimată pe cot, cu ochii perduţi,
Paşti am să mă duc la oraş în căruţă fără cai... urmă, şi zimbetu-’i ciudat se imprimase par’că
zimbea numai din când în când, cu gândul
— Ai făcut vre-o veloţipeadă d’aia ? pe faţa-’i slabă, împresurată de fire moi şi
cine ştie unde, şi deodată, într’un tîrziu
— Aş! ce stai de vorbeşti d-ta! rare de barbă gălbuie; och:i mari şi negri îi
tresărea ca dintr’un somn:
Căruţa mea se mişcă singură. Te pui în ea, străluceau ca la un om cuprins de friguri, şi
— Ai? Ce zici?... Bine, bine, destul...
îi dai drumul, şi merge, merge cât pofteşti.. privirea-’i fixă se perdea departe, fără a se
Puteţi pleca acu...
Şi satisfăcut, radios, Dragoş dete pe opri la nimic din câte îl înconjurau.
Nouă, băieţilor, ne venia tare bine la soco
gât ultimul păhar de vin. Apoi adause cu
teală aşa şcoală. Dar’ oamenii din Poiana Trăgea după dînsul un fel de căruţă
vecînicul lui zimbet:
începuseră se aducă vorba tot mai des despre stranie. Roate, mai mari şi mai mici, beţe,
Să veniţi să vedeţi; să vină tot satul.
dascăl dând din cap. mai groase şi mai subţiri, drepte, strîmbe, în
*
Se lăţise deja vestea şi ştiau cu toţii formă de cîrje, compuneau maşinăria căruţei.
