Page 8 - Bunul_Econom_1901_06

ADAUS LITERAR LA „BUNUL ECONOM". Anul I. Nr. 6.
«

& IRI L n ’E R A R E

ICD

■ H H I

P e jumătate de an . ., . 1 cor. | Orâştie, 2 Feb. v. 1901. | Pe un an întreg . . . . 2 cor.

Cinsteşte pe femeia cinstită. lângă focul altarului în Templul
ECOUL Hestiei. Era atât de frumoasă
Rugăciunea e arma credin­
în vestmintele ei albe, încât Arte-
ciosului.
In pădurea ’ntunecoasă mi sa, Zeiţa Curăţeniei, îşi oprea
Unde vin din când în când, razele pe lespezile Templului s’o
De te laudă, de te vorbeşte
Intr’o zi' de Mai, divină, privească, ear’ undele mării se
de rău, tu fii îngăduitor.
Stăm la umbra ei, cântând: luptau, alergând să-’i atingă picioa­
Nu mori dacă cer: un sfat. rele !...
»Cine, pentru o femeie,
Se spunea, că în nopţile ei de
Tinereţa-’şi abătu?» Iertaţi greşelile oamenilor buni.
veghe, cu glas gingaş, priveghi-
Ear’ ecoul din pădure,
toarea o striga necontenit: „Myglis,
’Mi-a răspuns îndată: -— Tul
M yglis!...“, pentru-ca frumoasele-’i
FABULĂ ARABĂ pleoape cu lungi şi umbritoare
»Şi atuncia cine poate
gene se nu-’i fie împovărate de
Fericirea se’mi redea?»
Un lup fiind prins în cursă, somn.
Ear’ ecoul din pădure
făgădui că nu va mai mânca Ochii ei, ca marea la apusul
’Mi-a răspuns îndată: — Ea!
carne ci numai iarbă, ori cel mult soarelui, erau plini de tainice
Radu D. Rosetti. peşte; — şi numai aşa scăpă. Pe focuri, într’atât, că întâia preo­
când se întorce acasă prin pădure, teasă, cu grije căutând la dînsa,
M AXIM EL E LDI MAHOMET iacă un p o r c . îşi zicea: »Prea arzătoare îi este
— Ce frumos p e ş t e , zise privirea!... Se fie oare oglindirea
Plăteşte muncitorului până nu lupul, şi ce loame ’mi-e I flăcării ce păzeşte, ori numai
i-se usucă sudoarea pe frunte. Şi se repezi la el şi-’l mâncăi văpaia extazului sfânt!?...»
Fragedele-i buze de copil, în­
Adevărata bogăţie e bogăţia
durau par’că în silă tăcerea în­
inimii.
delungată a nopţii, ca şi cum,
Seafaa ©pal dacă ar fi îndrăsnit, le-ar fi des­
Om puternic e cel care se
chis cu un duios cântec de păsă­
biruie pe sine.
Legendă Mithologică rică !...
Fericit cel care se foloseşte DE De-odată, ce minune! Focul,
de pilda altuia. Carmen Sylva aţîţat ca de-o mână nevăzută, is-
bucni în pale mari de flăcări, până
Când înlesneşti împlinirea unei
Ori-ce frunză re’nverzeşte, sus la acoperiş; ear’ stâlpii de
fapte bune, e ca şi cum ai fi
Ori-ce rîu apele-’şi creşte.
marmură, roşii şi strâverzfi se
făcut’o tu.
Era noapte şi fecioarele preo­ făcură. Frumoasa copilă, ca o
Omul care se căieşte, e ca tesei plecaseră să se culce. Numai statuă de Zeiţă, fu scăldată în
omul care n’a păcătuit. una singură rămăsese de pază, lumina ce creştea mereu, până