Page 8 - Bunul_Econom_1901_06
P. 8

ADAUS  LITERAR  LA  „BUNUL  ECONOM".        Anul  I.                                   Nr.  6.
                  «

                 &                      IRI            L n           ’E R A R E

                            ICD



                                                       ■ H H I




       P e  jumătate  de  an  .  .,  .  1  cor.  |  Orâştie,  2   Feb.  v.  1901.  |  Pe  un  an  întreg  .  .  .  .  2  cor.


                                          Cinsteşte  pe  femeia  cinstită.  lângă  focul  altarului  în  Templul
                 ECOUL                                                  Hestiei.   Era   atât  de  frumoasă
                                          Rugăciunea   e   arma  credin­
                                                                        în  vestmintele  ei  albe,  încât  Arte-
                                       ciosului.
          In  pădurea  ’ntunecoasă                                      mi sa,  Zeiţa  Curăţeniei,  îşi  oprea
          Unde  vin  din  când  în  când,                               razele  pe  lespezile  Templului  s’o
                                          De  te  laudă,  de  te  vorbeşte
          Intr’o  zi'  de  Mai,  divină,                                privească,   ear’  undele  mării  se
                                       de  rău,  tu  fii  îngăduitor.
          Stăm  la  umbra  ei,  cântând:                                luptau,  alergând  să-’i  atingă  picioa­
                                          Nu  mori  dacă  cer:  un  sfat.  rele !...
          »Cine,  pentru  o  femeie,
                                                                           Se  spunea,  că  în  nopţile  ei  de
          Tinereţa-’şi  abătu?»           Iertaţi  greşelile  oamenilor buni.
                                                                        veghe,  cu  glas  gingaş,  priveghi-
          Ear’  ecoul  din  pădure,
                                                                        toarea  o  striga  necontenit:  „Myglis,
          ’Mi-a  răspuns  îndată:  -—   Tul
                                                                        M yglis!...“,  pentru-ca  frumoasele-’i
                                              FABULĂ  ARABĂ             pleoape  cu  lungi   şi  umbritoare
          »Şi  atuncia  cine  poate
                                                                        gene  se  nu-’i  fie  împovărate  de
          Fericirea  se’mi  redea?»
                                          Un  lup  fiind  prins  în  cursă,   somn.
          Ear’  ecoul  din  pădure
                                       făgădui   că  nu  va   mai  mânca   Ochii  ei,  ca  marea  la  apusul
          ’Mi-a  răspuns  îndată:  —   Ea!
                                       carne  ci  numai  iarbă,  ori  cel  mult   soarelui,   erau   plini   de  tainice
                     Radu  D.  Rosetti.  peşte;  —   şi  numai  aşa  scăpă.  Pe   focuri,  într’atât,  că   întâia  preo­
                                       când  se  întorce  acasă  prin pădure,   teasă,  cu  grije  căutând  la  dînsa,
       M AXIM EL E  LDI  MAHOMET       iacă  un  p o r c .              îşi  zicea:  »Prea  arzătoare  îi  este
                                          —    Ce   frumos  p e ş t e ,  zise   privirea!...  Se  fie  oare  oglindirea
         Plăteşte  muncitorului  până  nu   lupul,  şi  ce  loame  ’mi-e I  flăcării  ce   păzeşte,   ori   numai
     i-se  usucă  sudoarea  pe  frunte.   Şi  se  repezi  la  el  şi-’l  mâncăi  văpaia  extazului  sfânt!?...»
                                                                           Fragedele-i  buze  de  copil,  în­
         Adevărata  bogăţie  e  bogăţia
                                                                        durau  par’că  în  silă  tăcerea  în­
     inimii.
                                                                        delungată  a   nopţii,  ca  şi  cum,
                                           Seafaa         ©pal          dacă  ar  fi  îndrăsnit,  le-ar  fi  des­
        Om   puternic  e  cel  care  se
                                                                        chis  cu  un  duios  cântec  de  păsă­
     biruie  pe  sine.
                                              Legendă  Mithologică      rică !...
        Fericit  cel  care  se  foloseşte            DE                    De-odată,  ce  minune!   Focul,
     de  pilda  altuia.                        Carmen  Sylva            aţîţat  ca  de-o  mână  nevăzută,  is-
                                                                        bucni  în  pale  mari  de  flăcări,  până
        Când  înlesneşti  împlinirea  unei
                                               Ori-ce  frunză  re’nverzeşte,   sus  la  acoperiş;  ear’  stâlpii   de
     fapte  bune,  e  ca  şi  cum  ai  fi
                                               Ori-ce  rîu  apele-’şi  creşte.
                                                                        marmură,  roşii   şi   strâverzfi   se
     făcut’o  tu.
                                          Era  noapte  şi  fecioarele  preo­  făcură.   Frumoasa   copilă,  ca  o
        Omul  care  se  căieşte,  e  ca   tesei plecaseră  să  se  culce.  Numai   statuă   de  Zeiţă,  fu  scăldată  în
     omul  care  n’a  păcătuit.       una  singură   rămăsese  de  pază,  lumina  ce  creştea   mereu,  până
   3   4   5   6   7   8   9