Page 10 - Bunul_Econom_1901_09

Pag- 2. SPICUIRI LITERARE Nn 9.

de toate cu prisosinţă, şi pe lângă ( Mereu să-’ţi tot cer numai se mă zut pe oţelul tău strălucitor, şi eşti,
acestea încă sănătate şi zile paci- { slujeşti fără preget? Oare eu te acul meu, şi o armă; da, armă
nice, ei îşi,uită cu totul de mine 5 preţuesc pe tine ca pe pretenii binefăcătoare; cu tine poate omul
şi de binefacerile melef De aceea ) aceia în bunătatea cărora ai atâta lupta cu sărăcia,?1 cu tine poate
câte-odată trebue să-’i ameninţ 5 încredere, în cât nu-’i răsplăteşti ocoli ispitirile, cu tine câştigă
cu moarte, să le trimit foame şi j nici cel puţin cu un zîmbet de pâne pentru copii, şi înlătură şi
răsboiu, ca să se căiască şi să se ) mulţumire, nici cu un cuvânt goneşte gândurile rele. Tu eşti
întoarcă cătrâ mine !.. 5 prietenesc?... sprijinul săracului, scăparea de le-
Auzind acestea, Petru se în­ ) Şi cu toate acestea spune-mi nevire a bogatului, talisman mi­
toarse eară la poarta raiului- ) tu, servitor preţios, tovarăş cre- nunat în mânile ceLi care vrea
> dincios, ajutorul meu, unealta mea să gonească răul. Ah! cum i-se
) muncitoare şi supusă, inteligentă linişteşte mintea cui coase cu tine
DOI B O G A Ţ I
> şi ascultătoare, dela ce muncă te-ai şi cum se face spiritul de primi­
) dat în laturi? tor de gânduri bune şi sănătoasei
3S0E’a dus avarul să-'mi arate ţ «Mă uit la vestmintele cu «Ştii tu, acul meu, câte bine­
întregul său tezaur, (care sunt îmbrăcată, la cele care faceri aduci tu aminte cui te vede?L
Şi ’mi-a deschis o ladă plină ( mă împodobesc, la cele care îmi Ţi-a spus cineva câte nenorociri
Cu aur... aur... aur... (împodobesc odăile; rochia de pe ai ajutat, câte ceaşuri singuratice
( mine, batista brodată, scăunelul ai făcut să treacă pe nesimţite,
Privindu-mă cu ochi ironici
< pe care îmi pun picioarele, perde- câte minute încântătoare ai făcut
Mi-a zis; «Arată‘mi mie
< lele care nu lasă să-’mi între soa- pe unii se petreacă, câte pomeni
«Şi tu, acum, de se poate,
< rele în odaie.., tu le-ai lucrat toate, ai ajutat, câte pofte urîte şi do­
«Atâta bogăţie!»
( acul meu. Tu mi-ai ajutat să fac rinţe uşuratice ai gonit cu înrîu-
< haina groasă ce am dat săracilor; rirea ta cea bună?
Atuncea, ca să-’mi sting în suflet
< tu ai cusut şi hăinuţa de mătasă «De ai afla, ce memorii ai
Sarcasmul şi amarul,
< trandafirie cu care îşi îmbracă ne- putea scrie! Ce de istorii mişcă­
Şi să-’i arăt că decât mine
( poţică-mea păpuşa. Ajutor al bu­ toare, folositoare şi moarte, al
E mai sărac avarul,
nătăţii şi milei, prietin al convor- căror tainic agent ai fost tu sin­
L-am dus grăbit spre locuinţa, < birilor intime, spuneîni ce n’am gur.
Spre raiul dragei mele, ( făcut noi amândoi, de când dege- «Dar’ fie că te venerează şi
Ş’am zis avarului: «Priveşte ( tele mele nedibace se încercară te stimează mulţi sau puţini, umil
«■Furiş printre perdelei» < pentru întâia oară să coasă bucata şi mare lucrător, respectul ce am
( de stofă ce-’mi dăduse mama, eu pentru tine e nemăsurat de
EI s’a uitat: pe-o pernă albă ( până în ceasul acesta, când nu te mare. Tu, care faci aşa de puţin
Dormea iubita dusă, ( mai pot mânui cu îndemânare?... zgomot, atât de puţină gălăgie şi
Şi ’n jurul ei plutea un farmec < Câte n’am auzit şi văzut amândoi, atât de mult bine, primeşte oma­
De linişte nespusă... < eu cu capul plecat asupra mersu- giul meu de femeie şi de prie­
( lui tău regulat silindu-te une-ori tenă, acul meu modest!»
Ne-am dus în urmă fiecare < cu bucurie, cu pornire, cu eşio- Ţraducţie de
Spre scumpul seu tezaur: < ţiune să împungi, pe când tu ghi- D U M ITRU ST Ă N C E SC U
Eu spre iubita mea. — Avarul ( ceai, poate, ce aveam în inimă,
Spre lada lui eu aur... ( în clipele acelea!
S O N E T
Traian Demetrescu. ( «Ai fost martor tăcut, al
( atâtor convorbiri, a căror amintire
( mi-e scumpă, al atâtor cărţi ce- |£ubito, ’n vremuri trecute mă
ACULUI MEU DE CUSUT ţ tite lângă foc de cătră câte o chemi eară,
voce prietenă, al, atâtor staturi ce- Să mai trăiesc cu visul de-altă-dată,
W ’o să-’ţii spui eu ţie nici o J rute şi primite, al mărturisirilor De-un zimbet şă-’mi atîrne vieaţa
dată vr’o vorbă bună, vr’o vorbă > pe jumătate spuse, al zîmbetelor . to a tă ,
de dragoste, scumpul meu ac? î fericite şi al lacrimilor ce au că- ! Şi sufletu’mi de-o şoaptă se tresară,