Page 3 - Bunul_Econom_1900_40
P. 3

Nr.  40                                             BUNUL    ECONOM                                                   Pag.  3


                  V   I ER       I  T                   De-asupra  acestei  cade  (a  celei   şi  trec  în  must  şi  slujesc  spre  îmbună­
                        I
                                                   mari)  la  care  am  pus  cepul  şi  ţeava,   tăţirea  lui  în  inâsură  însemnată
                      îndreptar                    punem  zdrobitorul  de  struguri,  (descris         Storsul  sau  tescuitul,
          pentru  manipularea  în  chip  raţional  a   în  numărul  38),  şi  oamenii  cu  putonii   Scopul  tescuitului  e,  ca  părţile  ii-
                  mustului  şi  a  vinului.        varsă  strugurii  dintr’una  în  coşul  zdro­  cuide  (moi,  curgetoare)  din  boabele .de

       Instrucţiuni date  de  ministerul  reg.  u.  de  agricultură,   bitorului, ear’  un om  jntorcând  de roată,  strugure,  mustul,  se-’l  despartă  de  păr­
                                                   îi  zdrobeşte,  şi  cad  zdrobiţi  în  cadă.  ţile  vertoase,  tari.  Teascul  e  dar’  cu
                        (Urmare).
                                                   Cepul  însă  in  vremea  asta  e  închis,  şi  atât mai bun, cu cât stoarce mai  desâvîr-
                  M ustul  dintâiu.
                                                   noi ţinendu-1 închis,  dăm înainte cu zdro­  şit  şi  mai  repede  mustul  din  coji,  din
            Cei  mai  mulţi  proprietari  mici,    birea  strugurilor,  până  s’a  umplut  cada  trevere.
       după-ce  au  zdrobit  strugurii  în  boturi,   de  sub  zdrobitor.  Treverele  din  cadă,   In  vremile  mai  demult,  ba  până
       îi  bagă  în  saci  şi  aşezaţi  în  cădăţui  îi   le apăsăm  de mai  multe  ori  cu  »zdrom-  încoace,  se  foloseau  mai  numai  teascu­
       calcă,  şi  mustul  se  scurge  în vasul  aşe­  şul«  (băţul cu mai  multe  crăci de  sdro-  rile  de  lemn  şi  cu  şurubul  (şroful)  de
       zat  sub  cădâţuia  de  călcare.  După-ce   bit,  cu  care  zdrobesc  unii  îh  bot),  şi  lemn.  Scăderea  acestora  e,  că  cuprind
       nu  mai  pot stoarce  nimic  prin  călcare,   le  lăsăm  apoi  să  stee  aşa  mestecate  foarte  mult  loc  şi  şi  storsul  treverilor
       pun  treverele  din  saci  în  teasc  şi  tes-   trevere  cu  must  cu  tot,  8—10  ciasuri  merge  încet.
       cuesc  cât  se  poate  mai  bine.           (ca  de  seara  până  dimineaţa).  După         In  timpul  mai  nou,  şi  proprietarii
            Acest  fel  de  stoarcere  a  mustului   aceasta  slobozim  mustul  prin  cepul  şi  mici  folosesc  cei  mai  mulţi  teascuri  de
       e  deja  foarte  vechiu  şi  simplu,  dar’   prin ţeava de gumi pusă la gura lui, încă-  fer  cari  sunt  de  felurite  forme  (con­
       fiindcă  e  încet  de  tot  şi  cere  multe   dăţuia  de  sub  teasc.  Luăm  apoi  treve­  strucţii) şi  lucrează  cu  putere  aşa  mare,
       puteri  de  lucru,  prin  urmare  e  mai  cu   rele  rămase  şi  le  punem  în  teasc  şi  le  că  în  vreme-ce  cu  teascul  vechiu  de
       cheltuială,  recomandăm  ca  mai  bun  şi   stoarcem cât se  poate  de  bine,  curgând  lemn  storci  din  100  kilograme  de  stru­
       mai  ieftin  următorul  fel:               şi  mustul  acesta  peste  celalalt  în  cădă-  guri  câte  6Q  litri  de  must,  cu  ceste
            Aşezăm,  în  casa  de  stors,  aproape   ţuie,  şi  apoi  de  aci Tragem  mustul  aşa  nouâ (cu şuruburi  de fer)  storci 70—75,
       de  teasc  o  cadă  mai  mare,  pe  care  o   tot  laolaltă,  în  buţi.                dobânda  e  dar’  10—15  litri  de  vin  la
       întoarcem  cu  gaura  pentru  Scurs  spre                                              fiecare  100  kile  de  struguri.
