Page 10 - Bunul_Econom_1901_08
P. 10

Pag.  2.                              SPICUIRI; LITERARE                                 Nr.  8.


         totul  s’ar  fi  isprăvit,  când  un  ti-   i f l l f f l          de  sfânt  în  toată  legea,  bombă­
         ner  bărbat  cu  buzele  strîns  lipite,                           nind  toată  noaptea  şi  toată ziulica
         cu  o  privire  de  rară  cuminţie,  cu   Bunicul  şade  la  fereastră   vieaţa  sfinţilor  părinţi.
         trăsurile  frumoase ale  feţii  sale,  cu   Doreşte  lume  să  mai  vadă   Şi  de,  bietul  creştin,  dese-ori
         paşi  îndrăsneţi  şi   cu  ochii  săi   De-odâtă  vesel,  blând  Surîde,—    zisese  de  bătrân:  »prea  într’una,
         plini  de  foc,  a  păşit  ca  apărător   Ce  vede  oare  el  în  stradă?  într’una,  cruci  peste  cruci,  şi  cine
         al  persoanei  descreerate  şi  fără                               face  într’una  cruci,  nu  e  cu  cru-
         nici  un  sprijin.  El  a  fost,  ce  e   Sunt  doi  iubiţi  ce  trec  în grabă   cea’n  sîn!».
         drept, strein,  însă  dela  cel  dintâiu   Şi  de  pe  faţa  lor  senină   Dar’  n’avu  cum  s’o cârmească,
         cuvănt  ce-a  rostit  s’a făcut  adâncă   Betrânul  înţelege  bine   şi  chemă  pe  bătrânul pravoslavnic
         tăcere  în  sală.  Darul  său  de  vor­  Că  fericirea  li-e  deplină.  ca  se  taie  porcul.
         bire  era  răpitor  şi  convingător.                                  Şi  asa  tăiară  porcul.
         Omul,  care  nu  şi-a  putut  afla  nici   Priveşte  blând  la  ei  bunicul   Aprinseră  un  foc  de  paie  cu
         un  prietin,  a  fost  judecat  nevino­  Şi-uitând  atâta  bătrâneţe   câteva  gâteje,  îl  pârliră,  î!  frecară
         vat  şi  pus  în  libertate.       îşi  aminteşte  cu  plăcere     cu  cărămidă;  îl  spintecară,  ear’
            „D-zeu  să-’ţi  răsplătească, dom­  De  vremile  din  tinereţe!...
                                                                            slăninele  ie  făcură  în  patru  şi  le
         nul  meu,  eu  nu  sunt  în  stare.“         Nicolae  Condiescu.   atîrnară  în  podul  casei.
            „Eu  nu  cer  nici  o  răsplată11!
                                                                               La  urmă,  românul  mulţumit,
         respunse  străinul  cu  o  răceală  ca                             voi  să  dea  câteva  bucăţi de  carne
         de  gheaţă.                        PR A V O S LA V N IC U L
                                                                           pravoslavnicului,  eâr’  acesta  îşi
            „Eu  —-  eu  cred,  D-ta  îmi  eşti    —   ŞI  S LĂ N IN ILE
                                                                           făcu  cruce,  se  cutremură,  şi  cu
         străin11-
                                                                           nici  un  preţ nu  voi  să  primească,
            „Omule!  Voi  a-ţi  ajuta  ca  să-
                                             §Hra  odată un  biet creştin sărac   zicend  c’un  glas  de  mucenic:
         ţi  aduci  aminte.  înainte  cu  20
                                          şi  cu  o  droaie  de  copii  mărunţi.   —   Lasă,  lasă,  omul lui  D-zeu,
         de  ani,  D-ta  ai  împins  în  laturi
                                          Toată  avuţia  lui  era  gura  femeii   că  pentru  Dumnezeu  am  muncit.
