Page 3 - Bunul_Econom_1901_16

Nr. 16 BUNUL ECONOM Pag- 3

Este de dorit, ca plugarii noştri clasele societăţii caută desfătare şi pe­ căpetenii petreceri să ne fie Dumineca
să se lumineze tot mai mult asupra în­ trecere în cârcimă şi cafenele. Cărtu­ şi în sărbători cetitul, ascultarea Sf. II-
semnătăţii îngropăciunii şi nuntei. Atât rarii dela sate aproape pretutindenea turgii şi a prelegerilor/ ce ar trebui se
asupra uneia, cât şi asupra celeilalte caută de asemenea petrecere în cârcimă; se introducă în. toată comunele noas­
trebue chemat darul şi binecuvântarea ear’ pe urma lor şi plugarii, dela un tre. Cu chipul acesta s’ar răspândi lu­
lui D-zeu, ceea-ce o face preotul. Po­ timp chiar şi femeile; şi mai cu seamă mină în toate părţile şi în locul sără­
mana şi ospăţul sunt lucruri de a doua Dumineca şi în sărbători, Şi ce se le ciei s’ar înpămenteni bunăstarea.
mână. Ele pot se şi lipsească şi mai faci? Bibliotece poporale nu avem, de­ Altă causă a sărăcirii în multe co­
cu seamă e de dorit ca se se restrîngă cât unde şi unde. Predici aevea bine mune a fost şi este comasarea, dealt­
în margini tot mai înguste. In anumite întocmite se ţin rar, prelegeri poporale fel foarte bună şi folositoare. Cu coma­
împrejurări, credem că e mai plăcut şi mai rar; în multe locuri nu se ţin sarea s’au făcut cheltueli mari pretu­
lui D-zeu a trece peste ele. îndeosebi de loc nici predici nici prelegeri ins­ tindenea. In multe locuri nu s’a lăsat
unde ele nu se pot face fără înglodare tructive. In lipsa hrănii sufleteşti din barem păşune comună. In urma aces­
în datorii, e faptă vrednică de laudă aceste bibliotece, în lipsa predicelor şi tui mod de împărţire, cea mai mare
a le scoate din obiceiu. prelegerilor, plugarul se adapă cu ra­ parte a micilor proprietari nu mai pot
Gea mai mare causă a sărăcirii chiu în cârcimă, deprinderile lui rele ţinea oi şi porci, animale atât de fo­
este rachiul. Sate mari abia pot sus­ cresc şi se înmulţesc. Nici nu se poate lositoare în economia casei Cu econo­
ţinea o biet de şcoală cu un învăţător, altfel, până când nu ne vom înarma mia schimbătoare, ce ar trebui se,
care numai cu chiu şi vai o duce de din creştet până în tălpi contra tutu­ poarte pe moşia comasată în o tablă
pe o zi pe alta; dar’ în acelaşi timp ror obiceiurilor şi deprinderilor rele şi sau două, nu au fost deprinşi; astfel,
cele mai multe sate susţin câte 2— 3 până nu vom păşi cu toată hotărîrea până a se deprinde cu o economie m «
cârcîme şi totatâţi cârcîmari. Şi apoi la luptă crâncenă contra lor. înţeleaptă, micii plugari au început a
cine ştie că beutorii pătimaşi de rachiu De sine se pricepe, că prin lege, da îndărăt.
totdeauna o sfîrşesc rău, pentru-câ ra­ şi mai cu seamă prin lege, încă s’ar Peste tot comasarea e bună; dar’
chiul este vătămător sănătăţii trupeşti putea face foarte mult contra deprin­ atîrnă dela alegerea celui mai bun mod
şi sufleteşti. Urmele stricăcioase ale derilor rele ale poporului şi contra să­ de împărţire a pământului. Dacă cutare
necumpătului în beuturâ se arată ca răcire! lui. grof sau baron îşi comasează întreg
un blăstem în copiii de copii, în formă Cât bine n’ar aduce, s. p., o dis- bunul seu într’o tablă, şi încă la loc
de boale, tîmpire, prostie, ş. a. Cei posiţiune (poruncă), prin care s’ar opri ur.de-i cere inima, aceasta e tot ce se
mai mulţi beutori devin neharnici de eu totul vinderea beuturîlor Dumineca poate mai bun. Pe calea aceasta poate
lucru, se îndatoresc, îşi prăpădesc ave­ şi în sărbători, cum de fapt se întâmplă să fie mulţumită şi o parte din micii
rea şi copii lor ajung cerşitori. Cei în Anglia, Svedia şi Norvegia, unde plugari, cari adecă au căpătat loc bun,
mai mulţi întemniţaţi fost-au odinioară cârcîmeje se închid cu totul în aceste la posiţie potrivită. ,Cei-ce însă primesc
oaspeţii zilnici ai cârcimelor. zile? Dar’ şi până vom fi fericiţi şi noi într’o tablă loc slab şi îndepărtat de
Parte mare a agricultorilor află cu o astfel de lege, va fi bine să. ne comună, chiar şi dacă ar fi mai mult,
desfătare în cârcimă. Si nu e mirare. facem înşine lege. Să facem însoţiri de trebue să dee îndărăt. Peste tot pen­
y
Cârcimă azi e la modă. In oraşe toate contenire dela beuturi, şi cele mai de tru micii proprietari rar se potriveşte

