Page 12 - Bunul_Econom_1901_08
P. 12

Pag,  4,                               SPICUIRI  LITERARE                                Nr.  8.


                 I A R N A              ^  nici  un  lemn,  sau  numai  câteva  Ajungându-’l  întră  în  vorbă  cu
                                           nuiele,  spre  a  încălzi  o  odae  rău   el,  că  —   vezi  bine  —   mai  bine-
           Cea  dintâiu  exlamare  de  mai I                               adoarmă  bine  şi  numai  începe
            —   «Ce  frumos  e  iarna!  ce
        bucurie:  Decemvrie  soseşte!»,  zic   închisă,  în  care  vântul  şi  zăpada   e  să  ai  la  drum  un  tovarăşi  mai
                                          nu  se  sfiesc  de-a  pătrunde;  câţi­
                                                                           vorbeşti,  mai  te-ajuţi  cu  el...
        unii.                             va  cărbuni,  aproape  stinşi  spre  a   Inserându-se,  au  poposit  Ia  un
          —   «Doamne ajută-ne, iată iarna !   desrnorţi  mânile  învineţite,  picio­  han  într'un  sat şi s’au culcat amân­
        Ce  ne vom  face?»  —   oftează  alţii.  ruşele  îngheţate  ale  bieţilor  copi­  doi  într’o  odăiţă.  N ’au  apucat  se
                                          laşi ;  nici  o  fertură,  sau  o  zamă
           Şi  astfel  este,  aci  pe  pământ,
        cu  ori-ce  lucru,  care  are  partea   caldă  pentru  a  potoli  fiorii  care   prostul  de  ţigan a striga şi-a sbiera
        Iui  bună  şi  rea,  şi  care,  prin  ur­  le  sgudue  corpul.  Sunt  încă  mul­  de  deşteaptă  pe  român.  Ala,  os­
        mare,  face  fericirea  unora  şi  ne­  ţumiţi  când  au  o  bucată  de  pâne,   tenit,  îi  trasă  o  înjurătură  şi  îi
        norocirea  altora.               un  măr  pe  jumătate  putred  spre   zise  că  de  o  mai  sbiera,  a  doua

        sus  este  —   se  poate  ghici  uşor  a’şi  alina  foamea.       zi  îl  bate  măr. s’a  cum  speriat  că
                                                                              Ţiganul
        —   a  unui  copil  sau  chiar  a  unui                           ştia  că  are  cusur  de  vorbeşte  în
        om  bogat.  Se  vede  bine  că  nu                                somn  şi  s’a  gândit  ce  se  facă.
        aşteaptă  dela iarnă decât sărbători,                             Gândindu-se,   a   adormit.  Peste
        teatre,  pomi  de  Crăciun,  petreceri   Şi  apoi,  dacă  vine  boala,  dacă   noapte  a  mai  strigat  ear’,  dar’
        de  tot  felul.  —   Zăpada nu-’i  spă-   munca  lipseşte,  atunci   cele  din   românul  a  tăcut  cu  gândul  să-’!
        rie  nici-de-cum.  Este  atât  de  plă­  urmă  mijloace  ale  părinţilor,  cei   bată  când  s’o  face  ziuă.
        cut  se  audă  cineva  —   deşteptân-   din  urmă  gologani,  adunaţi  cu   Când   s'a   luminat,  românul
        du-se  în  odaia  sa bine încălzită  —-  $  trudă,  se  duc,  şi  iată  neagra  mi-   de  colo  zice:
        clopoţeii  săniilor  cari  alunecă fără  j  zerie  care  vine  să  facă  victime.  —   Ia  scoală ţigane,  să  te  bat,
        nici  un  zgomot,  pe întinsul  covor  )   Oh,  cei-ce  au  avut  fericirea   că  m’ai  deşteptat  de  vre-o  trei ori
        alb!  Este  atât  de  plăcut  să  vezi  )  de-a  nu  cunoaşte  acest  oaspete   astă-noapte.
        acea  albeaţă  strălucitoare  care  ne  )  îngrozitor,  dacă  toţi  aceia  cari  se   —   La  ce  să  mai  baţi,  româ-
        înconjoară   în  loc  de  verdeaţa  )  bucură  nu  numai  de  vre-o  avere   nico,  că  nu  sunt  eu  de  vină.
        primă-verei, şi  care  ne  va  face  să  )  mare,  dar’  şi  de  o  oare-care  dare   N’ai  fi,  dar’  e  vorba:  m’ai
        găsim  pe  aceasta  şi mai  frumoasă  >  de  mână,  ar  jertfi  un  mic  număr   deşteptat  tu  de  n’am putut  să  me
        când  va  reveni!  —   Şi  cu  ce  sim-  >  din  petrecerile  lor  spre  a  veni  în   odihnesc,  om obosit de atâta  drum.
        ţimânt  de  mulţumire,  puţin  cam  >  ajutorul   desmoşteniţilor   soartei,  —   Visam,  vere,  zise  ţiganul,
        egoist,  —   trebue  s’o  mărturisim >  câţi  oameni  săraci,  câţi  copii  ne-   par’că  ma  băteam  cu  uhu....
        —   contemplăm  fulgii  groşi  de ză­ i  norociţi  ar  putea  fi   încă  veseli,  —   Ei  şi,  ee-’mi  pasă  mie?
                                           U N   R E S P U N S   MAMII
        padă  care  vin  să  se  topească  pe  >  la  sosirea  iernii ?      Să-ţi  pese,  cum  să  nu-ţi  pese,
        geamurile  noastre, şi  ascultăm vân­ j   Când  ziua  este  un  prilej   că  vrei  să  mă  baţi  pe  mine,  dar*
                                                               Eddweiss
        tul  care  vljie  în  cămin:  ne  ştim   De-a  îndîrji  mai  mult   vezi  că  n’am  sbierat  eu,  ci  ăla
        la  adăpost.                       Al  suferinţelor  vîrtej,      cu  care  mă  băteam.  Eu  îi  zicâaro
           Dar’  oamenii  săraci,  cei  care   Dâ’mi  voie,  mamă  să  n’ascult   să  tacă, şi  el,  al  dracului, de loc 1...
        scot  a  doua  exclamaţiune,  nu  pot   Inţelepţeasca  ta  povaţă            Dumitru  Stăncescu.
       să  vadă  şi  să  audă  toate  acestea,   De-a  mă  scula  de  dimineaţă.
       decât  cu  lacrămi   îngheţate  pe                      TRAIAN
       faţa  lor searbădă. E  oare  trebuinţă
       de-a descrie suferinţele lor? Aceasta      D E   LOC!...
       a  fost  făcută  de  atâtea  ori  !  Fie­
       care  îşi  închipue  că  le  cunoaşte,        snoavA
       dar’  foarte  puţini  lă  pricep;  căci   Pleacă  lă  drum  un  român  şi
       spre  a  le   înţelege  într’adevăr,   pe  cale  ajunge  pe  un  ţigan,  care
       frăbiie  să  ii  înîMă.  Nhfnai  aceia   se  ducea  tot  în  cotro  se  ducea
       ştiu  că  feste  iarba  pfenftii  sărafei:  românul.

         Edate  şi  redactate  de  IO A N   M O ŢA ,                     »MififerVa«  institut  tipografic  în  OtâfHS.
   7   8   9   10   11   12