Page 10 - Bunul_Econom_1901_18

SPICUIRI LITERARE Nr. 18.

■lămpi li n l-a făcut să vă poată î — Da, oamenii de pe aici mal lângă o vie dincolo de care
â c e un serviciu. | povestesc că chiar în locul unde la lumina lunii, o vilă frumoasă
Faţa i-se însenină puţin şi £ suntem noi acum s’a cufundat un îşi arăta acoperişurile5 de olane cu
se hotărî se zi iubească. ) sat, fiindcă locuitorii nu au vrut două foişoare înapoi, unite prin-
— A! făcu dînsa, atunci | să dea sălaş unei cerşetoare bă- tr’o loggia italienească, pe care se
trebue să-’ţi cer ertare; am tăcut $ trâne care era zînă. căţărau plante suitoare.
de aburi argintii aveau o înfăţi­I loggei zise fetei: Nadia... sue-te
o faptă nesocotită... Dacă nu te '
In nopţile când e lună plină
De-odată o formă neagră
superi să ne întoarcem la Tal-
cocoşii satului cufundat cântă în
aplecându-se
peste parmaclâcul
fundul lacului şi clopotele bat ca
loires...
pentru slujbă... Ascultă... nu auzi
*
— Nadia,
*
*
sus, să nu răceşti?
un sunet depărtat de clopote ?
Cârmi şi eu începui să vâs­
E
—
mătuşe-mea,
şopti
lesc, dar’ de astă-dată mult mai
Nadia... Iţi mulţumesc, domnule,
încet. — Luna, care se urca me­
şi noapte bună... Fii bun de leagă
reu, arunca o rază largă pe toată
şi luntrea... Fiindcă nu eşti lun­
lungimea lacului; munţii acoperiţi
traş nu-’ţi pot plăti trecerea şi cu
toate astea, aş vrea să-’mi plătesc
şare feerică şi departe, în spre
datoria ce am cătră d-ta.
Doussard, un foc aprins de vr’un
Păru că se gândeşte puţin,
cioban pe o culme, ne trimitea
apoi luând repede dela brâu mă­
lumina sa roşie.
nunchiul de cyclamene, şi arun-
— Ai fost dumneata la când-mi’l zise:
Mont-Blanc ? mă întrebă tînăra — Adio; păstrează florile
prinţesă, care încredinţată tără în­ Sta aplecată pe marginea acestea în amintirea zînei lacului 1
doială, de purtarea mea, judecă luntrei şi asculta rîzând şi lăsând O porni pe mal înainte şi
că ar fi cuviincios să vorbească să-’i picure printre degete picături în curândă vreme pieri sub pla-
ceva cu mine. care scântei au la lumina lunii. tinii vilei.
— Acum viu d’acolo... Am — Auzi? mă întrebă ear’. A doua zi de dimineaţă eu
ajuns la lacul Anecyului, trecând — Mă apropiasem. Cape­ şi cu tovarăşii mei, plecaserăm şi
prin gâturile Aravisului, Thonului tele noastre mai-mai se atingeau de atunci n’am mai văzut pe dră­
şi Tournettei. şi ascultam cu supunere. Ca să gălaşa prinţesă.
— Va să zică ne cunoaşteţi rămân acolo, aş fi crezut şi măr­
bine lacul!... Nu e aşa că e fru­ turisit tot ce ar fi dorit dînsa, şi *
mos ? chiar în realitate mi-se părea că Şi eacă-mă peste douăzeci
, aud o muzică nehotărîtă şi dez-
— Da, mai cu samă acum. şi cinci de ani ear’ pe malul
) mierdâtoare. Poate că erau bătăile
— E frumos totdeauna, răs­ acestui Iac fermecat. Vila se vede
) inimei mele, căci eram tare miş-
punse repede; câte odată e aşa şi acum între vii cu loişorurile ei,
) cat lângă prinţesa aceea drăgălaşe,
de limpede şi de străveziu, în cât cu acoperişurile de olane şi loggia
> cu mijlocul subţire, cu părul bâ-
îţi vine să te arunci într’însul... verde... Cyclamele deschid mereu
) laiu şi ochii fermecători. Apoi
Ah! apa... îmi place apa la ne­ pe marginea pădurilor de brazi
/ mirosul îmbătător al cyclamenelor
bunie!.., zise ea vîrîndu-’şi cu florile lor roşii, îmbalzamate. Tu­
poftă mâna în urma argintie ce ) mi-se urca la cap. riştii tineri, curagioşi şi sprinteni
/ — Şiiit!... urmă dînsa cu o
lăsa luntrea. tot cpboarâ, cântând, povârnişurile
? înfăţişare tăinuitoare, punăndii-şi
— Poate că eşti vr’o zînă râpoase ale Tournettei...
j degetul ud pe buze, ne chiamă
d’a lacului acesta, zisei eu şi pri- M’am dus cu barca pe lac
} zîna lacului.
vind’o minunat. la locul unde s’a cutundat lacul
\ In tăcerea nopţii se auzea
— Aş vrea să fiu... Se zice legendar... Dar’ de geaba am as­
? în depărtare sunetul unui corn şi
că lacul are zîne, căci ştii ?... eşti cultat!.. n'am mai auzit nici glasul
\ printr’un ciudat efect de acustică,
pe un lac cu legende. zînei, nici clopotele bătând... N’am
( fanfara depărtată părea că ese
— Adevărat? corn de vânătoare, reluă dînsa în­ mai auzit bătând decât numărul
i
din fundul lacului.
— Ba mi-se pare că e un
cepând să rîză când îmi văzu
faţa încremenită, ochii deschişi şi
gura căscată.
— Dumneata, zisei atunci cu
o pornire de dragoste, dumneata
eşti zîna care împărtăşeşti lacului
toate farmecele d-tale.
începu să rîză ear’ şi fiindcă
acum vâslam, trăsărăm curând la