         de  lângă  sicriul  sărăcăcios  un  co­
                                          şi  gura  copiilor  cari  ţipau  de  fie­  Ei,  dar’  cine’mi  fusese  omul
         pil  care,  cu  inima  frântă  de  du­
                                          ce ;  zi-le  guri  flămânde  şi  pace   cu  crucile 1
         rere,  voia  să  arunce  cea din  urmă
                                          bună.                                De  lăcomia dracului,  când  eşti
         privire  asupra  mamei sale.  Eu  am
         fost  acel  copil  sărac  şi  amărît:11  Bietul  creştin,  ce  fâcii,  ce  drese,   lacom,  nici  crucile,   nici  vieţile
            Omul  s’a  înroşit  ca  focul.  s’alese  de  sfântul  Crăciun  c’un   sfinţilor  nu  te  scapă.  Uite  aşa,  îi
            „Şi  D-ta  m’ai scăpat,  ca  să-mi   porc  gras,  că  de  sărac,  sărac,  dar'   rămăsese  pe  suflet  slăninele,  că
                                          Crăciun  fără  porc,  Paşti  fără  ouă   mult  erau  albe,  şi  groase  ca  un
         repui  acum  vieaţa ?“
                                          roşii,  şi  nuntă  fără  lăutari,  nu  în­  lat  de  palmă  şi  mai  bine;  şi  le
            „Nu;  eu  ştiu  o  răsbunare  mai
                                          tră  în  capul  Românului.       simţea  pe  limbă  şi  în  cerul  gurii.
         preţioasă:  eu  am  mântuit  vieaţa
         unui  om,  a  cărui  faptă  crudelă   La  Ignat  dete  să  taie  porcul,   Iacă  de  ce  pravoslavnicul  aş­
         de  două-zeci  de  ani  m’a  ros  la   dar’  cu  cine?  Muerea  lui  era  cu   teptă,  până  după  miezul  nopţii,
         inimă.  Du-te!  şi   gândeşte-te  la   mânile legate ; unde s’o lase copiii?   fără  să  închiză  ochii,  trudindu-se
                                          Copiii,  ca  copiii  mărunţi,  se  adu­  cu  gândul  cum  să  şteargă  slăni­
         lacrămile  copilului  sărac  şi  neaju-
         torit.*1                         naseră  împregiurul  ei,  şi  cel  mai   nele  spânzurate  în  podul  casei.
                                          mic  sugea  ce  mai  avea  de  stors   Se  gândi  el  ce  se  gândi,  şi
            Omul  şi-a plecat  capul  de  ru­
                                          din  ţâţele  ei  slabe,  ca  de  femee   înainte  cu  un  Doamne ajută  şi  cu
         şine  şi  s’a  dus  dinaintea  acestui
                                          săracă.                          sfânta  scriptură.
         mărinimos,  care  a  fost  pentru  el
         pe  cât  de  Sublim  (măreţ)  pe  atât   Se  sud  românul,  se  învârti,   Când  aj unse  la  uşa  vecinului,
         de  necuprins;  însă  tinărul  şi  no­  dar’  n’avea  cu  cine  tăia  porcul.  vecinul  sărac,  rupt  de  oboseală
         bilul  apărătof  simţeaj  că  în  sufle­  Nevoia  îl  făcu  să se gândească   şi  ghemuit  de  frig,  dormea  dus,
         tul  său s’a  sălăşluit  bună-plăcerea   la  vecin,  un  vecin  ciudat  de  tot,   cu  nevasta  şi  cu  copiii, clae  peste
         lui  D-zăui                      căci  era  bătrân*  singur;; cuc, yascat,   grămadă.
                      Din  nemţeşte       păcălit  şi  ducea  o  vieaţă  de  călu­  Cucernicul  bătrân  vru  să  în­
                  traducere  de  R.  S.   găr,  de  pravoslavnic,  de  pustnic,  cerce  cât  de  adânc  le  e  somnul,
   5   6   7   8   9   10   11   12