       teasc  şi  în  locul  dopului  (jos  la  vrană)   Din  mustul  stors  în  acest  chip,      Precum  vedem  fiecare  proprietar
       punem  un  cep,  de  gura  căruia  legăm   dobândim  un  vin  cu  mult  mai  cuprin­   de  vii  îşi  face  sie  însusi  bine,  de-’si
       o  ţeavă  de  gumi,  pe  care  o  băgăm  cu   zător,  mai  aromatic,  şi  care  se  va   procură  cel  mai  bun  teasc,  căci  de  se
       celalalt  capet  în  cădăţuia  ce  să  află   limpezi  mai  repede,  căci  în  acest   vor stoarce cu el numai  50 măji de stru­
       aşezată  sub  teasc.  La  gura  cepului,   chip  (prin*  zdrobirea  cu  zdrobitorul,   guri,  avem  la  ele  cu  5  hâctolitri  de
       (la  intrarea  în  ţeava  de  gumi),  punem   prin  lăsarea  treverilor  cu  mustul  lao­  vin  mai  mult,  şi  socotind  hectolitrul
       o  strecurătoare  (o  sîtiţă  mică  anume   laltă  8— 10  ciasuri,  şi  prin  stoarcerea   numai  în  1  fl.  50  cr.  avem  la  an  75
       făcută),  care  se  împedece  de  a  se    lor  urmată  numai  după  aceea),  părţile   fl.  şi  în  unu,  mult  doi  ani,  preţul  teas­
       duce  semenţa  de  struguri  şi  coji  ori   cele  bune-bune  aflătoare  în  coaja  boa­  cului  e  scos;  —
       boabe,  în  must.  Aşa  apoi  mustul  va   belor  şi  puţina  bunătate  din  semenţele      (ear  de  aci  încolo  avem.  un  teasc  în
       curge  curat  în  cădăţuia  din  vorbă.    de  struguri,  să  topesc  (desfac)  în  parte  cinste  şi  zecile  de  ferii  de  vin  mai  mult  la

                                                        Noaptea,  batem,  se  chinuea,  de  pâr’că   ridicase  de  trei  suliţi,  par'că  era  o  cloşcă
                  CHIYD GORCODEL                  omorîse  om.  Nu  putea  se  ’nchiză  un  ochiu   care-şi  numără  puii  de  aur.  Se  ’nserează  din
                                                  toată  nopticica.  De  se  punea  cu  faţa  în  sus,   ce  în  ce.  Dinaintea  caselor  cânii  stau  tolă­
                     (Urmare  şi  fine).          nu-şi  putea  aduna  gândurile:  se  întorcea  pe   niţi  cu  botut  lungit  pe labe,  cu  ochii  ţintă  în
                                                  dreapta,  mai  rău;  s’arunca  necăjit  cu  faţa   tinda  caselor  şi  par’câ  numără  dumicaţii  stă­
            La  marginea  horei,  nea  Chivu  par’că
                                                  spre  părete,  de  geaba.  Se  scula,  eşea  alară,   pânilor.  A  lene  ei  dau  din  coadă  şi  scot,
      sta  pe  ghimpi.  Hora  n'avea  nici  un  haz  în
                                                  se  plimba  pe  bătătură,  de  geaba....  Intr’o   din  când  în  când,  câte  un  ham-ham  ca  în
       ziua  aea,  şi  pe  urmă,  toată  lumea  se  uita  la
                                                  seară,  ce  s’a  gândit?  Ori-ce  om  trebue  se   vis,  care  de  abia  ajunge  până  la  casa vecină,
      el,  par’că’I  întreba:  da  ce  dracu  m£,  tot  flă­
                                                  aibă  păcate.  Eu  nu  ştiu  să  am,  da  să  zicem   şi  de,  acolo,  ca  o  însărcinare  greu  de  făcut,
      cău  ai rămas?  N’ai  de  gând să  te mai  însori?
