Page 11 - Bunul_Econom_1901_05
P. 11
Nr. 5. SPICUIM LITERARE Pag- 3.
pe rînd una după altă, verişoarele locuinţe, şi — tot ca unchiul şi Unul era român şi celalalt
cântară valsuri, în vreme ce nu mătuşa lor — zic că cea mai plă era ţigan.
mai o păreche se învârtea în cută proprietate de pe marginea la — Fie, vere, zise românul, că
odaia mare. Din când în când cului e casa lor. slujba fuse frumoasă, n’am ce
servitoarea întră cu câte o tavă Dar’ în fundul inimilor păs zice; dar’ abia răbdai până se
şi împărţia băuturi răcoritoare. trează cu sfinţenie amintirea ba sfirşi, tremuram, ştii, de nu pu
Ear’ pescarii de noapte cari îşi lului, singurul lor bal, şi a cuvin team sta locului.
aruncau undiţele în fundul lacului telor de iubire şoptite în seara
Ţiganul, care era dezbrăcat al
şi ale căror bărci pluteau în mij aceea de cătră verişori, — singu
draclui, ca ţiganul, ca să se arate
locul nopţii, deschideau ochii rele cuvinte de iubire ce au auzit
mai grozav, răspunse;
mari văzând aşa luminăţie mare urechile lor...
— Ba mia nu mi s’a părut
în casa de pe marginea lacului. Andrâ Theuriet.
frig, zăul...
îmbătate de muzică şi de
— Azi mă?
danţ, inimile celor patru tineri
— Azi, apai când I...
începeau să bată cu putere. Prin IN Z O R I — Nu ’ţi-a fost ţie frig azi
ferestrele deschise vântul nopţii
în biserică?.. întreabă românul
de vară aducea dănţuitorilor par
l^e câmpuri noaptea alergând uimit,
fum de iasomie şi de trandafiri
S’a risipit... — ’Mi-a fost niţel, aşa, nui
cari îi îndemnau să spuie cuvinte
Inmărnurit pot sa zic; dar’ numai dela opinci *
turburătoare, de dragoste.
Zăresc acum din când în când în susl
Gasurile treceu şi beţia tine
O dungă albă luminând Dumitru Stăncefcu.
rilor îi făcea să le uite, când de
La răsărit.
odată auziră un zgomot de tră
sură în curte, apoi glasuri supă
O noapte albă până ’n zori..,
rate pe scară, şi numai se pome TA R A M EA
Ce traiu nătâng! * -
niră în salon cu unchiul şi cu
Acum ca şi de alte ori
mătuşa Balmont care veniseră cu
Prin inimă-mi străbat fiori — Din ce ţară eşti, băiete?
două zile mai de vreme de cum
Şi ’ncep să plâng.
spuseseră şi care rămaseră la — Sunt Român, şi sunt mân
uşă înmărmuriţi de ce vedeau. Scântei de foc, la răsărit, dru că sunt3 Român.
— O să se sfîrşească pămân Pătrund prin ceaţă... — De ce?
tul 1 strigă mătuşa, în vreme ce — Pentru-că, de şi mică
E dimineaţă I
unchiul, tot econom, se grăbea naţiunea română e naţiune cu
Văzduhul pare ’ntinerit
să stingă luminările din can minte, dreaptă şi vitează. Nu dis-
Şi peste tot s’a răspândit
delabre. Un dor de vieaţă. preţuesc pe celelalte naţiuni — ,
Cele două fete fugiră în odaia fiecare are dreptul să ’şi iubească
lor, şi tinerii verişori îngânară Trezite-atâtea frumuseţi ţara lui, dar’ n’aş vrea să fiu co
câte-va vorbe, şi pieriră şi ei Murmură ’n şoapte... pil al altei ţări. Un domn bătrân
lăsând pe cei doi bătrâni în mij Sunt nopţi, dar’ sunt şi dimineţi, ’mi-a spus că în urma chipului
locul salonului. Pe cerul tristei mele viţi cum ne-am luptat în zăzbOaie şt
*
* * E numai noapte! cum ne purtăm în timp de pace,
Au trecut am de atunci. FI. I. Becescu. cele mai mari naţiuni ne stimează
Unchiul şi mătuşa Balmont se şi ne respectă; şi eu sunt mândru
odihnesc în cimitirul mic care de trecutul nostru măreţ şi de
înverzeşte la umbra bisericii. V e NU ’I-A FOST FRIG vremea de faţă în care suntem
rii s’au însurat departe. Francina aşa de bine văzuţi, şi n’aş vrea
şi Mauriceta au rămas stăpâne Intr’o iarnă d’alea afurisite, de pentru nimic în lume să âm altă
ale „casei de pe marginea apei“. nu dă pace nici dinţilor diri gura parte.
Au îmbătrânit tete mari, s’au omului, ieş au doi inşi deia bise — Dar’ ce înţelegi prin cu
obicinuit cu singurătatea vechei rică vântul ţară, patrie?
