Page 11 - Bunul_Econom_1901_18
P. 11

Nr.  18.                             SPICUIRI  LITERARE                                 Pag.  3.

  celor  cinzeci  de  ani  ai  mei,  în   Un  credincios fliu  de păstor.  Băiatul   clătină   din   cap.
  vreme  ce  notele  melancolice  ale                               «Oile»,  zise  el,  nu-ţi  cunosc  vo­
  brotăceilor  păreau că  duc  cernirea                             cea,  şi  — »  îşi  curmă  vorba.
  tinereţei  mele  care  a  sburat  şi-a   —  Din  nemţeşte.  —         «Şi  ce?  Nu  te  poţi  tu  în­
  tovarăşilor  mei,  cari  au  murit.                               crede  în  mine?  Ţi-se  pare  că  eu
                                   Joan   era  firul  unui  păstor  şi  de­  aşi  fi  un  om  necinstit ?»  întrebă
        Traducţie  de  X>.  Stăncescu.
                                        şi  foarte   sărac,   era  un   vânătorul  mânios.
                                   flăcău  nobil.                       «Domnul  meu»,  zise  băiatul,
                                        Intr’o  zi  îşi  păzea  turma,   «Domnia  ta  mă  ispiteşti,  voind
                                   care  păştea  într’o  vale  Ia  margi­  a  mă  abate  din  calea  datorinţei
    P R   I E T E N      I E
                                   nea  unei  păduri,  când  un  vână­  mele,  si  ca  să-’mi  calc  cuvântul
                                   tor  eşi  dintre  arbori  şi  îl  întrebă:  dat  faţă  de  stăpânul  meu;  cum
                                       «Cât  este  până  Ia  satul  cel   pot  eu  aşa  dar’  să  ştiu,  că  Dom­
        âte  dureri  am  suferit   1  mai  deaproape?»              nia  ta   îţi   vei   ţinea  cuvântul
     A  spune  nu  se  poate,  —   1   „Două  ceasuri,  domnul  meu“,   dat.?»
    Şi-totuşi  eu  le-aşi  fi  ’ndurat,   1   răspunse   băiatul;   «însă   calea   .Vânătorul  rîse,  pentru-ca  a
     Le-aşi  fi  uitat  pe  toate,   1  până  acolo  este  numai  o  potecă   văzut,  că  fiiul  de  păstor  l-a  adus
     Dacă  din  ochii  tăi  senini   1  nesigură,  pe  care  omul  uşor  se   în  strîmtoare.  El  zise:
     Şi  plini  de  dulci  mistere   < poate  rătăci».                  «Văd,  fătul  meu,  că  tu  eşti
     O  rază  numai  mi-ai  fi  dat,   <  Vânătorul  privi  poteca  cea   un  flăcău  bun  şi  credincios.  Eu
     O  rază  de  putere.        < strimtă,  şi  zise:              nu-mi  voiu  uita  de  tine.  Arată-mi
                                        «Tînărule,  mi-e  tare  ioame   calea,  şi  voiu   cerca  să  o  aflu
     Un  veac  întreg  de  suferinţi   <
                                   şi  sete,  mi-am  perdut  tovarăşii  şi   singur».
     Mi-ar  fi  părut  o  clipă   <
                                   am  greşit  drumul;  lasăţi  oile,  şi   Apoi   Ioan   îmbiă   bucuros
     Perdută  ’n  noaptea cea  de  veci  <
                                   vină  şi-mi  arată  calea;  îţi  voi  răs­  omului   flămând  tot  ce  avu  în
     Pe-a  timpului  aripă,      <
                                   plăti  cu  belşug».              traistă,  care  era  ordinară,  ca  şi
     Ear’  clipa  scurtei  fericiri   <
                                       «Eu  nu  pot părăsi  oile,  dom­  bucatele  din  ea,  cu  cari  el  şi-a
     Mi-ar  fi  părut  că  este   <
                                   nul  meu»,  zise  Ioan,  «ele s'ar  per-   omorît  foâmea.  Intr’aceea  sosesc
     Un  veac  întreg  de  fericiri   <
                                   de  prin  pădure,  şi  ar  fi  sfâşiate   tovarăşii  de  vânătoare,  şi  numai
     O  tainică  poveste.
                                   de  lupi,  sau  răpite  de  furi».  acum  a  aflat  Ioan  cu  mirare,  că
                                       «Şi-apoi  asta  ce-’i?»  întrebă   vânătorul  era  marele-duce,  în  a
     Tu  n'ai  ştiut  opri  din  sbor
                                   vânătorul.  «Oile  nu  sunt  ale  tale.   cărui  stăpânire  se  afla  întreg  ţi­
     A  dragostei  scântee,      )
                                   Din  perderea  uneia  sau  mai  mul­  nutul  din  împrejurime.  Duceie  a
     Eu  n’am  ştiut  dela  ’nceput   )
                                   tor  din  ele  stăpânul  tău  nu  s’ar   fost  atât  de  mult  încântat  de
     Că  tu  eşti  tot  femee;
                                   cunoaşte,  şi  eu  îţi  dau  mai  mult,   cinstea  băiatului,  încât  în  scurt
     Şi  azi  nici  tu n’ai  mai  dori
                                   decât  câştigi  tu înti;’un  an  întreg».  timp  l-a  chemat  la  sine  şi  i-a
     Să  vezi  câ-ţi  ies  în  cale,
                                       «Eu  nu  pot  merge,  domnul   dat  o  creştere  bine  îngrijită.  Mai
     Nici  eu  n’aşi  şti  să  mai  visez
                                   meu»,  răspunse  loan  cu  hotărîre.   târziu  Ioan  a  devenit un  om  mare
     De  farmecele  tale.
                                   «Stăpânul  meu  îmi  plăteşte  pen­  şi  puternic,  a  rămas  cinstit  şi  cre­
     Şi  totuşi  dacâ-mi  amintesc   tru  acest  timp  şi mi-a  încredinţat   dincios  până  la  ceasul  morţii.
    De  vremile  trecute,         oile  sale,  dacă  eu  aş  vinde  acest
    De  visurile  ce-’mi  păreau   timp,  care  după  drept  nu  este  al        Trad.  de:  R.  S.
    Aevea  petrecute,             meu,  şi  oile  s’ar  perde,  ar  fi  ca
    Şi  de  plăcutele  dureri     şi  când  ’l-aşi  fura».
    Ce  azi  îmi  par  străine,  —      «Dar’», zise  vânătorul,  «vreai   Zeu  n’am  furat-o.
    Nu  pot  prietin  să  nu-’ţi  fiu   tu  să-’mi  încredinţezi  oile,  şi  tu
    Gândindu-mă  la  tine.        să  te  răpezi  în  sat  pentru  a-’mi
                                  aduce ceva  de  mâncare  şi  debeut
                  Ioan  N.  Roman.  şi  un  conducător?  In  acest  timp   J a   un  ţigan  o  gâscă  şi  por­
                                  eu  îţi  voiu  păzi  oile».       neşte  să  o  ducă  la  naşi-său,  că
   6   7   8   9   10   11   12