                                                  că  am,  şi  să  zicem  că  m’am  dus  la  popa  şi   un  alt  câne  trimite  mai  departe  ham-hamul
            N’a  mai  putut  sS  mai  stea,  l’a  tras  la   m’am  spovedit  şi  mi-a  dat  50  de  mătănii   vecinului.  Se  ’ntunecă  de  tot.  Pe  uliţă,  ţi­
      o  parte  pe  George  a  Iui  Dinu  şi  numai   pe  seară.  Ai  să  fac  mătănii  ca  să-mi  ierte   penie  de  om.  Luminiţele  se  stîng  una  după
      atât  i-a  spus:  Gheorghiţă,  băete,  se  nu  uiţi   D-zău  păcatele.  De-atunci  în  toate  serile,  se   alta,  ca  schînteile  eşite  dintr’o  maşină.  Lu­
      după-ce-i  pleca  dela  horă,  se  dai  p’acasă  pe   aşeza  înaintea  icoanei  şi  tăcea  la  mătănii,   mea  se  culcă...
      la  mine,  am  sS-ţi  spun  ceva.  Ş’a  plecat....  dar’,  de  câte-ori  se  ridica  şi  se  lăsa  în  ge­  Nea  Chivu  tot  ese  şi  întră  în  odaia
            Pusese  el  gândul  pe  cine  pusese,  şi   nunchi,  vedea  pe  Stăncuţa.  Numai aşa  închi­  despre  gârlă,  par’că  aşteaptă  pe  cineva  şi  nu
      numai  drăcosul  de  Gheorghiţă  putea  se-1   dea  şi  el  ochii  în  revărsatul  zorilor.  mai  vine.  Ese  în  uliţă  înţr’o parte  şi  într’alta,
      ajute.                                           -—  Doamne  iartă-mi  păcatele....  Stăn-   şi  e  lună  de  vezi  acul  pe  drum.  «Se  mai
            De-atunci  nea  Chivu  n’a  mai  avut  zi   cuţo,  ce  ai  de  gând  cu  mine?  Stăncuţo,  de   stau»  —  şi  întră  în  odăiţă,  aprinde  o  lumi-
      bună  dela  D-zeu.  îşi  stricase  rostul  Nu  mai   ce-’mi  sări  înainte  de  câte-ori  mă  vezi?  nărică  de  ceară  şi  o  lipeşte  pe  păretele  gal­
      avea  nici  un  chef  de  nimic.  Intra  în  casă,                                      ben,  lângă  ochiul  de  oglindă,  lipit  şi  el  de
      eşia  afară,  par’că  nimic  nu  mai  era  a  Iui,                                      părete.
      toate  i-se  păreau  omeneşti.  Câteodată  se    Era  în  murgu’  serii.  Satul  părea  o  pa-   «Nu  sunt  urît!»  şi  se  priveşte  în ochiul
      trezea  aşa,  în  pragul  uşii,  cu  o  cofă  în  mână   vlie  aruncată  pe  mal  de  gârlă.  La  ferestrile   de  oglindă.  îşi  pune  mânile  la  spate  şi  se
      şi  cu  ochii  rătăciţi,  şi  sta  până  când  el  sin­  caselor  strălucia  câte  o  luminiţă,  ca  ochii  de  plimbă  prin  casă,  cu  ochii  în  grindă  şi  ear’
      gur  făcea: „ei Doamne  ’mi-am  perdut minţile!*  lup  la  întunerec.  Sus,  luna,  cât  faţa  ariii,  se  se  duce  înaintea  oglinzii  şi  stă  aşa  mult,
   1   2   3   4   5   6   7   8