»Mâne na, na, na, rogu-te«, »Nu, de ce? N’am să te uit. Dar’ teaptă, nu eşti de tot ţărancă, cum s’ar
continuă el cu grabă şi cu mânie, vă­ să fii cuminte, să nu taci prostii şi să zice; si nici mamă-ta n’a stat între tă-
zând-o tremurând întreagă şi plecân- asculţi de tatăl tău... N’am să te uit, răni. Dar’ n’ai nici o învăţătură, de aceea
du-şi capul. »Te rog, Aculino, se nu-mi nu-u!« Şi, întinzându-se liniştit, căscă trebue să m’asculţi, când îţi spun eu
plângi. Ştii că nu pot se sufăr plânsul« din nou. ceva».
şi încreţindu-şi nasul bocârnat: »Sau »Să nu mă uiţi, Victor Alexan­ »Dar’ e grozav, Victor Alexan­
plec îndată... Ce prostie-i şi asta, se te driei,» se rugă ea. »Eu te-am iubit driei.»
smorcăi ?« atât de mult, pentru dumneata am »Ee, aStea-s fleacuri, draga mea;
»Nu, nu, n’am se plâng«, zise re­ dat tot... Zici că să ascult de tatăl aşa grozav? Dar’ ce ai aici«, continuă
pede Aculina, abia putându-şi înghiţi meu, Victor Alexandriei!.. Dar’ cum el aplecându-se spre ea, «flori ?«
plânsul, şi după o pauză scurtă con­ pot să ascult de el..?« «Flori», răspunse Aculina mâhnită.
tinuă: «Şi aşa mâne pleci... Şi când va »Ce?« Vorba asta părea c’o ros­ «Astea le-am cules pe câmp«, continuă
da Dumnezeu să ne mai vedem, Victor teşte din pântece, pe când se întinse ea înviorându-se puţin, «sunt bune pen­
Alexandriei ?« pe spate şi-şi puse mânile căpătâi. tru viţei, şi asta-i un fel de cânepă, de
»Ne vom mai vedea noi. Dacă nu »Dar’ Victor Alexandriei, însuţi care se pune pe umflături... Uite ce flo­
la anul, atunci mai târziu. Boerul, mi-se ştii că...« ricică minunată, de când sunt .n’am
pare, vrea să între ear’ în slujbă în Deodată tăcu. Victor se juca cu văzut aşa floare frumoasă! Uite »nu
Petersburg«, zise el rar şi rostind vor­ lanţul de oţel dela ci as. mă uita« şi uite tufânică... Ear’ astea
bele cam pe nas. »Dar’ poate că avem »Aculino, tu nu eşti fată proastă«, le-am cules pentru dumheata«, zise ea,
să mergem şi în străinătate.« zise el în sfîrşit, deaceea nu vorbi pros­ scoţând dintre flori un mănunchiu mic
»Ai să mă uiţi, Victor Alexan­ tii. Eu îţi vreau numai binele, mă. în­ de vineţele, legate cu un fir subţire de
driei*, zise Aculina tristă. ţelegi? La urma urmelor, tu eşti deş- iarbă, »vrei?«