Page 1 - Bunul_Econom_1901_06
P. 1
Anul II Orăştie, 2/16 Februarie
Bunul Econom
A B O N A M E N T E : j| O R G A N U L jj I N S E R T I U N I :
Pe an 4 coroane (2 fi)- jumetate an 2 cor. (t fi.) !' „Reuniunii economice în O r ă ş t i e “ !l se socotesc dupft tarifă, cu p r e ţ u r i m o d e r a t e .
Pentru R o m â n i a 15 franci. Apare în fiecare Sâmbătă Abonamentele ş i inserţiunile se plătesc înainte.
Despre ori-ce hotârîre în treaba o legătură firească între numărul mor
DELA „REUNIUNEA ECONOMICA". asta (ca şi despre ori-ce altă hotârîre ţilor si-a îmbolnăvirilor, să vede, fireşte,
a Reuniunii Economice), vor f i înştiin că ţăranul român e cu mult mai mult
Veste bună membrilor. ţaţi prin » Bunul Econom«. bolnav ca alţii din alte ţări. Şi aşa
fiind, ceea ce scapă încă poporul nostru
Avem plăcerea de a putea aduce
de perire, e numai naşterile cele multă
o veste bună membrilor Reuniunii noas
tre economice din Orăstie. Reîntinerirea poporului român. ce are! In ziua însă, în care aceste naş
teri vor da înapoi şi morţile vor sta
Coniitetul Reuniunii a înaintat încă
— Cercetările dluî Dr, V. Babeş — tot la numărul de azi sau se vor în
în toamnă rugare cătră ministrul de
IV. mulţi şi mai tare, — scăpătarea va fi
agricultură, ca se-’i venză din pepinie
şi mai repede.
rele de pomi ale statuluif cu preţ scăzut
Mai însemnată de cât în alţi ani,
altoi de meri, peri, cireşi şi vişini pe a fost scăpătarea sau starea pe loc, La un punct supărăcios ajunge în
cari Reuniunea îi va împărţi între mem —- ceea-ce pentru un popor e tot atât văţatul Doctor, când asamănă înmulţirea
brii sei în chip gratuit (de cinste), în- jidovilor în România, în aceeaşi ţară,
cât scăpătare în anii din urmă 1898
demnându-’i şi prin asta la o mai băr faţă de Români.
şi 1899 (pe 1900 încă nu erau în
bătească îmbrăţişare a pomăriţului, acest cheiate cifrele), în cari ani s’a văzut Naşterile la Ovrei — zice —• sunt
însemnat (dar de noi nesocotit) isvor că morţile au fost şi mai numeroase, cu ceva mai mari şi decât la Români
de bogăţie. Zilele astea am primit răs şi numai înmulţirea naşterilor au po (deşi Românii sunt altfel spornici, că de
punsul dela ministru, prin care se dau
tolit în parte mersul ' înapoi al numă n’ar muri aşa mulţi, s’ar înmulţi foarte
Reuniunii altoite dorite, din grădina de
rului poporaţiunii. De pildă în judeţul tare). Iar’ avend în vedere că, morţile la
altoi din Geoagiu, cu preţ scăzut. (comitatul) Vlaşca singur, au murit cu ovrei sunt mult mai puţine, ei în oraşe,
In urma acestui fap t, Reuniunea 1600 de inşi mai mulţi ca în anul unde după numărul lor şi după felul de
noastră economică cumpără în prim ă
celalalt. Adevărat, că şi naşterile au sporire al Romanilor, ar trebui să aibă
vara asta opt sute (8oo) de altoi, şi
fost mai multe ca altă dată, dar’ nu o creştere de 800 copii, ovreii au acuşi
anume 400 de m eri: pătuli, poinici etc.,
în aceeaşi măsură. (Dar’ noi bucurie 8000. Poate însă că şi cifrele despre
200 de peri de soiu alesy 100 cireşi şi
am simţi când faţă cu naşterile înmul evrei să nu fie chiar adevărate. Astfel
100 de vişini^ pe cari îi va împărţi după
ţite, morţile s’ar împuţina, căci prin în anul trecut (adecă în 1899) în Iaşi
putinţă gratuit între membrii Reuniunii.
asta ar spori poporul, neamul, şi în evreii s’au înmulţit încă cu 800 ,iar’ Ro
A fară de aceea va primi Reuniu România e încă lipsă de oameni !) mânii s’au împuţinat cu 80. Oraşul acesta
nea gratuit (având să poarte numai chel- Ca în toate ţările, scăpătarea e a sporit în 10 ani cu 11.000 ovrei, iar’
tuelile de pachetare şi cărăuşie) 2000 mai vădită l a o r a ş e decât la sate. Românii âu scăzut în el (poate mai şi
de pădureţi bine desvoltaţi de meri şi Ce priveşte c o p i i i , apoi la sate şi părăsindu’-l). Dacă moartea la copii ar
1000 de pădureţi aleşi de peri, pe cari naşterile sunt mai puţine ea la oraşe, atrîna dela numărul naşterilor, că adecă
îi va împărţi asemenea gratuit între dar’ şi morţile mai puţine: pe când la unde mulţi să nasc mulţi şi mor, ar
membrii sei. «- sate mor cam 20 la sută de copii, în trebui ca la evrei să moară copii cel
Cu o cale Reuniunea se va îngriji oraşe mor cam 24 la sută. Dar’ moartea puţin cât la Români, ba mai mulţi,
de mai multe sute de surcei de altoit, p e s t e t o t (a celor mici cu cei mari dacă să şi nasc mai mulţi. Şi din contră.
m eri şi peri pentru pădureţii de mai sus. laolaltă socotiţi), e la sate mai mare Evreii sunt a 20-a parte a poporaţiunii
D eci ăstan membrii Reuniunii noas ca la oraşe, şi aşa vieaţa oamenilor în Ţării Româneşti. Intre 100 de morţi
tre economice vor avea un mare folos România făcend socoată peste toţi şi ar trebui să fie 5 evrei, şi nu sunt de
după aceea că să înscriu de membri. peste lungimea vieţilor reese, că e mai cât 3 y 2! Cu alte cuvinte, evreii să în
Se grăbească deci cât mai mulţi a scurtă în România ca în alte ţări civi- mulţesc mult mai tare ca Românii. La
să înscrie de membri (ajutători cu 1 cor. lisate. Români murind 30 din sută, ear’ la
p e an, ordinari cu 2 cor.; pe viaţă cu Pe când în alte ţări ţăranul trăeşte evrei abia 20, şi socotind şi naşterile
25 cor.) şi vor prim i altoi şi pădureţi în socoteală mijlocie (împărţind anii mai spornice, dacă Evreii ar rămânea
după clasa în care se înscriu. Cu o cale trăiţi de toţi, pe ei pe toţi), cam toţi în Ţară (în România), apoi cu
să se înştiinţeze care de câte altoi ar 50 de ani, pe atunci' în România soco vremea ar ajunge să" copleşească şi să
avea lipsă, ca să se poată face aici o teala abia scoate pe ţăranul român chiar înlocuiască ei pe Români! In
socoteală şi împărţire potrivită! trăind peste 30 de ani. Şi fiindcă este deosebi la oraşe lucrul acesta nici nu