Page 11 - Bunul_Econom_1901_07

Nr. 7. s p ic u ir i l it e r a r e Pag. 3,

mărgăritarele împrăştiate, un tăie­ m’am căsătorit, şi soţul meu a care eu veghez ear’ pe tine te
tor de lemne eşind din pădure şi pus să se repareze zidurile paro- voiu prăpăstul în întunerec şi în
alergând din toate puterile pe chiale, a lăsat să se scrie deasu­ desnâdejde! Nici focul altarului
drum, aproape fără să’ mai poată pra uşii: n’ai cu ce-1 mai hrăni, de nu va
răsufla, a ajuns înaintea contesei. „ Ci ne în va ţă pen ru-ce veni Zeul să ţi-1 aprindă; deci,
t
D-zeu a t r i mi s c r u c e a şt vei muri, căci ai îndrăsnit să iu­
„Vă rog doamnele mele“, zise
ş ut e r i n ţ a , c u n o a ş t e pri n beşti pe Phoebusl
el, „să nu mergeţi mai departe!
a c e a s t a i ub i r e a sa nemăr ­ Myglis, mai albă decât raza
Pe când crepam la lemne am au­
ginit ă.“ ce cădea din cornul Artemisei, se
zit cum doi tâlhari făceau planul,
să pună o cursă pentru societatea trad. de. R. S. prăbuşi în genunchi, fără a mai
zice un cuvânt.
voastră, să dee năvală şi să vă
despoaie, şi pe servitori să-’i Ea zări, ce-i drept, cum ma­
ucidă, dacă aceia ar face vr’o rea se făcea trandafirie sub paşii
împotrivire. Eu m’am luptat cu cJcatza Opal j Zeului,,, care venea; dar’ îl văzu
cele mai mari greutăţi, ca să vă depărtându-se, de teama umbrei
Legendă Mîthologică \
pot întimpina la timp. Şi dacă DE 1 ce sta neclintită pe pragul Ţem-
nu v’aţi fi oprit aici, de sigur aţi Carmen Syiva ? ! plului.
fi ajuns deja în mânile acestor Pe altar mai pâlpâia când şi
tâlhari. când o slabă lucire; .dar’ copila
(Uumare şi fine)
nu-’şi avea mintea la dînsa; a-a
„Lucru firesc, n’a mai fost
Intr’o noapte însă, Artemisa, < că, în zori, focul se stinse cu
vorbă să meargă la ospăţ, şi caii
vânând în pădurea din jurul, tem­
au fost porniţi îndărăt spre casă. totul, ear’ asupra lumii spâimân-
plului, zări lumina ce strălucea
După-ce au ajuns la adăpost în tate, Soarele, ascuns de mâtiioa a
înlăuntru şi apropitndu-se, rămasei
castel, buna mâmă a mulţămit Zeiţă, nu mai răsătî, şi întunere-
încremenită, descoperind că divi­ cul se întinse peste tot pământul.
Domnului, care s’a îngrijit cu
nul ei frate iubea o fiică a pămân- j Myglis, învălită în noapte,
atâta bunătate de dînsa şi de ai
tului şi încă pe una dintre cele < crezu că Phoebus o înşală şi c’a
săi. Nu şi-a uitat a răsplăti cum
menite a sta totdeauna fecioară! <
se cuvine şi pe tăietorul de lemne, luat alt drum, spre o altă tată
care a vestit-o la timp despre O clipă îi trech prin gând, o < mai fericită decât dînsa. Atunci
primejdia ce o aştepta. cumplită pedeapsă: dac’ar stinge < numai văzu că focul se stinsese;
focul de pe altar, Myglis ar fi < dar’ zadarnic setrudi să-l reaţîţe
„Din istoria acestei seri ea a
îngropată de vie; dac'ar arăta ( cu suflarea, căci ridică doar’ pu­
scos două învăţături pentru ai săi.
oamenilor faptele ei, fata vino- < ţină cenuşe ce-i flutura împrejur
„întâia, că vieaţa noastră dea- Vată, ar fi biciuită în faţa obştei!... < şi-’i cădea la picioare!
pururea atîrnă de un fir aşa de
Dar’ atunci ar da pe faţă şi ] Cu braţele întinse, ea strînse
subţire, ca şi acela, în care erau
pe fratesău, pe care nimeni nu j atunci altarul la piept să-’i dea o
înşirate mărgăritarele Gertrudei;
trebue să-l vadă trăind, ci numai \ nouă căldură simţindu-şi inima
şi peijtru aceea numai D-zeu ne
să-l slăvească în mersul său pe j încinsă de-a,tâta foc, cât să poată
poate susţinea.
bolta cerească! \ aprinde o lume întreagă; dar’
„A doua, că toate nevoile şi Artemisa atunci întră în Templu,
De aceea cu pas Uşor, ea ,
amăgirile sunt trimise spre binele şi c’o săgeată, o ţintui pe altar.
trecu peste undele mării, lăsând (
nostru, întocmai ca şi zăbava în
în urmă-i o largă brazdă de lu- ! Sângele i-se scurse, picătură
drumul spre ospăţ, care i-a mân­
mină, şi, în următoarea noapte, , cu picătură, si Myglis rămase
tuit familia din mânile tâlharilor.
în care de nou- veghia Myglis, ! mai albă decât o statuă...
„Din acest timp“, zise mai Artemisa întră în Templu, şi dis- ! Priveşte-ţi iubita! zise atunci
departe soţia preotului, „şirele ce preţuitoare, încruntându-’şi privi­ Artemisa rîzând şi desvălindu-şi
le-ai cetit deasupra uşii noastre, rea aspră-i, ii zise: faţa. Aşa pedepsesc eu pe fe­
au devenit devisa (simbolul) con­ — Eşti perdutăl De-acum Zeul cioarele cari îşi uită datoriile în
tesei şi familiei sale. Şi când eu nu va mai trece pragul acesta, pe braţele tale!