Page 9 - Bunul_Econom_1901_15
P. 9

ADAUS  LITERAR  LA  „BUNUL  ECONOM".       Anul  I.                                   Nr.  15.
                                                                      .   —


              Ş picpiri   L iterare










    Pe  jumătate  de an  .  .  .  1  cor.   Or* şt ie,  7  Aprilie  V.  1901.   Pe  un  an  întreg.  .  .  .  2  cor.



                                       «Fiecare-arzând  de  dorul     părea  tăricică  în  adevăr  şi  să  bu­
                                      Sufletului  de  aproape,
          S t e l e l e .                                             cura  de  asta  ca  un  copil.  Pe
                                      Singur  plânge  până  vine      urmă  a  prins-o  însă  oboseala  şi
                                      Noaptea  ’n umbră  să-'l  îngroape.  s’a  culcat  pe  divanul  ei,  ear'  baba
     Stelelor  le-am  zis  aseară:                 Sully  Prudhomme.  clucereasa,  fiindcă   ardea   cam
     «Tristă,  tristă  vi-i  sclipirea                               soarele,  a  tras  perdelele  ce  le
     Ce  din neagra  adâncire                                        făcuse  Săftica  împrejur  la  deschi­
     Ne  atinge  blând  privirea.                                    zături,  şi  răzeşiţa,  ascunsă  în  um­
                                                                     bra  lină,  a adormit liniştit  şi  dulce
                                   I      CUCOANA  EALUCA
     Par’că  sus  în  cer  se  mişcă  ,                              cum  nu  se  văzuse  demult.  Şi  au
     Alb  convoiu  de  ’nmormântare                                  lăsat-o să doarmă, ducendu-se  care
     Stele  —   fără  şir  —   drept  facle   >  '   -   N U VE LĂ   —  încotro  după  trebile  din  casă.
     Poartă  palide  fecioare.     ,            (Urmare)             Nici  o  mişcare,  nimic  nu  se  mai
                                                                     auzia  în  jurul  bolnavei.
     «Voi,  în  loc  de  raze,  lacrimi  |   Şi  au  trecut  de  acolo  înain-   Iată  că  în  această  tăcere
     Ne  trimiteţi  ochilor.       |  te  mai  multe  zile  şi  bolnava  ră-   adâncă  s’a  ivit  un  sgomot  din
     Este  rugă  plânsul  vostru   I  zeşiţă  părea  că  se  îndreaptă  şi   afară,  dinspre  scări,  aşa  ca  paşi
     Ori  e  graiul  unui  dor?..  ’  prinde  la  putere  pe  zi  ce  merge,  de  om  ce  păreau  a  veni  pe  furiş.
                                   \  căutată  de,  cătră  cei  , de  casă,  ce   Un  cap  cu  părul  sburlit,  faţa  de
     «Stele  ce-aţi  sclipit  ’nainte   nu  o  părăsiau  un  minut  şi-’i  pă-   bătrân  bărbos,  s’a  arătat  după
     De-a  fi  oamenii  şi  zeii,   ziau  toată  vorba  şi  mişcarea.  Şi   perdeaua  lungă  a  intrării,  apoi  a
     Nu  mai  plângeţi....»  Eară una   a  venit  pe  la  sfîrşitul  septemânei   pătruns  de  tot  în  pridvor  şi  cu
     Zise  ’n  tremurul  scânteii:  din  nou  doctorul,  după-cum  lă­  chipul  său  de  om  speriat,  nu  ştiu
                                    sase  vorba,  a  cercetat-o  lung,  a   cum  îmbrăcat  numai  în  hainele
     «Suntem  singure,  stinghere...   pipăit-o,  i-a  ascultat  suflarea  şi   sale  săteşti  de  vară  şi  descheiat
     Steaua ce mi-o  crezi  vecină   n’a  zis  nimica,  deşi  avea  zîmbetul   la  piept,  s’a  oprit  cu sfială  dinain­
    E  departe,  prea  departe      de  om  blând  pe  buze.  A  rămas   tea  adormitei.  A  privit-o  lung,
    Ca  să-’mi  soarbă  din  lumină;  şi  de  astă-dată  peste  noapte  şi   suspinând  odată,  de  două  ori,  ca
                                    sara,  ieşind  cu  Nicu  în  grădină,   şi  turburat  de  gânduri  grele  şi,
     «Altei  lumi  dăm  fiecare     au  avut  amândoi  o  sfătuire  cam   luând  cu  degetele  sale  păroase
    Raza  strălucirii  noastre,     lungă;  dimineaţa  însă  a  plecat  la   şi  uscate  mâna  albă  şi  slabă  ce
    Fiecare  ’n  altă  parte        târg  luând  pe  Nicu  cu  sine.  o  lăsase  bolnava  în  jos,   a  căzut
    Piere  ’n  spaţiile-albastre».       Şi  cucoana  Raluca  era  veselă   în  genunchi,  a  început  a  o  săruta
                                   în ziua  aceea  ca  nici-odată  şi  n’a   şi  s’a  pus  de  odată  pe  plâns  şi
    «O!  pricep....  am  zis  eu  stelei,   lăsat  pe  Săftica  în  pace  până  nu   bocet.  Cu  un  ţipăt  înăduşit  de
    Cât  de  bine  ni  te-aşemeni!   i-a  făcut  pe  voie  şi  a  ajutat-o  să   spaimă  s’a  deşteptat  Cucoana  Ra^
    Plânsul  teu  etern  răsună    încerce  a  umbla  puţin  prin  prid-  !  luca.  Privind  îngrozită  cătră  omul
    Şi  în  suflete  de  oameni.   vor  şi  dealungul  cerdacului,  Şi! ce  o  ţinea  de  mână şi nu  o  slăbea
   4   5   6   7   8   9   10   11   12