Page 10 - Bunul_Econom_1901_10
P. 10
Pag. 2. SPICUIRI LITERARE Nr. 10.
P R I M Ă V A R A să prindă o broască. Cum s’a impresiile de altă-dată; mă fac
întâmplat, am avut noroc de am ear’ mic şi aflu ear’ pe Suzeta
prins’o de roche când a alune veselă ori gânditoare, alături de
în m u g u rit castanii din grădină,
cat... Ce bucurie, pe urmă! Ce mine.
Şi aeru-i . scăldat în razele de
sărutări pe când tremura 1 II.
soare,
De cum mă apuc să cuget
Departe, şireaguri de cocoare — Adu mâna încoace, Su-
la casa părintească; la anii copi
Se văd plutind sub bolta cea se zeto; haide iute, că acum începe
lăriei, Suzeta răsare şi ea. Parcă
nină. să plouă.
o văd cu rochia-i albă, cu figura-i
Şi în loc să ne ducem acasă,
Şi tot mai clar s’aude’n vale gârla fragedă şi visătoare.
ne duceam de ne adăposteam
Cum şopote mâncând încet din Trecutul tot e ea.
sub leagănul de liliac, la rădăcina
maluri Cum să n’o fi iubit ? Ma
castanului cel mare.
Călătoreşte vecinie printre dealuri... mele noastre erau prietene cu
Acolo era un fel de cuib
Biserica în unde-’şi oglindeşte turla. surorile şi nu trecea zi fără să se
întunecos, strimt şi tocmai pe mă
ducă una la alta. Ear’ eu mă
sura noastră. Ea îl găsise într’o
înoată ’n veselie ’ntreagă firea duceam în fiecare zi la Suzeta,
zi când ne jucam de-a ascunsele.
Dar’ eu sunt trist şi-’n inimă’mi ori venea ea la noi.
Cât am căutat’o în ziua aceea,
mâhnirea Era aşa de frumoasă, cn întâiu rîzând, apoi ţipând de mâ
A început de-un timp se se aştearnă; perul ei blond pe umeri şi cu nie, şi în sfîrşit suspinând, căci
ochii mari negri, — când rîzători, credeam că a murit, strigam în
Căci ea a plecat, şi din acea sară
când gânditori şi aşa de adânci! fiecare tufiş:
Doar’ plâng, şi dac-afară-i pri
Intr’adevăr, ea se uita în «Suzeta mea, Suzeta mea»!
măvară ;
două chipuri, după-cum avea două Nebunatica nu se mai putu
Fiţi veseli voi... In inimă-mi e iarnă.
glasuri, după-cum era, la urma ţine: îmi sări de gât plângând şi
I. Minulescu. urmelor, două Suzete deosebite ea — parcă o văd — de gân
una de alta. deam că înebunesc de bucurie.
Când se juca, era aşa de Acolo am alergat timp de
D E O D I N I O A R Ă
viie, de nebunatică, în cât te ui ani când ne apuca furtuna. Ajun
- NUVELĂ — mea. Vorbea de nu mai sfîrşia. geam abia suflând, uzi, şi ne ală
Dar’ cealaltă Suzetă, cea ade turam unul de altul şi aşteptam
I. vărată, vorbea puţin, ba uneori să stea ploaia.
Ades mă duc cu gândul la sta ceasuri întregi mută ţinându- Ni-se părea că eram singuri
colţişorul umbrit şi pacînic unde mă de mână, abia zicând din în natură.
mi-am petrecut copilăria. când în când câte un cuvânt. Idei de ocrotire îmi umpleau
Casa era mică şi ascunsă Pe când sta pe gânduri, eu pieptul.
între copacii cari creşteau la în mă uitam mereu la ea. Când furtuna se mărea şi
tâmplare. In juru-i creşteau tran Nu ştiu ce era mai încântă îndoia copacii, eu strîngeam pe
dafiri. Mă uit cu plăcere la cele tor în figura ei: fruntea-i albă ca Suzeta de mijloc, în vremea ce
mai mici locuri; la fiecare pas marmora... ochi-i neţărmuriţi ca o ea, ca adormită, deşi sta în pi
salut cu zîmbite câte un prietin mare... sau nasul trandafiriu puţin cioare, îşi culca pe umărul meu
vechiu, câte o figură familiară: ridicat. capul şi, Cu ochii închişi, îmi do-
maşina pe care coceam castane, Poate că farmecul cel mare gora obrajii cu răsuflarea ei caldă
ceasornicul din coridor, calul de se afla mai mult în expresia figu şi liniştită.
lemn plin de praf din pod. rii, nu în trăsuri. Intr’o zi când sta aşa, i-am
Străbat grădina încet... In Un nimic îmi aduce aminte zis:
capăt, pe dreapta, aflu coacăzele ceasurile de contâmplare ori de — Când voiu fi mare, tu o
pe care veneam cu Suzeta de le jocuri nebune. O frunză uscată să fii nevasta mea!...
gustam; mai jos e eleşteul în care răpită de vânt să văd; un glas La ce am început oare să
Suzeta era să cadă odată, vrând limpede de fetiţă să aud, şi simt plângem atunci amândoi? La ce
