Page 9 - Bunul_Econom_1901_05
P. 9

ADAUS  LITERAR  LA  „BUNUL  ECONOM".        Anul  I.                                   Nr.  5.
















       Pe  jumătate  de  an  .  1  cor.   Orăstie,  2 7   Ian.  :\  1901.  Pe  un  an  întreg  .  cor.



                                         Şi  paserile  cântă,             CASA  DE  PE
                                            suspină  seara  ventul:            MARGINEA  APEI
                                         Sub  teiu,  pe  dâmbul  verde,
             (Traduceri  din  H.  Heine)
                                            flăcăul  dela  moară
                                         Cu  mândra  lui  glumeşte,        'dine  vorbea  de  ea  prin  partea
                     I                      stând  singuri  într’o  sară.  locului,  îi  zicea:  „Casa  de pe  mar­
                                                                        ginea  apei“  pentru-că  îşi  oglindea
        w   vino,  şr-’mi  vei  fi  soţie;                              în  lac  acoperişul  înalt  şi  negricios
                                         Fantastic  teiul  creşte
      La  pieptul  meu  găsi-vei  scut:     şi  ’n  umbră-’i  înveşmântă,   şi  faţada  cenuşie  încinsă  cu  un
      Uita-vei  în  străini  şi  ţara                                   pridvor  împodobit  cu  plante  căţă­
                                         Trist  freamătă  zefirul,
      Şi  casa  unde  te-ai  născut.        trist  pasările  cântă:     rătoare  verzi.  Era  pătrată,  goală
                                         Deodată  ’ndrăgostiţii         şi  greoaie,  depărtată  de  celelalte
      >De  unde  nu,  eu  mor —   şi  tristă
                                            au  încetat  din  glume,    case  din  sat  şi  despărţită  de  ele,
      Vei  rămânea  p’aceste  lunci:
                                         Şi  plâng,  fără  să  ştie     în  faţă  de  lac,  ear’  la  spate  cu
      Chiar  lângă  vatra  părintească
                                            nici  ei  de  ce  anume...  grădini  şi  vii.  —   Doi  nuci  bătrâni,
      Vei  fi  ca  şi  ’n  străini  atunci...«
                                                                        mari  de  tot,  umbreau  cu  umbra
                                                           St.  O.  Iosif.
                                                                        lor  umedă  treptele  largi  de  piatră
                    II
                                                                        care  duceau  drept  Ia  catul  întâi.
      '      Un  cântec  popular                                        Odăile  mari,  cu  tavanul  cu  grinzi
           auzit  pe ţărmurile  Rinului.     POVESTE  ARABĂ
                                                                        groase,  zidurile  zugrăvite,  ca  în
     A   dat  o  brumă  fără  veste,                                    Italia,  mobila  veche,  nu  erau  nici
     A   dat  o  brumă  pe  ’nserat,      —   Cine  are  daruri  mai  mari   grozav  de  frumoase,  nici  primi­
     Şi  florile  de  primăvară        de  cât  mine >  zicea  o  Gâscă  pe   toare,  dat’  plăceau  stăpânilor  lor,
     Ş’au  ofilit,  s’au  scuturat.    marginea  unui  eleşteu.  Trăiesc  în   cari  aveau  gusturi  simple.  Stăpânii,
                                                                        domnul  şi  doamna  Balmont,  doi
                                       apă,  pe  pământ  şi  in  aer.  Când
     Un  june  a  ’ndrăgit  o  fată                                     bătrâni  de  vre-o  şasezeci  de  ani
                                       mi  s'a  urât  cu  umblatul,  zbor  ori
     Şi  dragostea  i-a  scos  din  minţi— -                            fiecare  locuiau  în  această  casă  de
                                       înot,  —   cum  îmi  place.
     Ei  au  fngit  pe-ascuns  în  lume,                                când  se  cununaseră.  Aci  îşi  pe­
                                          Un  Şarpe  care  asculta  la  ea
     Nevrend  să  ştie  de  părinţi.                                    trecuseră  luna  de  miere  după  cu­
                                       îi  răspunse:
                                                                        nunie,  aci  culeseseră  via  în  fiecare
     Copii  pribegi,  n’avură  parte      —   Nu  te  mai  lăuda,  frumoaso.   an  şi  văzuseră  urmându-se  una
     Şi  steaua  nu  le-a  strălucit:  Nici  nu  alergi  ca  Cerbul,  nici  nu   după  alta  patruzeci  de  primăveri
     Au  rătăcit  pe  căi  străine,    înoţi  ca  Linul,  nici  nu  zbori  ca   şi  patruzeci  de  ierni.
     S’au  prăpădit  şi  au  murit..-  Şoimul.  Nu  e  greu  şi  rar  să  ştii   Pentru  ei  nu  era  pe  lume casă
                                      câte  un  pic  din  toate,  ci  e  greu   mai  bură,  nici  mai  frumoasă  de­
                    III
                                      să  ştii  ceva  bine  de  tot.    cât  „casa  de  pe  marginea  apei“ ;
     Un  teiu  întinde  ramuri                                          vinul  din  viia  lor  era  mai  bun
          umbrindu-le  mormântul,                                       decât  toate  de  |prin  prejur;’  poa­
   4   5   6   7   8   9   10   11   12